Autor: Palu

Cand stai si nu stii incotro sa privesti... cand vezi lucrurile cum sunt, dar nu intelegi de ce sunt asa... cand tristetea si oboseala cautarii si asteptari se pot citii pe fata ta, iar lumea din jur poate observa absenta ta, din aceasta lume, atunci ai cea mai mare nevoie de confirmare, de reafirmare... de intelegere, de dragoste, de prietenii, de siguranta.

Cand nu stii incotro sa privesti, e pentru ca nu stii ce iti ofera siguranta, ce iti ofera continuitate, si legatura.... lumea este rea si dura, si unul din ultimele lucruri pe care ti le ofera este siguranta, pace si liniste.... lumea, asta consuma din tine, nu iti ofera....

Cand incepi o zi, dis de dimineata, nu stii incotro pleci, ce te asteapta... ce trebuie sa infrunti... ce trebuie sa faci sa supravietuiesti... stii din experienta fiecarei zile, ca ai munti de trecut si vai de strabatut.

[...]

---

Daca doresti sa contribui cu materialul tau la Cafenea, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com

---

Aceste diferenta mari si pietre colturoase si dure si pline de durerea ta... de nevoia ta de a le supravietui... si stam de multe ori si ne gandim la mare.... de ce marea e atat de perfecta? De ce numim un anumit tip de apa statatoare mare... cum poate acest adjectiv sa devina substantiv... nu trebuie sa spunem o apa mare, sau un lac mare... ci pur si simplu MARE... locul unde apa sta si lasa oameni sa-i admire pacea...

Ce frumos ar fi sa poti sta in mijlocul ei, nemiscat, nepurtat de valuri doar sa privesti.... sa te refugiezi intr-un astfel de loc cand simti ca nu mai ai energie sa urci alte culmi... locul in care sa te duci sa-ti reincarci bateriile, sa cobori la cota 0 si sa te odihnesti...

Zicea cineva odata: "daca as avea mijloace, n-as face nimic altceva deact o banca de lemn in mijlocul marii. Constructie grandioasa de stejar jeluit, sa respire pe ea, in mijlocul furtunii, pescarusii mai lasi".... ce frumos ar fi...

De atatea ori nu sunt nimic mai mult sau mai bun decat un pescarus las... care nu mai poate in furtuna. Nu mai pot inainta.

Ce n-as da sa gasesc o banca de stejar, in mijlocul marii, unde sa pot sta sa respir. Ce n-as da sa pot face asa un loc, iar despre mine sa se spuna: "N-a facut nimic bun in viata lui decat aceasta banca de lemn, punandu-i imprejur marea". As vedea aceasta grandioasa constructie foarte tentanta pentru orice suflet ce colinda lumea asta, sa stai pe un loc neclintit, statornic, solid... intr-o mare de iluzii... Sa simti siguranta, si sa ai in jurul tau doar marea.

Ce frumos, ce departe, sa poti privii rasaritul si apusul in mijlocul marii. "Ar fi ca un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului"...