Citeam capitolul 4 din cartea Daniel si m-am ingrozit realmente cand am vazut cum un imparat, din cauza neascultarii si a faradelegii, a ajuns un adevarat dobitoc, mancand iarba si traind afara pe camp. Mi-e tare greu sa-mi imaginez episodul:

"Chiar in clipa aceea s-a implinit cuvantul acela asupra lui Nebucadnetar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mancat iarba ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, pana i-a crescut parul ca penele vulturului si unghiile ca ghearele pasarilor"

Acest pasaj mi-a ridicat o intrebare cam ciudata: "Poate un om sa devina un dobitoc?"

Raspunsul, parerea mea, este ca poate. NU ca in cazul lui Nebucadnetar, dar omul poate deveni un dobitoc prin intoarcerea spatelui lui catre Dumnezeu. Cand traiesti in intuneric si pacatul te infasoara, urmezi, ca un animal, calea murdara pe care ti-o indica cel rau. Am experimentat acest lucru. Cand esti infasurat de laturile pacatului nu mai judeci, ci faci totul instinctiv. Faci raul fara sa mai gandesti. Si cred ca in aceste momente nu ne deosebim deloc de bietele animale. Cand lasam firea sa ne duca pe calea intunericului, nu suntem altceva decat niste "dobitoace", traim in mizerie.

Dar, este o speranta: cand ne intoarcem fata spre Dumnezeu se intampla ceva extraordinar: ne vine mintea la loc ("dupa trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnetar, am ridicat ochii spre cer si mi-a venit iarasi mintea la loc") Cred ca daca asteptam prea mult poate nu vom mai avea harul sa ne ridicam ochii spre cer sa vedem maretia lui Dumnezeu.

Domnu sa ne ajute sa traim viata pentru care ne-a creat, nu viata dobitoacelor.

Haideti sa-L slavim pentru faptul ca bunatatea Sa se innoieste in fiecare dimineata pentru cei care-L cauta!