Parc

1. Când nu-L mai înţeleg pe Dumnezeu [12.06.08 11:41]
2. Cuvinte reci de pe buze uscate [23.01.08 23:15]
3. Solutii IT [17.08.07 13:08]
4. Functia ambigua a televiziunii [12.08.07 12:39]
5. Biblia si drepturile omului [14.02.07 11:59]

Downtown

1. google it [21.08.08 22:34]
2. You about me [21.08.08 22:34]
3. jocul cuvintelor [21.08.08 22:33]
4. Adevarat sau Fals [21.08.08 22:32]
5. Intrebarea ?intrebatoare? [21.08.08 22:26]

Partners

1. Scapa de pornografie
2. TanarCrestin.ro
3. Trupa Identic
4. blogcms.com
5. clcromania.ro
6. kerigma.ro
7. misiune.ro
8. nouasperanta.org

Comments:

1. [1] from: cineva

   Parintii mei nu imi spuneau nimic. Nu-mi amintesc sa fi avut vreo discutie semnificativa cu ei. Asta pentru ca erau atat de traumatizati si cufundati ei insisi in problemele lor incat le era foarte greu sa consume resursele emotionale (pe care nu le aveau) si cu noi. Toata viata mea, din punct de vedere emotional, am simtit ca traiam intr-un beci, rece. Este o alta versiune a abuzului decat cel descris de tine cella care este un abuz emotional. Este vorba de neglijare, dar ceea ce are in comun cu abuzul emotional este dezvoltarea unui atasament anxios sau a lipsei atasamentului. Unei astfel de persoane ii este foarte greu sa relationeze cu oamenii, pentru ca increderea ei in oameni a fost distrusa de insasi cei care ar fi trebuit sa-i fie cei mai apropiati.
   Ce-i de facut in aceasta situatie? Solutia pe care eu am adoptat-o inconstient a fost sa ies din "beci", sa plec. Pentru parintii mei, plecarea mea a fost benefica. In mod clar, relatia noastra e altfel. Vazandu-ma mai rar, ei isi doresc relationarea cu mine desi legatura emotionala dintre noi este inca fragila.
   Ceea ce mi-am dat seama din experienta mea cu parintii este faptul ca uneori parintii sunt si ei traumatizati si din cauza asta nu reusesc sa faca fata nevoilor copiilor chiar daca in adancul inimii lor isi doresc lucrul acesta. Si ceea ce e mai greu pentru ei este ca atunci cand realizeaza acest lucru, respectiv ca nu reusesc sa faca fata nevoilor copiilor asta ii traumatizeaza si mai mult si ii face sa se poarte ca atare. Cred ca in primul rand ceea ce putem face in acest caz este sa-i intelegem si sa nu asteptam de la ei sa faca ceea ce nu pot. Sa ne bazam pe Dumnezeu desi neavand modelul Lui in oameni (pentru ca Dumnezeu se face cunoscut prin oameni) este foarte greu de facut acest lucru. Gasirea unor "parinti adoptivi" poate fi o alta solutie, adica a unor oameni de la care sa primesti dragostea, afectiunea, admiratia de care fiecare copil are nevoie pentru a se dezvolta normal.

