Autor: Darlene N. Bocek

Dragi prieteni,

Ultima saptamâna a fost plina de întristare. Multi dintre voi poate ati auzit deja de pierderea cumplita pe care am suferit-o într-un incident care a avut loc în Malatya, o provincie turca la 450 km nord-est de Antiohia, orasul în care credinciosii au fost numiti pentru prima data crestini. (Fapte 11:26).

Miercuri dimineata, 18 aprilie 2007, Tilman Geske, un misionar german în vârsta de 46 de ani, tatal a trei copii, s-a pregatit sa mearga la birou, si-a luat ramas bun de la sotie si copil, lasându-i o amintire de nepretuit: „La revedere, fiule, te iubesc.”

Tilman închiriase un birou de la Editura Zirve, unde pregatea un nou studiu biblic în limba turca. Acolo era si biroul Bisericii Evanghelice din Malatya.
Editura Zirve apartine bisericii, tipareste si distribuie literatura crestina în Malatya si în orasele din estul Turciei.

Într-o alta zona a orasului, pastorul Necati Aydin, în vârsta de 35 de ani, tatal a doi copii, si-a luat ramas bun de la sotie si a plecat si el la birou. În acea dimineata, urma sa tina un studiu biblic si o întâlnire de rugaciune la care participau de obicei mai multi credinciosi din oras. Si Ugur Yuksel se îndrepta spre studiul biblic.

[...]

---

Daca doresti sa contribui cu materialul tau la Cafenea, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com

---

 
Niciunul dintre acesti barbati nu stia ca acel studiu biblic avea sa fie testul ultim si aplicarea suprema a credintei lor, care aveau sa se încheie cu intrarea lor în slava, primirea coroanei neprihanirii din partea lui Hristos si a onoarei din partea tuturor sfintilor care-i asteptau în prezenta Domnului.

Într-o alta parte a orasului, 10 tineri cu vârsta sub 20 de ani, definitivau detaliile supremului lor act de credinta, punerea în practica a dragostei lor pentru Allah si a urii lor fata de infideli, considerati de ei dusmanii Islamului.

În duminica Învierii, cinci dintre acestia fusesera la o evanghelizare la care se putea intra doar pe baza de invitatie, organizata de pastorul Necati si ai sai, în sala de conferinta a unui hotel din oras. Acesti tineri erau cunoscuti de credinciosi drept „cautatori”. Nimeni nu stie ce s-a întâmplat în inimile acestor oameni, în timp ce au ascultat Evanghelia. Au fost oare atinsi de Duhul Sfânt ? Au fost convinsi de pacat ? Au simtit Evanghelia în strafundul inimilor ? Astazi, avem doar începutul povestii lor.

Acesti tineri, dintre care unul este fiul unui primar din provincia Malatya, fac parte dintr-un „tarikat” adica un grup de credinciosi fideli Islamului. A face parte din Tarikat este un lucru demn de foarte mult respect. De fapt, se spune ca nimeni nu poate ocupa o functie publica daca nu este membru într-un tarikat. Toti acesti tineri locuiau în aceeasi camera de internat, în timp ce se pregateau pentru examenele de admitere la facultate.

Tinerii si-au procurat arme, cutie de bucatarie, frânghii si prosoape pentru actul final al slujirii lor fata de Allah. Stiau ca avea sa fie mult sânge. Au sosit la timp la studiul biblic, în jur de ora 10.

Imediat ce au ajuns, studiul biblic a început. Dupa cum se spune, atacul s-a dezlantuit dupa ce Necati a citit un capitol din Biblie. Baietii i-au legat pe Ugur, Necati si Tilman cu mâinile si picioarele de scaune si conform imaginilor video pe care ei le-au înregistrat cu telefoanele celulare, i-au torturat pe fratii nostri timp de aproape trei ore.

Urmeaza detalii ale torturii. Tilman a fost înjunghiat de 156 de ori, Necati de 99 de ori, iar loviturile de cutit aplicate lui Ugur au fost prea multe pentru a putea fi numarate. Au fost eviscerati, iar intestinele le-au fost taiate în bucati chiar în fata ochilor lor. Li s-au taiat organele genitale si au fost obligati sa priveasca în timp ce aceste parti ale corpului lor erau distruse. Li s-au retezat degetele, li s-au taiat si spintecat nasul, gura si anusul. Probabil ca cea mai dureroasa parte a fost sa se priveasca unii pe altii în timp ce erau torturati.

