Autor: Emma Mocan

...Si stand asa pe marginea patului, acultand ploaia dansand pe acoperisul de tabla si vantul vuind intre copacii din spatele casei, mi-am dat brusc seama cat de hoti suntem noi oamenii, cu noi insine. Ok, poate “hot” nu e cel mai bun cuvant. Desi ne furam. Furam mult, furam ca la romani: furam cu pumnul, furam cu punga, furam cu caruta si masina si tirul. Dar dand dovada de un autentism aparte, ne furam in primul rand pe noi.
[...]
Uneori ne furam sansa de a ne lasa iubiti. Alteori ne furam zambetul de maine, prin ce alegem sa nu facem azi. Ne furam viitorul, lasandu-ne prada neincrederii. Ne furam sansa de a ne lasa priviti in ochi de un copil, temandu-ne de ce ar putea vedea in noi. Ne furam sansa de a iubi la randul nostru, din frica de a fi refuzati. Ne furam posibilitatea de a avansa, multumindu-ne cu un prezent confortabil. Ne furam sansa unui gust nou, refuzand o mancare exotica. Ne furam visele, cand ne ancoram prea tare in noroiul perceptibil.

Si cand tragem linia, ce ne ramane? Ce avem de pierdut? Ce avem de castigat? Ce limite ni se impun sau ce constrangeri sunt rezultate ale propriei “incalceli”?

Da. Suntem complicati. Dar ce e viata altceva decat un sir de decizii? Un rand de “a avea sau nu curajul” de a crede in tine... Dumnezeu ne-a “gatit” un viitor fiecaruia. Sa venim dar, sa gustam din ospatul pregatit. Sa nu ne temem, si sa nu ne fie frica. Nu e loc in care piciorul nostru sa paseasca, unde mana Lui sa nu fi atins.

Sa indraznim, sa deschidem ochii, sa prindem curaj, si sa pasim pe pamant necunoscut. El a biruit lumea! Slava lui Dumnezeu sta in lucrurile ascunse. Cinstea omului sta in descoperirea lor.