   raspunde acestui comentariu Monday, 07.11.05, 08:33:15
2. [2] from: (R)Evolution

   Cella si voi ceilalti te-ai gandit vreodata la premizele pe care parintii tai construiesc o asemenea atitudine? Mai mult sau mai putin Constienti de ceea ce fac?
   Ciudat e ca totdeauna apare replica din partea lor "Nu stiu unde am gresit?". Si crede-ma chiar nu stiu.
   Sa ma explic putin. Noi crestem impreuna cu ei. Cand esti mic totul este oarecum roz pentru ca intebari si nevoile tale sunt foarte usor de indeplinit. In acelasi timp ei se descurca de minune fiind mai tineri sa iti acorde timpul, atentia, dragostea necesara. Timpul trece si ei incep din ce in ce mai apasati de griji care tot pentru tine si le fac, tu cresti impreuna cu ei si iti pui si pui tot mai multe intrebari. E aproape firesc sa apara conflicte, pentru ca pana la 14 tu deja iti conturezi personalitatea care e desenata si de anturajul tau care nu intotdeauna e 'controlat' de parinti si intotdeauna e si va fi diferit de cel in care au crescut ei, apar aici firestile replici din partea lor "Pe vremea noastra nu era asa!!" pentru ca nu era asa, si de aici normal ca apar si conflictele. Ei le stapanesc greu pentru ca sunt presati de alte 'prioritati' tu le spui greu ce vrei de fapt sa comunici pentru ca si tu esti confuza si nu stii ce vrei, pentru ca azi vrei ceva maine vrei altceva creezi confuzie.
   Ok.Mai sunt multe de zis pe partea asta, dar mai gandeste-te la inca o chestie...
   Parintii tai au trecut prin 2 regimuri. Inchipuieti ca esti crescut sub ceea ce s-a numit comunism, cu mentalitatea, situatia sociala si economica specifica, cu aceea asuprire a anumitor confesiuni si cu otravirea intensa a ceea ce a mai ramas din biserica ortodoxa, si apoi primesti dusul rece-cald al Noii Ordini, ca sa o numesc asa , si toate sunt date peste cap.Toata constructia ta, toate convingerile tale, si mai ales toate valorile, reperele si punctele tale de sprijin au fost mutate, transformate.Ei?Cum te simt? Iti zic eu .. Confuz, Incert, Dezorientat, si toate cuvintele din aceasta gama. Si cand crezi ca ai gasit raspunsul si ca faci bine vine copilul tau de la scoala incerci sa comunici cu el si brusc ceva nu e bine.. de ce ? Mai citeste odata.. Dar parerea mea e ca asta e Crucea sau mai bine zis Datoria noilor generatii pentru ca totul depinde de noi, de tine.. si crede-ma ca nu e greu, trebuie doar sa oferi mai intai ceea ce ceri tu acolo inainte de a cere si chiar daca nu ti se raspunde la fel, ofera asta neincetat, oferale Dragostea si Iubirea de care ai si tu nevoie .. NECONDITIONAT !!
   
   Smile,
   G.

   raspunde acestui comentariu Monday, 07.11.05, 21:48:23
3. [3] from: Lavy

   Draga G., ai sunat exact ca sora mea mai mare care mereu a vazut in parintii mei mai mult decat am vazut eu. fii binecuvant(a)! eu nu stiu daca ma voi putea numara vreodata printre cei care sa ofere dragoste neconditionata. nu ma iubesc nici macar pe mine. nu stiu de ce scriu comentariul asta la aer curat. probabil ca o sa iasa ceva prea lung si n-o sa-l citeasca nimeni. dar am venit mai devreme de la repetitie de cor si, vazand articolul asta, mi-au dat efectiv lacrimile si ma intrebam: cum de cineva poate gandi atat de asemanator cu mine? niciodata n-am vazut in tatal meu ceva cu adevarat bun de urmat. doamne, te rog sa ma ierti. imi este asa de greu sa scriu lucrurile astea acum. e ca si cum as trada pe cineva. oare pe cine?? dar lui efectiv nu-i pasa de mine. uneori am exact senzatia ca nu da doi bani pe mine. iar mama e oarecum mai intelegatoare dar nici ea nu intelege mare lucru din felul meu de a fi. mi-a zis zilele trecute ca sunt cea mai rece din toti copii ei. si eu i-am raspuns: "asa vreau sa fiu.".credeam ca daca par rece si indiferenta pe dinafara, nu voi mai suferi pe dinlauntru, dar...a fost o ipoteza tare gresita...sufar la fel de mult.nu am vrut niciodata sa-i deosebesc in ceea ce priveste sentimentele mele fata de ei si, fiind deja indepartata de tata, am racit si relatia cu mama, uneori, cand o vad asa bolnava si neajutorata, imi vine sa plang si ma intreb cu ce am gresit sa nu am ajutor din partea ei, ci eu sa i-l dau! de ce nu intelege dumnezeu ca inca nu sunt pregatita sa-mi iau atata responsabilitate? de ce nu vede ca nu am incredere in nimic din ceea ce fac? si totul ptr ca ei nu au crezut in mine.... nu stiu cine sunt parintii mei. am visat atata la cum as vrea sa fie incat m-am lasat dezamagita. de zeci, sute, nenumarate ori. nu stiu cine sunt eu... stiu ca in momentele mele de bucurie, sunt cu Domnul.