Vecinii care lucrau în apropierea editurii au spus ulterior ca au auzit tipete, dar au presupus ca proprietarii se certau între ei, asa ca n-au intervenit.

Între timp, un alt credincios, Gokhan, si sotia sa au petrecut o dimineata placuta. El s-a trezit la ora 10, a luat micul dejun fara sase garbeasca, iar spre ora 12:30, a ajuns împreuna cu sotia la birou. Usa era încuiata pe dinauntru si nu a putut deschide cu propria cheie. A dat telefon si, desi se facuse legatura, nu a auzit telefonul sunând înauntru. A sunat pe telefoanele mobile ale colegilor sai si, în sfârsit, Ugur a raspuns. „Nu suntem la birou. Du-te la întâlnirea de la hotel. Acolo ne întâlnim. Sosim si noi putin mai târziu.”, a spus el într-un mod surprinzator. În timp ce Ugur vorbea, Gikhan a auzit în telefon plânsete si un mormait ciudat.

A telefonat la politie care a sosit în cinci minute. A batut la usa: „Politia! Deschideti!” La început, politistul a crezut ca este un caz de tulburare a linistii publice. Dar chiar atunci, s-a auzit un alt mormait, un geamat si o bolboroseala. Politistul a înteles clar ca era vorba de cineva care fusese ranit, si-a încarcat arma si a încercat în repetate rânduri sa sparga usa. Unul dintre atacatori, speriat, a deschis usa politistului, care a fost martorul unei scene sinistre.

Tilman si Nicati fusesera macelariti, decapitati practic, întrucât li se taiase gâtul de la o ureche la alta. În acelasi fel, procedasera si cu Ugur care se zbatea între viata si moarte.

Cei trei atacatori au aruncat armele în fata politistului. Între timp, Gokhan a auzit un tipat pe strada. Cineva cazuse de la etajul trei. A alergat si a vazut un om la pamânt, pe care l-a identificat ulterior ca fiind Emre Gunaydin. Suferise o trauma craniana majora si mormaia ceva ciudat. Încercase sa coboare pe burlanul de scurgere, ca sa scape, dar s-a dezechilibrat si a cazut cu o bufnitura cumplita. Se pare ca era liderul principal al atacatorilor. Un alt atacator a fost gasit ascunzându-se într-un balcon de la un etaj inferior.

Pentru a descifra misterul, trebuie sa ne întoarcem 6 ani în timp. În aprilie 2001, Consiliul de Securitate Nationala a Turciei a început sa-i considere pe crestinii evanghelici o amenintare la adresa securitatii nationale, fiind într-un fel un corespondent al Al Quaidei sau terorismului PKK. Afirmatiile facute în presa de liderii politici, jurnalisti si comentatori au alimentat ura împotriva misionarilor care, afirmau ei, îi mituiau pe tineri ca sa-si schimbe religia.

Dupa acea decizie din 2001, au început amenintarile si atacurile asupra bisericilor, pastorilor si credinciosilor. Bombe, atacuri fizice, verbale si scrise sunt câteva modalitati prin care au fost persecutati crestinii. Dar cea mai semnificativa a fost folosirea propagandei mediatice.

Din decembrie 2005, dupa o lunga sedinta privind amenintarea crestina, sotia fostului prim-ministru Ecevit, istoricul Iber Ortalyli, profesorul Hasan Unsal, politicianul Ahmet Tan si scriitorul propagandist Aytunc Altindal, fiecare în domeniul sau, au început o campanie de aducere în atentia publicului amenintarea reprezentata de crestinii care încearca „sa cumpere sufletele copiilor lor”. Au fost montate în secret camere video în biserici care au filmat serviciile religioase si care au fost folosite ca materiale de senzatie, pentru a promova frica si antagonismul fata de crestini.

Într-un raspuns oficial televizat de la Ankara, ministrul de interne al Turciei a zâmbit cu superioritate în timp ce vorbea despre atacurile asupra fratilor nostri. În mijlocul revoltei si al protestelor publice împotriva acestui eveniment si în favoarea libertatii religioase si de gândire, presa si comentariile oficiale au transmis acelasi mesaj: „Sper ca v-ati învatat lectia. Nu vrem crestini aici.”

