Autor: Dox

Ce se intampla dupa moarte? Ce se intampla dupa viata? Ce se intampla dincolo de ceea ce vad? Ce se intampla cand visez? Ce se intampla cand ma rog? Ce se intampla in sufletul tau? Ce se intampla in sufletul meu?

Sunt atatea lucruri pe care nu putem pune mana. Sunt atatea "povesti" pe care nu le vom trai decat dupa ce simturile pe care le avem acum ne vor parasi!

Sa-ti legi visele, sperantele si viata de nisip? Sa-ti construiesti castele intr-un tinut unde omul este infim, unde banul este rege si unde individul este sacrificat spre binele societatii?

Ai 18 ani. E putin. E atat de putin. Ai 30 de ani. E putin. E atat de putin. Ai ajus la 50 de ani si incepe sa fie mult. Gustul nu mai e acelasi, mirosurile se schimba, ochii obosesc, picoarele tremura si viata te scutura cand intr-o parte, cand in alta.

Timpul trece atat de usor, si povestile din copilarie se sterg atat de repede. Alba ca Zapada, Cenusareasa, Zmeii, Printii Furmosi, Printesele care trebuie salvate... Viata nu e o poveste. Nu te-ai casatorit nici cu Ileana Cosanzeana, si poate Fat Frumos a uitat sa te mai caute.

Sunt doar la jumatate din viata, si-mi dau seama, ca nu-l pot intrece pe Solomon in intelepciune. Niciodata n-am sa realizez cate a realizat el si nici n-am sa pot gusta cum a gustat el placerile vietii (1000 de femei - doh !?!)

Concluzia lui, dupa o viata plina de impliniri si placeri? "Totul e desertaciune si goana dupa vant!"

[...] Nu-ti lega inima de pamant. Nu investi in lucruri, care peste o saptamana, un an, doi, zece, raman mici, uitate, si poate distruse. Investeste in oameni. Investeste in ceea ce ramane.

Iubeste! Nu-ti lasa planurile sa treaca peste iubire, sa te incurce in a face bine, sa te opreasca in a-ti baga mana in buzunar si sa dai un ban, sau o bucata de paine betivului care n-are casa, n-are familie, n-are nimic.

Va fi odata, cum n-a fost niciodata, ca de nu va fi, nu s-ar povesti. Va fi odata un loc unde nu vor mai fi razboaie, unde nu vom mai plange, unde fericirea nu va mai avea limite si unde nu va mai fi noapte. Vom fi cu adevarat oameni noi, si chipul ascuns in tarana de acum, va straluci, si ne vom bucura unii de altii, impreuna cu Dumnezeu.

Lume a povestilor? De ce nu? Asteapta pana deseara. Inchide ochii, si spune rugaciunea asta simpla: "Cred Doamne, ajuta necredintei mele" - si te poate astepta, cea mai fascinanta incursiune in Lumea Povestilor, unde Printul, te saruta, si din broasca raioasa, se naste o printesa, se naste un fiu de Dumnezeu, o fiica de Dumnezeu.

Traiesc, cu speranta ca odata, am sa pasesc dincolo de lumea vizibila, in Lumea Povestilor lui Dumnezeu. Si astept cu nerabdare acel moment. Il visez, il doresc, si ma doare uneori, ca nu vine mai repede.

Pana atunci insa, n-am sa ma opresc din visare, si din povestit. Lumea Povestilor incepe de aici, si acum. De azi, chiar din secunda asta. Pentru mine a inceput de mic, pentru altii mai de curand. Nu uita insa, ca mai de pret este finalul unui lucru decat inceputul lui.

Vino cu mine, in Lumea Povestilor Lui!