   raspunde acestui comentariu Monday, 07.11.05, 22:47:27
4. [4] from: radune
   

   G,
   am vazut parinti, nu e cazul meu, multumesc lui Dumnezeu, dar am vazut parinti pentru care copiii sunt in plus in viata lor. Si o arata print tot ceea ce sunt ei. Priviri, vorbe rautacioase, atitudini nesanatoase (pacat ca nu pot da exemple). Sa nu-mi spui ca asta e din cauza tranzitiei de la un regim la altul sau din cauza problemelor vietii. Hai sa fim seriosi.
   
   Parintii mei sunt batrani - ma-au facut la aproape 40 de ani. Chiar daca nu s-au stiut relationa la mine, si au suferit de aceea zguduitura de regim, am simtit si vazut dragostea lor in viata mea cu varf si indesat.
   
   Cella, Cineva si Lavy.
   ma doare sufletul pentru voi si stiu ca veti fii cu adevarat vindecate in Ceruri cand Tatal vostru adevarat va va lua langa el si ma rog, si pe undeva ma gandesc ca ar fi drept, sa va ofere voua, celor care n-ati avut parte de parinti iubitori, sa va ofere un timp special. Eu unul, as vota oricand asa ceva!

   raspunde acestui comentariu Monday, 07.11.05, 23:20:27
5. [5] from: (R)Evolution

   Ok. Exact cum ma asteptam. Va asteptati probabil ca eu sa imi descopar viata pe tabla aici. Poate sunt prea defensiv, dar din dragoste neconditionata vreau sa ridic valul...
   
   Dox? De ce crezi ca eu sunt in Cluj plecat de acasa? Crezi ca atat de bine ma intelegeam cu parintii mei incat sa plec de acasa? Te intrebi oare acum din nou de ce iti ziceam eu ca nu am mai fost acasa de la Pasti si de ce? Cum mi-a fost sa trec prin tot ce am trecut on my own intr-un oras in care nu cunosteam pe nimeni, intr-un an? Ti-am mai zis, nu toata lumea ar suporta sa asculte povestea mea. Never doubt about my smile , e sincer si din inima.
   
