Am iesit din apa. S-au uscat si florile de la botez. Emotiile s-au consumat, au ramas poze si amintiri. Dar nu te poti hrani vesnic cu astea. Pe deasupra dai cu nasul de viata si aici vine testul: mai crezi? (ca Isus este Fiul lui Dumnezeu), te mai angajezi pana la capat?

Eu...in cateva cuvinte...am o viata sinusoidala in ultimele saptamani, cu urcusuri, dar mai ales coborasuri... Am trecut prin cateva momente de "criza", la care ma si asteptam dupa bucuria inaugurarii acestui inceput nou prin actul botezului...Am iesit din apa si m-am lovit de imperativul de a trai viata dincolo de toate declaratiile si angajamentele marturisite si altora sau numai lui Dumnezeu... Poate a fost ceva ca in cazul lui Iov, cand, dupa ce s-a laudat Dumnezeu putin cu mine prin ceruri ca a mai smuls unul, a venit diavolul: "da' ia ia-i o clipa - adica cateva ore, zile - zambetul de pe fata, si lasa-l putin la mine sa-i aduc aminte de unde a iesit. Sa trec putin prin fata lui, sa-i arat cat e de vulnerabil, cat are de reparat. Sa starnesc putin in el chestiile alea in care l-am tinut rob ani de zile, sa-l pun sa guste putin din ura, din nervi, din felul de viata si sistemul de valori al unora din fratii lui. Sa-i tai putin elanul si sa-i aduc aminte ca inca mai schiopateaza si nu e bine sa se bage in prea multe "lucruri mari" si de unul singur. Sau ia lasa-i putin mintile sa ma joc de-a v-ati ascunselea cu gandurile lui si sa se intrebe buimacit: "oare pe unde ai mai intrat drace si aici, ca parca eram in aria lui Dumnezeu???". Sa-i ranjesc putin in nas si sa-l fac sa scrasneasca din dinti a neputinta. Sau parca a dormit prea bine in ultimul timp - ar fi cazul sa mai aiba si cate o noapte mai alba sa fie in ton cu anotimpul...sau...sau...etc etc. Si atunci sa-mi mai zici, Doamne, da' cum sta cu credinta! O, nu cred ca Dumnezeu a si plecat urechea la el - sau se poate, dar am avut momente in care rugaciunile parca erau in vant, strigatele de "piei satano!" si toate armele - parca ineficinte. M-am simtit parasit, ispitit de necredinta, manjit si tintuit la colt - si Dumnezeu sa nu faca nici o minune. Minute, ore, chiar vreo 2 zile intregi in care nu am putut face mai nimic din ceea ce aveam de facut, ma presa primul examen, materie multa si tare incurcata, capacitate de concentrare de 0,000...%. Ma plimbam prin casa de colo pana colo, incercam tot felul de pozitii ca sa inving somnolenta, bateam din picior, scuturam capul intr-o parte si-n alta ca sa-mi fuga din minte orice altceva ma distragea, ca sa nu mai zic de numarul mare inregistrat de "D-ne ajuta-ma ca sa ma pot concentra!" sau de "Piei Satano!" (cred ca in sesiune sunt cel mai credincios - cele mai multe si mai scurte rugaciuni). De aici tulburare si stres ca n-o sa-mi iau examenul, ca n-o sa mai iau bursa, si sagetile veneau una dupa alta... (examenul respectiv, ca sa primesc un bobarnac de la Dumnezeu, l-am luat - cu nota mare chiar). Ce sa invat si din asta? Un lucru la care nu-mi ramane decat sa plec capul: o minte bolnava si Un Dumnezeu Invizibil (care face minuni exact cand am cele mai mici asteptari, doar ca sa invat ce inseamna sa cred).

Sa cred in El si-n Fiul Lui cand vin sageti...

Laspin