Brusc ma trezesc dimineatza si imi dau seama ca a mai inceput o zi.. o noua aventura pe axa timpului.. care se prelungeste in fiecare clipa tot mai mult si tinde spre infinit.. Cateodata nu-mi dau seama cat de important este timpul pe care il pierd in nestire.. si cat de mult voi suferi cand voi privi inapoi.. si imi voi da seama ca as fi putut face asa de multe lucruri.. folositoare in primul rand celor din jurul meu si apoi si mie.. Sunt constienta ca .. fiecare clipa trecuta nu se va mai intoarce niciodata .. nu am sa mai primesc o a doua sansa.. Acest gand ma termina,.. ma sfasie din carne .. simt cum sangerez.. iar hemoragia nu poate fi oprita cu nici un chip..

Ma intreb...
Viatza.. ce-i viatza? ce-i viatza mea?..se spune ca este asa de scurta incat trebuie sa o traiesti din plin, fara nici un regret.. implinandu-ti toate dorintele si poftele.. dar cum poti face asta cand esti inconjurat numai de compromisuri, regrete, rautate si ura.. cand incerci sa semeni dragoste si iubirea imprastiata se transforma automat in ura, invidie.. dar ce este cu adevarat viatza.. asta nici eu nu va pot raspunde.. unghiul din care privesc acum este asa de intunecat.. e asa de intuneric locul in care ma aflu incat nici nu pot pasi, nu pot spune nici un cuvant de teama sa nu cad si sa ma lovesc, de frica de a nu spune lucruri pe care am sa le regret atunci cand am sa ies din cosmarul in care ma aflu si in ungherul bine ascuns in care nici un strop de lumina nu patrunde...

Este frig [curentii de aer se misca.. producand zgomote asurzitoare, infricosatoare care-mi dau senzatia ca traiesc intr-un adevarat iad.. ].. se aud pasi.. parca nu sunt singura si totusi.. ma simt atat de singura.. simt ca tot ceea ce am facut pana acum.. s-a spulberat.. ca toate zambetele mele.. au fost false.. ca buna dispozitie insamantata in inima mea a palit, iar energia acumulata si redistribuita si pentru zile mai grele.. a disparut dintr-o data.. sunt fara vlaga .. sunt asa de mica si neinsemnata.. [...]

Ironia soartei .. este ca pana acum .. asa de buna ma simteam, importanta si chiar talentata in anume domenii.. acum imi dau seama subiectivismul si oglinda stramba care imi oferea informatii eronate.. Unde-i intelepciunea de care dispuneam si care ma ajuta sa ies din momentele dificile, unde-mi este curajul de a spune ce gandesc si de a ma afirma.. unde-mi este perseverenta in a-L urma pe El si a fi o lumina in mijlocul intunericului..? unde-i creativitatea care caracteriza viatza mea... si iar revin la viatza... ce-i viatza??...

M-a doborat...
Este usor sa mimezi un rol in pe scena vietzii, dar e dureros sa te uiti in interiorul tau sa vezi ca esti gol.. si putred .. ipocrit si nefericit.. in tabloul pe care singur ti l-ai pictat ?...

Incerc sa gasesc vinovati... primul raspuns care-mi vine in minte este .. ca toti sunt vinovati, mai putin eu.. dar oare.. asta este adevarata replica pe care o cer cu staruinta.. pentru ca poate poate .. dupa ce o aflu.. as putea sari inca o treapta, si as gasi putina lumina.. dar nu.. se continua.. Nu ei sunt vinovati.. ci eu.. prin felul meu de-a fi .. eu sunt adevarata vinovata.. degeaba incerc sa ma mint, degeaba incerc sa insel.. ca pana la urma.. singurul inselat sunt eu.. Atatea lacrimi si durere.. mi-au inundat sufletul.. dintr-o data.. simt ca nu mai pot, trebuie sa ma opresc din alergarea in care m-am angajat.. nu mai pot continua.. am sa cad.. am sa cad.. si am sa ating punctul minim.. am sa ma afund in abis.. si nimic nu se va mai putea face pentru mine.. Exista oare vreun remediu? .. Ma intreb .. care este problema mea.. de ce ma aflu in starea aceasta de indiferenta totala cu privire la tot ce ma inconjoara[.. si care trece fara sa ma atinga deloc.. ] si de neliniste sufleteasca.. vreau sa traiesc.. ma zbat sa ies la suprafata dar nu pot, singura nu pot.. privesc in sus si nu vad nimic.. nici macar o cometa care sa spintece cerul.. ca un semn ca mai exista o speranta.. totusi.. simt ca s-a sfarsit..

Stau..
Nu sunt in stare de nimic.. nici sa gandesc nu pot.. simt ca tot ce spun sunt numai aberatii.. suunt.. ce sunt eu? .. sunt doar un puzzle .. a caror piese au fost amestecate.. si nimeni nu le poate pune la loc.. nimeni nu le poate aranja .. decat cineva .. cine?!

Vreau sa privesc ... la Dumnezeu .. dar e atata freamat si incordare, o lipsa de alinare si de mangaiere totala .. ma simt manjita de gandurile pe care le am.. ma simt nevrednica de prezenta Slavei Sale..

Stiu ca numai la El gasesc tot ce-mi trebuie.. ca El ma poate lua pe bratele Lui ocrotitoare si poate schimba acest intuneric.. cu cel mai frumos vis pe care l-as putea avea eu.. dar nu pot.. nu sunt pregatita sa infrunt realitatea.. vreau sa fie doar un cosmar din care am sa ma trezesc cat de curand.. vreau sa cred ca delirez.. si ca sunt numai halucinatii, dar totul pare atat de real.. totul a luat forma realitatii contemporane.. si astfel.. si ultima dorintza a fost indepartata.. am esuat.. nu mai este drum 'napoi..

Ma opresc.. si vreau sa ma gandesc.. Vreau sa iau o decizie.. care sa ma scoata din cercul vicios in care ma aflu, din cumplita stare de frustrare si chin.. Vreau sa scap!!!..

Lav