   Lavy, eu nu am indemnat decat la iubire, iubeste caci sunt parintii tai, asa cum sunt, Dumnezeu stie de ce fiecare avem parte de asa ceva, poate e un semn de alarma pentru viitor, poate e un test pe care nu stiu cati reusim sa il trecem si nu vom afla decat la sfarsit, nu trebuie sa intrebi de ce in astfel de situatii, pur si simplu trebuie sa crezi in El, sa daruiesti asa cum el revarsa Har deopotriva peste pacatosi si peste mai putini pacatosi, eu te indemnam sa iti iubesti parintii, sa le dai exact ceea ce ei nu iti dau, si sa dai asta la nesfarsit, neconditionat, in cele din urma va conta, crede-ma, si nu iti vorbesc de pe pereti. E calea pe care am ales-o si eu. Am plecat de acasa pentru ca stiam ca Pot sa imi iau viata in propriile maini si ma bucur, o sa am ce povestii nepoteilor mei, iar cu parintii mei e mai mult decat totul reparat acum, pentru ca le-am dat ragazul, in lipsa mea sa puna in balanta tot. Pentru ca stiam ca obrazul meu intors de cate ori il loveau pe celalalt ii va durea pe ei cel mai tare pana la urma, pentru ca stiam ca acolo unde sadesti dragoste vei culege dragoste, poate nu imediat ci cu timpul, faceam asta pentru ca El imi spunea sa fac asta. Si imi spune in fiecare zi. Imi spune Ai incredere in mine, Ai Rabdare, Zambeste, Du-te mai departe, Viata merge mai departe, Fii iubit si iubeste si tu la randul tau. Intelegi? Ce sadesti exact aia culegi .. nu intotdeauna calea cea usoara e cea buna. Imi zici ca alegi sa fii mai rece mai distanta. E si normal e mai usor decat sa tot dai acolo de unde nu primesti nimic. De asta ceea ce simti tu e frustrare si de ce simti asta? Pentru ca paradoxal e Nefiresc sa dai ceea ce dai tu, raceala si indiferenta! De asta ziceam .. Daruieste neconditionat !! Iubeste Neconditionat !! Nu astepta inapoi ..
   
   Smile,
   G.

   raspunde acestui comentariu Tuesday, 08.11.05, 01:12:47
6. [6] from: cella
   

   (R)Evolution, sunt plecata de acasa de muuulta vreme, nu depind deloc de parintii mei, insa nu a rezolvat problema.
   Iubeste neconditionat, am facut asta insa ... m-am simtit secatuita ... si mi-am gasit "alti parinti".
   Dar doare, doare cand vezi raportarea la ceilalti si raportarea la tine ...
   Si despre schimbarile sistemului, cred ca i-a afectat insa nu in masura in care sa nu stii sa iti arati sentimentele numa fata de un copil (din patru). Hai sa fim realisti.
   Relatia asta stricata, pot spune ca material nu m-a afectat insa ... mai degraba ar fi aici problema decat afectivitatea ...
   Degeaba imi dai luna de pe cer (exageram) daca nu imi dai incredere, nu esti multumit de ceea ce sunt.
   Citeam ieri ca "Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu" si ... ma tot intreb unde e binele asta. O solutie ar fi sa ma intalnesc cu Lavi, sa ii ofer un umar si sa ii spun "te inteleg" si nu numai ei ci multor altora care nu spun ca si la ei e aceeasi problema.

   raspunde acestui comentariu Tuesday, 08.11.05, 09:59:13
7. [7] from: nico

   citind comnetariile de mai sus, parca citesc furie fata de cei care se numesc parintii nostri....Din acest punct de vedere nu impartasesc pentru ca eu am avut si am niste parinti deosebiti!sunt in anul 1 de facultate dar parca acum mai mult ca niciodata simt ca am nevoie de toate sfaturile lor sacaietoare(care le primeam atunci cand eram acasa)....Dar haideti ca noi sa privim dincolo de aceste lucruri...poate Dumnezeu a vrut ca noi sa crestem langa acesti parinti ca sa ni se dezvolte anumite trasaturi de caracter....care ar putea ajuta poate chiar la salvarea celor din jur.....si ca o incheiere va rog sa meditati la versetul din romani 8:28.Domnul sa va binecuvinteze!

   raspunde acestui comentariu Tuesday, 08.11.05, 10:47:00
8. [8] from: (R)Evolution

