Autor: Norrishor

Se spune că viaţa este o luptă continuă dată pentru un mai bine, pentru mai mult, pentru ceva căruia îi datorăm o mare importanţă. De-a lungul anilor, au fost cucerite oraşe, ţări, imperii, însă întotdeauna cel mai greu a fost de cucerit inima omului.

O inimă rece nu reprezintă un atu pentru nici un luptor obişnuit. Totuşi Dumnezeu doreşte acele inimi care încă sunt reci, care încă nu bat pentru El. Le doreşte şi va lupta pentru ele. Oricât de împietrite ar fie ele, Dumnezeu este gata să aştepte. Şi o face. Mai bate din câd în când la uşa inimii, sperând să-I deschidem. Dar de cele mai multe ori rămânem aceiaşi. Tăcem, nu răspundem, ba mai degrabă ne zăvorâm uşa inimii, ca nu cumva să intre cineva, ca nu cumva să ne fie descoperite sentimentele.

[...]
Mie mi-a fost aşa de greu să mă las cucerită, iubită de El. Am fost o neîncrezătoare, o fricoasă…pentru că nu-L cunoşteam, nu ştiam mare lucru despre Dumnezeu. Dar acum mă bucur că m-am lăsat iubită de El, că am învăţat să-L iubesc… Hristos a devenit Cuceritorul inimii mele!

Când inima noastră nu bate pentru Dumnezeu, fiecare lucru pe care îl vedem, fiecare lucru pe care îl facem este lipsit de un farmec aparte pe care îl dă Dumnezeu. Dar vine o zi când inimile noastre de piatră sunt sfărâmate în palmele Celui ce ne iubeşte cu o nemărginită dragoste. O inimă dedicată lui Dumnezeu însă, ne face să ne raportăm altfel la fiecare moment din viaţa noastră, totul prinde de o altă formă, ia o altă culoare. O inimă dedicată lui Dumnezeu stă mereu aproape de El, îi caută prezenţa, îi aşteaptă şoaptele…

Dar, de cele mai multe ori, inima noastră este asemeni unei cetăţi împrejmuite de turnuri de apărare şi nu poate fi cucerită aşa de uşor. Nu ne dorim ca inima să ne fie stăpânită de ceva sau cineva… şi spunem că suntem proprii stăpâni. Totuşi, deşi nu recunoaştem, inima ne este stăpânită de frică, de mânie, de ură, de mândrie. Oare n-ar merita să fie stăpânită de Dumnezeul al cărui nume este Dragoste?

Când inima ne este stăpânită de dragoste, ce altceva am putea dărui dacă nu tot dragoste? Sub semnul dragostei ofrim şi iertarea, preţuire… Nu merită să ne lăsăm cuceriţi de Dumnezeu, să ne lăsăm inimile în stăpânirea Lui?

În fiecare zi, în fiecare clipă, se dă o bătălie pentru noi. Diavolul, cu armatele lui, îşi doreşte să pună stăpânire pe inimile noastre pentru ca astfel să ne poată conduce paşii aşa cum îşi doreşte el. Dar atunci când Îl chemăm pe Hristos alături de noi, El va lupta de fiecare dată pentru noi, împreună cu noi. De vreme ce avem armura lui Dumnezeu şi un războinic precum Hristos, să ne mai fie oare frică de ceva? Să ne mai sperie vreun lucru? Nu! Dar important e ca nu cumva noi să fim cei care se luptă cu… Dumnezeu. Inimile noastre vor fi în întregime ale Lui din momentul în care îi vom da acest drept, de a le lua în stăpânire. Va fi bucuria Lui să ne umple inimile cu dragoste, să ne transforme vieţile…

Trebuie doar să e lăsăm inimile cucerite de El!

Dar… ce ne împiedică?

---

Daca doresti sa contribui cu un articol pe site-ul nostru, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com