Autor: Emma Mocan

A inceput ca multe alte povesti: a fost dragoste la prima vedere. Am deschis usa si v-am vazut asteptand cuminti pe raft. Ma priveati. Ne-am conectat rapid. Am incercat sa va evit, dar v-ati uitat atat de insistent la mine incat nu v-am putut rezista. M-am intors, am pus mana pe voi, v-am luat in picioare. Ma strangeati. Nici o problema. Cu timpul ne vom obijnui unii cu altii. Mi-ati placut prea tare. V-am dus hotarata la casa. Am platit (destul) pentru voi. Am plecat fericita.

[...]  
Au urmat primii pasi, va amintiti?! Prima plimbare. Primii plasturi. Primele complimente. Primele sosete asortate. Primele zgarieturi. Prima fuga. Prima ploaie. Primul noroi. Prima spalare.

Iar voua, prieteni, papucii mei v-ar putea povesti multe daca i-ati intreba. Probabil stiu mai multe despre mine decat stiu prietenii mei. Stiu peste tot pe unde am fost, si ce am facut. Stiu cand mi s-au inmuiat genunchii si stiu cand am dat cu piciorul. Stiu cine s-a apropiat de mine, si cine a fugit de mine. Daca i-as asculta, probabil m-ar certa pentru multe lucruri facute “fara minte”, locuri in care am fost si in care nu trebuia sa fiu, oameni in care am lovit in loc sa-i alin, pasi facuti fara rost in directii necunoscute, drumuri fara tinta, carari intunecoase si murdare.

Dar in fiecare zi o luam de la capat. Eu am incredere ca ma vor aduce acasa, ei se bucura sa fie ai mei. Suntem prieteni. Toti trei. Uneori ma incomodeaza. Uneori ii ignor. Dar suntem fericiti impreuna. Ne place sa zburam, sa fugim in ploaie, sa ne plimbam cu autobuzul, sa visam ca pasim pe apa...

Daca totusi... i-as asculta mai des, as avea mai multa grija ce ocolesc, ce calc, si ce drum aleg.