   Te simt cella. Asta e mai mult spus decat 'te inteleg'. Stiu exact ce zici tu acolo. Chiar prea bine. Pentru ca din ce in ce mai des zaresc asta in jurul meu. E trist. E exact ce ziceam intr-un articol al meu mai devreme. E o instrainare de har de care lumea sufera acut acum, asta destrama familii, si tot ce e bun in lumea asta si nu ma poate contrazice nici un crestin de acest fapt.
   In cazul tau cred ca nimeni nu poate sa iti dea un sfat care sa se aplice perfect ptr tine. E greu oricum pentru oricine.
   Sfatul pe care pot sa il dau, este acelasi care il dau in orice situatie din care poate nu vezi iesire, sau cel putin nu una fireasca, Cere Intelepciune. Roaga-te pentru asta, e tot ce poti face, Cere intelepciune, sa reusesti sa gasesti cheia buna sau poteca buna catre locul pe care ti-l doresti, iar daca ai incetat sa il doresti e si mai grav. Totusi insist sa zic ca totul pleca de la tine...
   Pe scurt iti zic ca una din cele mai bune prietene ale mele din liceu, s-a sinucis aruncandu-se de la etajul 3 de unde statea ptr ca nu isi mai suporta parintii. Parintii ei sunt amandoi la neuro, au innebunit de durere si stiam cu totii ce urat se purtau cu ea. Si-au dat seama de ce au avut doar dupa ce au pierdut. Uneori socul e un remediu bun, doar sa nu fie dus la extrem. Eu pentru ce a facut ea am simtit un fel de revolta, dar nu ptr parinti ci pentru ea, a fost un gest tampit, neghiob, prostesc.. plus ca ea nu avea nici un fel de drept de a trai sau nu asupra vietii ei. Dumnezeu i-a dat viata,El o si ia. ..
   E trist. Eu am avut o emisiune la radio pe teme de gen. Nu esti singura Cella, dar totdeauna concluzia era "Daca vrei sa schimbi ceva in celalalt, celalalt fiind parinte, coleg, prieten, amic, etc... schimbarea trebuie sa inceapa din tine cu tine insuti."
   
   Smile Now Cry Later !! Life Goes On ..
   G.

   raspunde acestui comentariu Tuesday, 08.11.05, 12:14:22
9. [9] from: cella
   

   (R)Evolution, am scris articolul asta pentru ca stiu ca sunt si altii ca mine, traiesc aproximativ aceleasi sentimente, am vrut sa stie ca nu sunt singurii ...
   

   raspunde acestui comentariu Tuesday, 08.11.05, 14:05:21
10. [10] from: (R)Evolution

    .. ok eu vreau ca tu si ceilalalti sa actionati corect si concret ..
    
    G.

    raspunde acestui comentariu Tuesday, 08.11.05, 15:15:47
11. [11] from: roze

    dragilor, cei care intelegeti ce a scris cella. Am un mesaj pentru voi: lupta asta n-o sa se sfarseasca decat cand se vor sfarsi toate lucrurile, pana atunci insa poate ca ideea cu incercarea de a-i iubi nu e tocmai rea. Si nu incercati sa-i iubiti pentru ca merita, ci luati-o ca pe o provocare... pana la urma nimic nu e intamplator in viata asta, nici macar ca unii parinti nu stiu ca trebuie sa-si iubeasca copiii. Unii nici macar nu au parte de parinti, asa ca buni sau rai, macar ii avem.
    Asa ca Cella scumpa, cred ca Domnul o sa ne intrebe la sfarsit daca ne-am iubit parintii, nu daca ei ne-au iubit pe noi...

    raspunde acestui comentariu Tuesday, 08.11.05, 17:53:36
12. [12] from: beckham_cristina

    Sa shtitzi k mie chiar mi se intampla... Ma simt asea d nenorocita atunci cand vin akasa si iau o nota buna, ii povestesc mamei mele, insa ea...incepe sa tzipe pentru un alt lucru...cred k nu am mai primit o vorba buna din partea mamei mele...d ani d zile...tot c face este numai sa tzipe sa ma certe...am scazut la invatzatura din cauza asta...pt k nu am nici un sprijin din partea parintzilor mei...am o prietena care ma sustzine..dar nu prea mai am incredere in ea pt k si ea ma tradat...sunt asea d singura...ma simt d parka as trai singura p pamant...cateodata am impresia k ar fi mai bine dak as trai la un orfelinat...sau cateodata chiar am impresia k am fost adoptata...sunt ff singura...