Se pare ca acesta a fost un atac organizat initiat de un lider adult necunoscut al unei grupari de tip tarikat. La fel ca în cazul asasinarii lui Hrant Dink din ianuarie 2007 si a preotului catolic Andrea Santoro în februarie 2006, se folosesc minori pentru comiterea asasinatelor religioase, fiindca simpatia publica pentru tineri este foarte puternica si ulterior au de înfruntat pedepse mai mici decât un adult condamnat pentru acelasi delict. Chiar parintii îi încurajeaza pe acesti copii. Mama baiatului de 16 ani care l-a asasinat pe preotul catolic Andrea Santoro a privit în camera de filmat în timp ce fiul ei mergea la închisoare si a spus: „Va sta acolo pentru Allah”.

Tinerii împlicati în ultimele crime sunt în prezent în închisoare. Astazi, la stiri, s-a spus ca vor fi judecati ca teroristi, ceea ce înseamna ca vârsta lor frageda nu va afecta strictetea pedepsei. Atacatorul Emre Gunaydin este înca la terapie intensiva. Investigatia se concentreaza asupra lui si a legaturilor sale, dar se spune ca va fi sortita esecului, daca acesta nu-si revine din coma.

Biserica din Turcia a raspuns într-un mod care L-a onorat pe Dumnezeu, întrucât sute de credinciosi si zeci de pastori au venit cât au putut de repede, pentru a fi alaturi de micuta biserica din Malatya si pentru a-i încuraja pe credinciosi, pentru a rezolva problemele legale si pentru a-i reprezenta pe crestini în presa.

Când Susanne Tilman si-a exprimat dorinta de a-si înhuma sotul în Malatya, guvernatorul a încercat sa se opuna, dar întelegând ca e imposibil, a raspândit zvonul ca „ e pacat sa sapi mormântul unui crestin”. În cele din urma, într-un serviciu de înmormântare care-ar trebui sa fie consemnat în istoria crestinatatii pentru totdeauna, membrii bisericii din Adana, de lânga Tars, au pus mâinile pe lopeti si au sapat un mormânt pentru fratele lor asasinat, într-un cimitir armenesc parasit, vechi de 100 de ani.

Ugur a fost înmormântat de familia sa cu o ceremonie musulmana în orasul natal Elazig, iar logodnica sa, credincioasa crestina, privea din umbra cum familia si prietenii sai refuzau sa-i accepte, chiar si mort, credinta pe care Ugur o marturisise cu atâta pasiune si pentru care murise.

Înmormântarea lui Necati a avut loc în orasul natal Izmir, unde a cunoscut credinta adevarata. Întunericul nu întelege lumina. Desi bisericile si-au exprimat iertarea pentru acest incident, crestinii nu au fost considerati demni de încredere. Înainte ca sicriul sa fie urcat în avion, pe aeroportul din Malatya, acesta a fost supus în doua rânduri la examinare cu raze X, pentru ca autoritatile sa se asigure ca nu era încarcat cu explozibil. Aceasta procedura nu se aplica sicrielor musulmanilor.

Înmormântarea lui Necati a fost un eveniment frumos. Ca într-un crâmpei de Cer, mii de crestini turci si misionari au venit sa-si exprime dragostea pentru Hristos si respectul fata de acest om care a ales sa moara pentru Isus. Sotia lui Necati, Shemsa, a spus lumii: „Moartea sa este plina de semnificatie, fiindca el a murit pentru Hristos si a trait pentru Hristos! Necati a fost un dar de la Dumnezeu. Ma simt onorata ca am trait alaturi de el, simt ca mi s-a facut o deosebita cinste. Vreau sa fiiu vrednica de aceasta.”

Plini de curaj, credinciosii au aratat clar de partea cui sunt, la înmormântarea lui Necati, asumându-si riscul de a fi vazuti în public si de a deveni, astfel, viitoarele tinte ale atacatorilor. Dupa cum era de asteptat, politia anti-tero a fost prezenta si i-a filmat pe toti cei prezenti la înmormântare, pentru a putea folosi materialul pe viitor.

Ceremonia a avut loc în fata Bisericii Baptiste Buca, iar el a fost înmormântat într-un mic cimitir crestin de la periferia orasului Izmir.

Doi asistenti ai guvernatorului Izmirului au fost prezenti si au asistat în mod solemn la eveniment, chiar din rândul întâi. Zeci de agentii de presa au fost acolo, completând relatarea evenimentelor cu stiri transmise în direct si cu fotografii. Cine poate anticipa efectul avut de aceasta înmormântare asupra spectatorilor si telespectatorilor?! De fapt, acesta este începutul unei alte povesti. Rugati-va pentru ei. Printr-un gest care a tinut prima pagina a celor mai importante publicatii din Turcia, Susanne Tilman, într-un interviu televizat, si-a exprimat iertarea. Le-a spus reporterilor ca nu doreste razbunare. „Doamne, iarta-i ca nu stiu ce fac”, a spus ea, consfiintind din toata inima cuvintele lui Hristos, pe Calvar (Luca 23:34).

