Autor: Norrishor
Mic şi mare, toţi vorbesc despre sărbătorile ce va să vină. Unii pentru că îi întâlnesc pe cei dragi,alţii pentru prilejul de a călători sau pentru cadouri... Şi aşteaptă, aproape cu răsuflarea tăiată, venirea sărbătorilor. Nu ştiu dacă şi tu aştepţi venirea sărbătorilor, însă eu... nu, nu aştept sărbătorile! Poate că te surprinde afirmaţia mea, cum că nu aştept sărbătorile, aşa că se cuvine să creionez o explicaţie.

M-am întrebat de nenumărate ori când înmugureşte sărbătotea, când se poate vorbi despre ea fără a rosti doar câteva cuvinte cu sau fără sens, cuvinte ce n-au fost drese nici măcar cu o picătură de suflet. Sărbătoarea ia naştere atunci când Îl descoperim pe Fiul Cerului, Prinţul Păcii – Hristos. De fapt El este sărbătoarea însăşi. Totul se schimbă din momentul în care începem să-L descoperim pe Hristos... şi pornim în călătorie, dincolo de timp, de la iesle şi până la cruce. Tot ce-am gândit sau crezut până atunci despre El, toate valorile noastre... sunt date peste cap. Hristos prinde contur în noi şi odată cu El, prinde contur şi sărbătoarea. De ce spun aceasta? Pentru că a-L avea pe Hristos înseamnă să te bucuri, înseamnă să intri în sărbătoare, o sărbătoare veşnică. Viaţa devine un preambul al sărbătorii de dincolo, dar care a început aici, în noi. Aşadar, nici măcar ceea ce va fi dincolo, în raiul pregătit de Dumnezeu pentru noi, nu este o sărbătoare ce va să vină, sărbătoarea aceasta ESTE DEJA ÎN NOI de vreme ce-L avem pe Hristos (în noi).

[...]
N-am încercat să spun că nu e bine să avem o zi sau zile în care să sărbătorim în mod special Naşterea Mântuitorului. El merită cele mai deosebite gânduri, atitudini şi fapte din partea noastră. Ceea ce încerc să subliniez este faptul că atunci când spunem că „aşteptăm sărbătorile” ori că „vin sărbătorile” ne gândim mai degrabă la cumpărăturile sau curăţenia pe care trebuie să le facem, la prieteni, cei dragi, la bucate alese şi din ce în ce mai puţin la Sărbătorit.

Naşterea mântuitorului nu e o sărbătoare de care să te desprinţidupă două zile, ci este o sărbătoare de fiecare zi. Nu poţi să simţi că Hristos a luat viaţă în tine şi să uiţi ori să nu sărbătoreşti aceasta cu fecare fibră, cu fiecare por al sufletului...

Un alt lucru la care mă gândeam este că vorbim prea mult şi trăim prea puţin sărbătoarea Naşterii Domnului. Vorbim poate prea mult despre ce vom face, cu cine vom petrece acele zile, poate chiar şi despre semnificaţia sărbătorii, când lucrurile sunt atat de uşor de înţeles, doar că le facem noi atât de greu de înţeles. Spunem că vrem să sărbătorim într-un mod mai special Naşterea Domnului şi totuşi într-un mod aşa de „special” ne gândim aşa de puţin la Cel despre care spunem că-L sărbătorim. Vorbim şi nu se aleg decât vorbele de noi. E ca şi cum am da să ne bucurăm de coaja unui ou, când, de fapt, ceea ce e hrănitor se află dincolo de coajă. A venit vremea să trăim sărbătoarea!!!

Sărbătorile nu vin, sărbătorile sunt – ori cel puţin ar trebui să fie – în noi...