    raspunde acestui comentariu Tuesday, 08.11.05, 18:34:26
13. [13] from: nico

    mai da de ce sunteti toti asa de revoltati...oare cum o sa fim noi peste ani?

    raspunde acestui comentariu Tuesday, 08.11.05, 21:14:06
14. [14] from: cella
    

    Nico, o sa fim batrani =))

    raspunde acestui comentariu Tuesday, 08.11.05, 22:24:29
15. [15] from: serendipity
    

    eu peste ani...sper sa nu uit cum vreau acum sa fiu cu copiii mei. cred ca ii foarte important sa nu lasam timpul sa ne altereze anumite vise si dorinte si sa ne lasam asa prinsi de goana muncii, sa asiguram un trai bun copiilor si sa uitam de sufletele lor..

    raspunde acestui comentariu Tuesday, 08.11.05, 23:20:48
16. [16] from: nico

    sunt de acord cu tine serendipity!si eu imi doresc acelais lucru atunci cand voi avea copii,,si parca ori de cate ori vad cate o greseala a parintilor imi spun:eu cand o sa fiu mama sa nu fac asa!

    raspunde acestui comentariu Wednesday, 09.11.05, 07:16:11
17. [17] from: katilinus

    am doar 2 intrebari:
    1.cella, cum ai fi fost azi daca nu ar fi fost parintii tai asa cum sunt ? (adu-ti aminte ca un singur fir de praf produce o durere imensa scoicii... dar numai asa este creata o perla...)... eu unu nu ma bucur de durerea ta... dar mult timp m-am bucurat din plin de maturitatea ta, si sfaturile pline de ... dragoste...
    2.are cineva curaj sa numere cati oameni din cei care acceseaza blogu asta au probleme cu parintii ??? (ce vreau sa subliniez este faptul ca cella nu este un caz izolat...nu asta e realitatea...). realitatea o simt foarte bine multi dintre voi... si probabil ca asta va retine sa postati articole...
    
    
    si ... un "bonus"... respect persoana care sustine ca plecarea de acasa este o metoda de a-ti rezolva problemele... dar... nu cred ca este metoda potrivita... Cand ai un cos mare si urat, vrei sa scapi de el. Cand ai o durere de masea, te duci la dentist. Cand ti-ai rupt o mana, ti-o pui in ghips. in caz contrat ai sa ai o masea putreda in gura si o mana care... la un moment dar o sa pice...
    Solutia in cazul meu a fost si este comunicarea...
    sper din toata inima sa mergeti la Doctor... e destul de Puternic, si are o solutie pentru fiecare...

    raspunde acestui comentariu Wednesday, 09.11.05, 10:12:21
18. [18] from: Skadi
    

    nush daca ma credeti, dar citind articolul acesta, si comentariile voastre, imi creasem in cap propriile idei, pe care urma sa le scriu aici. si in momentul in care am ajuns la comentariul lui serendipity...something clicked. era exact ceea ce vroiam sa spun si eu. e bine cand mai gandeste cineva ca si tine. o sa repet ideea totusi. cred ca relatia cu parintii nostri e cel mai bun si la indemana prilej sa invatatm cum sa ne purtam cu proprii nostri viitori copii. asta nu inseamna ca daca parintii nostri nu au fost chiar asa cum ne-am fi dorit, daca ne-au neglijat, ca sa nu mai spun ca ne-au si "chinuit", sa cadem in extrema cealalta si sa ne rasfatam copiii. cred doar ca Dumnezeu ne ofera semne pe care e bine sa nu le neglijam. pentru ca din orice avem cate ceva de invatat. lavy, cella, ganditi-va ce noroc aveti voi, pentru ca o sa aveti niste copii frumosi, pe care o sa stiti sa ii iubiti indeajuns, si care o sa va iubeasca la randul lor. nimic nu se pierde. dragostea pe care nu ati primit-o de la parinti se va transfera asupra copiilor vostri. realizati cat de binecuvantati vor fi ei?

