Please Register! on our site to be able to write messages reply to blogs and participate on our discussion forums. Click here if you forgot your password.
Parc
- Când nu-L mai înţeleg pe Dumnezeu [12.06.08 11:41]
- Cuvinte reci de pe buze uscate [23.01.08 23:15]
- Solutii IT [17.08.07 13:08]
- Functia ambigua a televiziunii [12.08.07 12:39]
- Biblia si drepturile omului [14.02.07 11:59]
Downtown
- Lumea in care traim [06.07.08 01:50]
- mmmmmmiros [06.07.08 00:53]
- Stresiune in rugaciune :) [06.07.08 00:30]
- Ce o fost fain sau naspa azi? [05.07.08 23:27]
- Ce-ai spune daca.... [05.07.08 22:21]
Ray (2004)Tuesday, 03.05.05

Povestea lui Ray Charles este povestea omului care a invatat sa „auda” lumea. Ramas orb de la o varsta frageda, Ray invata sa umble pe picioarele lui inca de mic, ajutat fiind de taria de caracter a mamei lui care vazand pericolul handicapului copilului sau (acela de a deveni dependent) a luat atitudine impotriva propriei porniri de a-si proteja copilul si de a-l transforma intr-un infirm.
Ceea ce l-a tinut pe picioarele lui insa nu au fost deloc membrele lui inferioare ci urechile. A invatat sa-si „ascuta” urechile, sa auda si sa-si transforme intunericul in muzica, cu toate luptele, caderile si mizeria cu care s-a confruntat.
Gandindu-ma la povestea lui Ray nu ma pot abtine sa fac o analogie. Venim intr-o lume in care simturile noastre sunt bombardate de milioane de informatii pe secunda, dar lumea asta nu este decat o mica, mica parte din realitatea care exista. Mai bine zis este un fel de anticamera...sau nu. Un fel de interfata, un fel de pojghita a ceva ce noi nu putem vedea cu ochii nostri de carne. Cand ne nastem, Tatal nostru, realul nostru Tata, incepe sa ne reveleze putin cate putin ce este dincolo de pojghita, ceea ce este lumea Lui, dar noi suntem orbi, din nefericire, trebuie sa ne descurcam in adevarata realitate cautand sa ne folosim la maximum „urechile” pe care trebuie sa le pastram deschise pentru a auzi instructiunile Duhului.
Mama lui Ray ar fi putut sa dea curs ingrijorarii si fricii pe care cu siguranta a simtit-o (mai ales dupa moartea fiului ei mai mic care accidental s-a innecat intr-un lighean cu apa pe care ea l-a lasat din greseala in curte) vazandu-si fiul impiedicandu-se si cazand chemand-o cu un glas sfasietor sa-l ajute. Ar fi putut sa fuga sa-l protejeze, sa il ridice, sa il insoteasca peste tot. Dar nu a facut-o pentru ca a vrut ca fiul ei sa devina un barbat puternic in ciuda deficientei lui si nu un amarat de handicapat.
La fel face Dumnezeu. El ar fi putut cu un cuvant sa-L nimiceasca pe Satan ca sa nu ne mai dea atata bataie de cap. Dar ce face El? Vine si Il alunga? Intervine in fiecare ispita ca sa nu cadem? Ia orice obstacol din calea noastra ca nu cumva puiul Tatei sa se impiedice? Da, face asta pentru un timp, dar mai apoi ne lasa pe noi sa ne izbim de toti peretii pentru ca sa ne faca odata sa incepem sa ne folosim simturile cu care ne-a inzestrat pentru Realitatea Adevarata. Simturi pe care le avem dar care, daca El ar interveni mereu sa ne scape, nu ar mai folosi la nimic iar noi ne-am transforma in niste amarati de handicapati. E adevarat depindem de Dumnezeu... dar am impresia ca si El vrea ca sa „depinda” de noi. Sa se „bazeze” pe lucrurile cu care ne-a inzestrat si pe care vrea sa le folosim ca sa devenim oameni in toata firea, autonomi si liberi sa-l iubim. Sa-L iubim nu pentru ca depindem de El ci pentru ca asa alegem noi in deplinele facultati cu care ne-a inzestrat.
Anca
RSS 2.0 feed, print, email this article:
- RSS 2.0 feed of this article, including comments.
- You can [print] this article or [email] it.
Comments:
Add new comment:
Comments can be submitted only by registered users.
prima data cand am citit articolul,l-am citit pur si simplu, eu fara sa ma gandesc la nimic, mecanic, apoi inainte de a ma apuca de scris l-am recitit, l-am recitit prin ochii tai, acei ochi fumosi limpezi ca un izvor de munte, plini de caldura si expresivitate, ochi cae iti inmoaie picioarele cand te privesc, si nu nu se lega nimic, cum poate cineva cu asha ochi sa zica ca e orb,nu nu se poate.L-am mai citit odata si l-am citit gandindu-ma la tine folosint tot ce cunosc eu despre tine (nu mult, recunosc) si m-am cutremurat.sunt un orb, da asta sunt un orb cazut intr-o mocirla, dar cred ca ma voi ridica, nu singur, ajutat de prieteni ca voi dar ma voi ridica.cat despre tine........poate porti ochelari dar vezi si vezi bine si daca vezi iubesti si daca iubesti......esti iubita, si nu mai poate fi vorba de handicap.iarta-mi incoerentza.......sunt orb......te pup..........un orb......
raspunde acestui comentariu Wednesday, 04.05.05, 00:31:54
raspunde acestui comentariu Wednesday, 04.05.05, 08:43:25Adevarul ca pe mine m-a ajutat mult analogia ta, Anca. Multumesc.
raspunde acestui comentariu Thursday, 05.05.05, 18:48:40superb ...
raspunde acestui comentariu Saturday, 07.05.05, 12:18:23pacat k nu toti gandesc in felu asta ...
pacat k totzi vrem sa fim dependentzi shi nu vrem sa fim mai mult independentzi ...
pacat ...
...j4ever
mi-a placut in film, faza in care stand la masa cu ...(nu mai stiu cine)...aude afara pasarea aceea. In mijlocul restaurantului plin de forfota aude natura, o pasare.
raspunde acestui comentariu Wednesday, 03.08.05, 12:13:12Fiecare aude ce-l intereseaza. Cel ce e interesat de frumusetea lui Dumnezeu aude vocea Lui chiar in mijlocul orasului plin de zgomotele lui infernale.