Autor: Palu

Stau la baza albului, la baza disperarii la umbra unui copac lipsit de frunze.. la atingerea aspra a gerului de iarna... o iarna care a venit asa de tarziu.. parca prea tarziu, parca nu destula.. dar acum pare prea rece...stau si ma uit in disperarea mea spre cer.. si el... este alb ca si pamantul, nici diferenta nu se poate face.. acest imens alb care ma inconjoara.. si nu ma lasa... am atatea motive sa fiu bucuros... sa fiu fericit... dar parca ma cramponesc in firea pamanteasac de a da frau liber sentimentelor de disperare mult mai pronuntat decat cele de bucurie.. de ce ni se pare noua, in firea noastra pacatoasa ca binele este un merit, si ca greul este o pedeapsa.. cand defapt noi meritam doar moartea si in fiecare zi cand ne trezim si mai putem lua o gura de aer ar trebui sa ne punem in genunchi si sa multumim pt noua sansa de a strabate vazduhul si efemerul pamant..

[...]


sa ne bucuram ca mai avem inca o sansa sa facem o diferenta in lume, mai avem inca o sansa sa fim o binecuvantare pt cineva... indiferent ce iti face acea pers tie... de ce credem ca zapada ni se cuvine iarna.. si intr-un an in care nu vine.. stai si nu te poti bucura de ziua pe care o umbli din cauza ca te simpti nedreptatit ca nu ai ce se cuvine... iar cand vine un val de iarna cu frig... incepi sa te incrunti la cer, ca totusi e prea frig... vrem zapada.. dar nu ger.. vrem calura, dar nu vrem foc, vrem libretate, dar nu si reguli care sa ne asigure libertatea, vrem nori, dar nu ploaie, vrem zbor, dar nu vrem cadere, vrem perfectiune, dar nu vrem sa umblam drumul perfectiunii, vrem maturitate, dar nu vrem lecti de viata, vrem frumusete dar nu vrem sa umblam sa o gasim, vrem prieteni, dar nu vrem sa trecem peste amanunte...vrem totul dar nu vrem sa dam nimic.. suntem egoisti.. si egocentrati... iar durerile nu fac altceva devat sa te invete.. nu inveti lectii mari de viata decat prin durere,disperare, plans, strigat... doar atunci ne intoarcem la El si cautam raspunsuri.. dar ele erau acolo de multa vreme... asteptand doar sa le urmezi.. si prin durere poti ori sa te indrepti spre tine.. sa vezi in ce necaz stai sa iti plangi de mila.. sau sa iti ridici ochii spre cerul alb... si sa zici: “ Doamne, tu ai dat si tu ai luat, fie numele tau laudat”.. te ridici si-ti continuii drumul greu al vietii... dar care merita trait... si nu merita sa fii trist.. asa ca zambetul pe buze... si la superba viata ce ne sta inainte.. ;D