Într-o tara în care razbunarea sânge pentru sânge este cel mai normal lucru posibil, în atentia bisericilor au ajuns extrem de multe relatari despre vieti schimbate prin aceasta declaratie a lui Susanne Tilman. O jurnalista a comentat declaratia acesteia: „A spus printr-o singura propozitie ceea ce o mie de misionari n-ar putea face într-o mie de ani.”

Este foarte probabil ca misionarii din Malatya vor parasi zona, întrucât famillile lor au fost identificate public si au devenit astfel tintele unui oras ostil. Cei zece crediciosi care au ramas se ascund. Ce se va întâmpla cu aceasta biserica, cu aceasta lumina din întuneric? Mai mult ca sigur, se vor întâlni în subteran. Rugati-va pentru întelepciune, ca fratii turci din alte orase sa mearga sa conduca o biserica ramasa fara lideri. N-ar trebui sa fim preocupati de marea cetate Malatya, o cetate care nu stie ce face? (Iona 4:11).

Când pastorul nostru Fikret Bocek a mers luni, cu un frate, sa dea o declaratie la Directia de Securitate, a fost condus la Departamentul Anti-Tero. Acolo, era o harta uriasa ce acoperea întreg peretele, unde erau semnalate toate celulele teroriste din Izmir, indicate pe categorii. Cea mai evidenta lista cuprindea toate bisericile evanghelice din Izmir. Întunericul nu întelege lumina. „Oamenii acestia care au rascolit lumea au venit si aici.” (Fapte 17:6)

Rugati-va pentru Biserica din Turcia. „Nu va rugati sa înceteze persecutia, rugati-va pentru perseverenta noastra,” ne îndeamna pastorul Fikret Bocek.
Biserica a avut de câstigat prin pierderea fratilor nostri; roadele din viata noastra, întarirea credintei, dorinta arzatoare de a raspândi Evanghelia pentru a lumina tot mai mult în întunericul Malatyei, nu sunt de regretat. Rugati-va sa rezistam opozitiei din exterior si, mai ales, rugati-va sa câstigam luptele interioare, cu pacatul, care este slabiciunea care ne face cu adavarat neputinciosi.

Un lucru stim sigur. Isus Hristos a fost acolo când fratii nostri si-au dat viata pentru El. A fost acolo, la fel ca atunci când Stefan a fost omorât cu pietre sub privirile lui Saul din Tars. Într-o buna zi, filmarea mortii fratilor nostri ne va dezvalui poate mai multe despre puterea pe care stim ca Hristos le-a dat-o pentru a-si îndura ultima cruce, despre pacea pe care Duhul Sfânt le-a daruit-o, ca sa poata suferi pentru iubitul lor Mântuitor.

Stim ca nu i-a lasat singuri. Stim ca mintea lor era plina de adevaruri biblice care i-au întarit si i-au facut sa reziste, în timp ce întunericul încerca sa subjuge Lumina de nesubjugat a Evangheliei. Stim ca, asa cum au putut, cu o privire sau un cuvânt, s-au încurajat unii pe altii sa ramâna tari. Stim ca stiau ca, în curând, aveau sa fie cu Hristos. Nu stim amanunte. Nu stim în ce fel li se va face dreptate sau daca li se va face, pe acest pamânt.

Dar rugati-va si dati-va silinta sa va rugati ca într-o zi, macar unul dintre cei cinci baieti va cunoaste credinta adevarata, datorita marturiei facute prin moartea lui de Tilman Geske, care si-a dat viata ca misionar pentru iubitii sai turci, si a marturiilor facute prin moartea lor, de Necati Aydin si Ugur Yuksel, primii martiri pentru Hristos din Biserica Turca.

---

Relatare facuta de Darlene N. Bocek, 24 aprilie 2007

Va rog fierbinte, trimite-ti aceasta scrisoare la cât mai multi crestini care se roaga, din toate tarile. Va rog sa nu omiteti în niciun caz titlul: „De la Biserica Protestanta din Smirna”, ce poate fi contactata la izmirprotestan@gmail.com // http:www.izmirprotestan.org

Sola Scriptura, Sola Gratia, Sola Fide, Solus Christus, Soli Deo Gloria