Autor: Paul Mocan

Au, nu ma rupe! Ce vrei sa faci cu mine? Unde vrei sa ma duci? Vrei sa ma arunci in foc? Nu, nu! Nu vreau sa mor! Dar de ce ma faci sub forma de coroana? Pe cine vrei sa incununezi cu spinii mei? Pe EL?? Cine sunt eu sa strapung crestetul Creatorului meu? Eu nu vreau sa “musc mana care ma hraneste”, sa ranesc pe Cel ce mi-a dat viata. Asta e diferenta dintre noi si oameni: noi nu facem nimic sa ne provocam Creatorul. Iar voi, oameni rai si neintelepti, faceti tot ce puteti si provocati Creatorul cerului si al pamantului. Dar acum de ce ma obligati si pe mine sa iau parte la o umilire ca aceasta? Eu nu vreau sa intru in aceasta hora a mortii, cu atat mai mult sa fiu o unealta in mana voastra! Nu vreau sa simt caldura sangelui Lui pe spinii mei ascutiti... Voi face tot ce imi sta in putinta sa nu-L ranesc pe EL. Iar daca voi vreti sa-L loviti, va trebui sa ma apasati, sa ma fortati, pentru ca eu nu-L voi rani de bunavoie.

[...] ...Caldura sangelui Lui imi spune cat de mare este dragostea Lui pentru voi, iar voi? Voi nu faceti altceva decat Il raniti, Il umiliti, Il batjocoriti. Parca nu puteti vedea imensa Lui dragoste... Hei, Omule, nu te gandesti ca Acesta pe care tocmai L-ai scuipat a facut si cerul si pamantul? Ca soarele lumineaza chipul tau azi, doar pentru ca El te-a iubit? Nu intelegi ca iubirea Lui este infinita si ca singurul motiv pentru care piroanele Il tin pe cruce, funiile Il tin legat, crucea Ii poarta greutatea, spinii mei stau infipti in crestetul Lui este acela ca dragostea Lui nu va inceta niciodata? “Odihna nu-ti da nici pensula nici dalta, ci doar Acela care, pentru a te cuprinde, larg deschide bratele pe cruce.”