Autor: Meedeea

E trist. Vedem in jurul nostru la fiecare pas cum oamenii isi pierd credinta. Vedem lacrimi, care arata tristete, suferinta si neimplinire. De atatea ori suntem mintiti si parca acceptam, ne complacem in starea aceasta. De multe ori am fost loviti si fara sa protestam, am indurat. Ne-a trecut prin minte de multe ori un gand: sa strigam, dar ne-am dat seama ca oricum, nimeni nu ne ajuta. Fiecare isi vede de drumul lui. Tu te vezi singur, dar in singuratatea ta trebuie sa te trezesti, sa te ridici si sa lupti. Chiar daca viata ti se pare o cursa contra cronometru, trebuie sa stai in picioare si sa inaintezi. Nu poti bate pasul pe loc. Lumea e vesnic in miscare.

[...]
Si totusi, te opresti un pic, privesti in tine si ti se pare ca lumea a facut din tine ce a vrut si te intrebi oare de ce viata e atat de dura? ...si te doare; ramaii cu intrebari in minte, uneori intrebari fara raspuns... si te doare sa vezi ca nu toti oamenii sunt rasplatiti dupa masura (o masura gandita de tine, masura ta, dar care nu inseamna neaparat ca e si una buna si corecta)... si vezi ca mereu platesc tot aceeia care au un suflet bun.

Dar totusi, tu cu credinta sa te uiti doar inspre cer, sa crezi in Dumnezeu si de cate ori simti ca esti lovit sa nu te descurajezi. Viata noastra, intr-adevar, este o cursa, dar noi stim inspre ce alergam: “alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, in Hristos Iisus. Gandul acesta sa ne insufleteasca pe toti. […] Cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos.”