Autor: Norrishor

Doamne, îmi aduc la picioarele Tale toată necredinţa şi necredincioşia mea. Îţi aduc toate frământările şi neliniştile mele. Ştiu că preţul sângelui Tău poate schimba toate acestea în bucurie, frumuseţe, cântec, pace, credinţă, culoare.

Doamne, vreau să Te privesc în culorile toamnei, vreau să privesc la frumuseţea Ta, la minunăţia şi măreţia Ta pentru a mă îndrăgosti din nou de tot ce eşti Tu, de farmecul lucrărilor mâinilor Tale.
Vreau să învăţ să Te laud mai mult, vreau să învăţ să Te descopăr în fiecare colţişor de natură.
Vreau să mă apropii mai mult de Tine. Vreau să învăţ să mă bucur că nu-mi răspunzi la toate rugăciunile, vreau să învăţ să caut protecţia aripilor Tale, vreau să învăţ că deşi cad frunzele, dincolo de coaja copacului este viaţă.

Vreau să învăţ de la frunze să am curajul să mor având ochii aţintiţi la renaştere.
Aşa că… deşi există momente grele, în viaţă, în sufletul meu, eu să rămân în picioare, asemenea copacilor, aşteptând primăvara. Vreau să învăţ să nutresc sentimente pentru Tine.
Vreau să învăţ să trăiesc…

[...]


Toamna, am înţeles măreţia minunilor Tale… pentru care, Doamne, vreau să-ţi aduc măcar un cuvânt de laudă. Sunt parte a creaţiei Tale, pe care, în mod minunat, ai adus-o la desăvârşire punând în ea nu doar culoare şi formă, ci şi dragoste, multă dragoste… pentru care vreau măcar să-ţi spun: mulţumesc.
Am admirat nuanţele toamnei, frumuseţea şi parfumul florilor şi mi-am spus: ce măreţ Creator.
Te laud, Doamne! Da, vreau să mă laud cu Tine! Vreau să le spun tuturor despre Tine, vreau să le descopăr frumuseţea Ta, minunăţia, măreţia Ta.

Toamna pe care mi-ai creat-o m-a ajutat să înţeleg mai mult din frumuseţea Ta, m-a ajutat să înţeleg mai mult din înţelepciunea Ta, mai mult din dragostea Ta.

Mă prostern înaintea fiinţei Tale cu reverenţă, copleşită de frumuseţe şi admiraţie…
Ce minunat eşti Doamne, ce minunat că eşti Dumnezeul meu…