Autor: Tabita Cernica

“Stapane, Creatorule!
Astept porunca Ta. Spune o vorba doar si imi deschid gura si-i inghit pe toti: soldati care se cred puternici, preoti cu aura de intelepti si rasete batjocoritoare, criminali murdari, trecatori cu minte putina dar cu rautate multa ...

O vorba, Stapane, o vorba, si se vor cobori toti de vii in inima pamantului, in locuinta mortilor!

Imi amintesc, Stapane, Creatorule, cand mi-ai poruncit sa imi deschid gura si sa-i inghit pe impotrivitorii slujitorului Tau, Moise. Se credeau sfinti si demni sa se apropie de Tine, PreaInalte; insa nu-si doreau decat puterea.

Atunci, la porunca Ta, m-am despicat in doua sub picioarele lor, mi-am cascat gura larg si am primit in adancimile mele pe Core, Datam si Abiram, casele si averile lor, familiile si pe toti cei ce ii sprijineau. Tipand au venit la mine si i-am acoperit de tot.

Porunceste, Stapane! Porunceste degraba! ...si nu va mai fi cruce, nu vor mai fi cuie, nu vor mai fi toti acesti pacatosi!”

[...]

Cerul insa a ramas cufundat in tacere ...

Curand am auzit loviturile ciocanului, insotite de gemete adanci.
Apoi, dintr-o data, am fost strapuns de lemnul crucii ridicata in picioare. Ahhh!
Mai apoi, un tipat a brazdat nefirescul intuneric ce se lasase: „Tata, in mainile Tale imi incredintez duhul!”

M-am cutremurat din toate incheieturile mele. Am tremurat atat de tare ca mi s-au sfaramat pietrele. Dar gura nu am indraznit sa mi-o deschid pentru ca am inteles.

Dumnezeu il scapase pe Moise dar nu si pe Sine.