    raspunde acestui comentariu Wednesday, 09.11.05, 10:45:52
19. [19] from: nico

    10 pentru katilinus

    raspunde acestui comentariu Wednesday, 09.11.05, 10:51:37
20. [20] from: cineva

    katilinus, asa este, insa atunci cand vrei sa comunici ti se intoarce spatele, nu ai cu cine sau parintele mai vanjos are senzatia ca ascultandu-te si neluand o atitudine cat mai aspra pentru a reteza din radacini orice urma de "nesupunere" pe care o "citeste" in intrebarile pe care i le pui sau in afirmatiile pe care le faci, va duce la un dezastru de proportii pe termen lung, este putin cam greu sa fii asertiv. Si eu cred ca (virgula) comunicarea este cea mai buna solutie, dar o comunicare in care respectul reciproc este prezent, chiar daca unul dintre interlocutori este inferior celuilalt (ca forta fizica, ani, conditie sociala, statut in familie,etc). Din pacate in cazul meu, a fost necesara plecarea de acasa pentru ca o astfel de comunicare intre noi sa fie posibila. Acum sunt o persoana pe picioarele mele care merita sa fie luata in seama.

    raspunde acestui comentariu Friday, 11.11.05, 11:08:52
21. [21] from: Larisa

    Cu taticul meu nu am prea avut ce discuta. Ne-am rezumat la: "ma lasi sa merg ..." sau "am nevoie de bani pentru" in schimb cu mamica mea discutam tot ce vroiam si ce nu. Ne bateam in contradictoriu si dupa ce terminam eram prietene din nou. Nicioadata nu ne-au zis ca ne iubesc, dar sunt sigura ca au facut-o si acuma cand vb cu ei prin skype e altceva. Abia asteapta sa venim acasa! Ne-au crescut foarte bine si pentru asta ii multumesc lui Dz.

    raspunde acestui comentariu Friday, 11.11.05, 21:56:08
22. [22] from: teo

    
    
    "Domnul o sa ne intrebe la sfarsit daca ne-am iubit parintii, nu daca ei ne-au iubit pe noi... "
    
    super roze
    
    
    super si ideea celor 2 : "relatia cu parintii nostri e cel mai bun si la indemana prilej sa invatatm cum sa ne purtam cu proprii nostri viitori copii" - am sa tin minte asta
    
    eu fac parte din fericita categorie a celor care au au parinti faini. Am auzit de parinti greu de multumit si nu cred ca voi putea vreodata sa ma imagimez in postura de copil al unor asemenea parinti sa pot as simt ce simti voi: cella. lavy si altii. Domnul sa va dea intelepciune sa stiti sa vi-i faceti prieteni
    
    Ar trebui totusi sa le acordam circumstante atenuante. De dupa revolutie viata a devenit din ce in ce mai grea, din punct de vedere material, in Romania si parintii se confrunta cu o criza: nu pot sa ne ofere ce si-ar fi dorit.
    
    In al doilea rand: parintii sunt obisnuiti sa ne educe, sa ne indrume, sa ne sfatuiasca, sa ne spuna ei ce e mai bine pentru noi. Cat am fost mici a functionat dar acum ca am crescut, nu mai avem nevoie de atata purtare de grija si ne streseaza (poate fara sa vrea) atat de mult incat apar conflicte. Pe de alta parte un copil cand e mic crede ca parintii stiu totul, cand merge la scoala crede ca profesorul stie totul iar cand creste si devine adolescent, are impresia ca el insusi stie totul (desi nu-i asa). In situatia asta conflictele sunt iminente.
    
    Poate ar fi bine sa tineti cont si de ce spusei si sper din tot sufletul sa va impacati cu parintii vostri altfel fustrarea din familie, foarte probabil o veti duce cu voi in familiile ce le veti intemeia.

    raspunde acestui comentariu Saturday, 12.11.05, 00:43:08