Ma gandeam azi la oglinzi. La oglinzile false, care distorsioneaza. Ma gandeam la imaginea pe care fieare om o are despre el insusi. Cat de des s-ar potrivi contururile noastre. Adica daca eu as putea decupa intr-un carton marimea si forma imaginii mele despre mine as fi tare curios sa vad cat de mult se potriveste cu Adevaratul Eu? Ma speriu chiar la gandul ca as putea intra schimonosit intr-o parte, sau aplecat, sau ar fi atat de 'larga' conceptia mea despre mine incat cu siguranta as crede ca nu eu am 'decupat' aceea marime si forma. Poate ar fi un instrument foarte bun de masura pentru mine si pentru altii de asemenea sa isi dea seama cine sunt de fapt. Poate asa ne-am accepta mai bine unii pe altii, poate asa am intelege mai mult, am ierta mai mult, si nu in ultimul rand.. poate asa am iubi mai mult. Ceea ce e oarecum nostim este ca totusi intr-un final devenim ceea ce ne imaginam si ce ne doream sa fim. Doar ca .. ne-am schimonosi tare mult ca sa intram in aceea forma. 'Oamenii' ne-ar vedea asa cum am vrea noi, si am fi tare mandrii, dar oare.. merita tot acel chin interior, aceea tortura? Eh, dar bineinteles 'oamenii' nu vad ca eu imi bat sotia acasa, sau ca nu vorbesc deloc cu copii mei, sau ca imi ignor parintii refuzand sa le intind o mana de ajutor. Nu cred ca e cazul sa insist. Cine are 'ochi vede' ce spun eu aici.

Aha. Si inca un caz ciudat. Stii cand te uiti intr-o oglinda buna. Iti reflecta perfect imaginea ta. Doar ca e invers. E putin mai greu sa te coordonezi parca cu imaginea de acolo. Iar daca as sparge aceea oglinda perfecta, fiecare ciob cat de mic ar fi el, ar reflecta la fel imaginea mea, doar ca la o scala mai mica.

Asa vad eu uneori lucrurile. Noi suntem acele miliarde de cioburi mici din Oglinda in care se Uita Dumnezeu. Suntem toti Reflectii perfecte a Proiectiei sale. Si ma indoiesc ca El are o imagine falsa despre Sine. Noi suntem doar cei care au o Perceptie gresita despre ceea ce Vrea El sa fim. De fapt totul pleaca de la Conceptie. Adica este exact ca in oglinda. Invers. Tot ce pare mai Greu e de fapt mai Bun. Tot ce pare mai Usor e mai Greu. Trebuie doar sa exersam pentru a ne coordona perfect cu 'ceea ce vedem in Oglinda'. Sau invers?

Eu cred ca El vrea ca noi sa formam aici pe pamant o imagine perfecta a ceea ce vrea El. Cum putem asta daca eu il 'urasc' pe 'ciobul' de langa mine? Ma pot eu lua de mana cu 'ciobul' de langa mine ca sa implinesc voia Tatalui? Pot eu sa trec cu vederea peste ascutimile lui si peste formele lui colturoase? DAR cum poate el? Oare eu sunt mai putin ascutit colturos? Nu cred ..

"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti"!! De ce sa il iubesc ca pe mine insumi? Pentru ca e exact la fel ca mine, venim din acelasi Tata. Cu cat il iubesc pe acest 'ciob' mai putin, cu atat il iubesc pe El mai putin...

It takes a second to think about it.. so, .. think about it ..!! .. and Smile,

G.