Autor: Norrishor


Ni se întâmplă adesea să fim atât de captaţi de problemele pe care le acvem încât să uităm parcă cine suntem, uităm că trebuie să ne ridicăm deasupra lor şi că „cineva”, şi anume Dumnezeu, este în control. Uităm că suntem copii de Dumnezeu , că avem acest statut care aduce cu sine privilgii, dar şi obligaţii. Şi, mai mult, uităm să ne privim unii pe alţii ca fii şi fiice ale cerului. Trebuie să recunoaştem că ne-am raporta altfel la cei din jur dacă, în fiecare moment, i-am privi ca pe fii de Dumnezeu, ca pe acele persoane speciale în ochii lui Dumnezeu, preţioase pentru El.

Nu suntem chemaţi să-i judecăm pe cei din jur, ci mai degrabă să-i preţuim ca şi prinţi şi prinţese ale Regelui acestui univers. În viaţă apare un moment în care tinerii ori se simt inferiori ori poate le este ruşine de ei, nu sunt mulţumiţi de ei înşişi. Dar Dumnezeu nu asta şi-a dorit pentru noi, ci să trăim ca şi prinţi şi prinţese. Când înţelegem că acesta este modul în care trebuie să trăim, nimic nu ne scuză atunci când refuzăm să trăim ca şi prinţi şi prinţese.

[...] Când nu facem acest lucru, pe lângă faptul că noi suntem primii care au de suferit din această cauză, şi cei din jurul nostru vor fi afectaţi de modul nostru de viaţă, lucru ce nu este de dorit. Primul pas pe care trebuie să-l facem atunci când devenim copii de Dumnezeu trebuie să fie acela de a înţelege că nu suntem chemaţi la o viaţă de sclavie, de cerşetori, ci trebuie să ne amintim mereu că suntem fiii şi şi fiicele Regelui.

Dacă spunem că nu ştim să trăim este pentru că nu privim la Hristos. El este Prinţul cerului pe care trebuie să-L imităm. Dacă ne întrebăm care sunt îndatoririle noastre în calitate de prinţi şi prinţese, e bine să ne amintim că suntem chemaţi să cinăm la masa Regelui şi nu să mâncăm din roşcovele porcilor, să îmbrăcăm haine regele, să ne purtăm după regulile cerute şi nu oricum. Totul contează, de la cel mai mărunt gest până la atitudini şi fapte. Modul nostru de viaţă trebuie să fie admirabil, pentru ca astfel să-i motivăm şi pe alţii la o astfel de viaţă.

Când începem să învăţăm să trăim ca prinţi şi prinţese, viaţa noastră nu mai este aceeaşi, trăim după alte standarde, avem alte aspiraţii. Dar… de ce este aşa de important să trăim ca parte a familiei regale? Pentru că atunci când nu o facem trăim sub semnul dezamăgirii, frustrării, eşecului. Ori având ca Tată pe Însuşi Dumnezeu, Regele nostru, nu ne mai permitem să trăim oricum, fără să ne intereseze, fără să ne pese. Nu mai suportăm consecinţele propriei bătăi de joc.

O, câte s-ar schimba dacă ar înţelege fiecare persoană că suntem chemaţi să fim parte a marii familii regale, cât de mult s-ar schimba familiile noastre dacă am şti să ne punem în valoarea calitatea de prinţi şi prinţese, dacă i-am privi şi pe ceilalţi în acelaşi mod, dacă i-am trata ca atare, cum s-ar simţi părinţii văzându-şi copiii că trăiesc asemenea unor prinţi şi prinţese. Cât s-ar schimba, într-adevăr, dar nu trebuie decât să ne dorim aceasta şi să fim gata să alegem un astfel de mod de viaţă. Unii aleg să trăiască precum cerşetorii, alţii ca prinţi. Eu am ales să trăiesc ca o prinţesă, ca parte a familiei regale. Tu… ce alegi?