Autor: Dox

Mi-am construit ziduri de beton armat si sticla translucida ca sa-mi ascunda golul din suflet si frica de atingere. M-am refugiat in zgomot si imi tes fire fine, complicate din zgomote mici si zgomote mari cu care apoi imi infasor gandurile si le ucid. Ma complac in detalii fara sfarsit si aleg sa vad micimea in locul grandorii si sa observ clipa decat timpul. Imi zoresc caii vietii si-i silesc sa galopeze din ce in ce mai intens fara sa ma gandesc ca odata...

mi se va cere socoteala pentru toate gandurile ucise, pentru toate zambetele ascuse, pentru toate sovaielile si planificarile facute “la rece”, pentru frica, pentru strigate, pentru tine si pentru ei, ca nu le-am spus cu fapta si mi se va cere, poate, sangele lor din mainile mele.

De ce ti-e frica, copile, sa-ti schimbi drumul? De ce ti-e frica, copile, sa te rupi de arginti si palate?
Am visat un vis frumos ca atingerea unui inger. Am visat ca stateam in Gradina si ma odihneam la Pom. Oh, ce vis frumos! Cata odihna, cata placere, cata liniste, cata iubire! Si eram atat de liber, de oameni, de pareri, de lanturile argintilor si de privirea lor. Aceea libertate spontana si pura, care te face sa dai drumul la ce ai strans o viata, pentru un moment de eliberare totala.

Vino Doamne Iisuse!