Autor: Norrishor

Trăim, nu-i aşa, într-o lume din care adevărul a fost izgonit. Parcă toţi, fiecare încearcă să se ferească de adevăr, de lumina pe care adevărul o aprinde. Mai întâi a fost încercarea de a rosti şi trăi jumătăţi de adevăr ambalate frumos şi dăruite cu siguranţa unei conştiinţe încărcate doar pe jumătate de adevăr. Acum, adevărul a ajuns ca un fruct fără coajă, pe care nu mai îndrăznim să-l mâncăm şi rămânem mereu înfometaţi pentru că nu mai avem curajul de a preţui adevărul.

Despre adevăr se spune că „este ca roua cerului: ca să-l păstrezi curat, trebuie să-l aduni într-un vas curat”. Dar noi, nici pe departe nu mai suntem vase curate…

Da, adevărul a fost izgonit din mijlocul nostru, din viaţa noastră şi trăim care pe unde, fără să ne mai gândim la acel far care lumina mările noastre de nelinişti, adevărul.

[...]


Şi suntem aşa de obosiţi de cât am fugit de adevăr… Ni se vorbeşte despre Cale, Adevăr şi Viaţă, despre închinători adevăraţi, despre a trăi adevărul, a umbla în adevăr, a asculta de adevăr, a avea mijlocul încins cu adevărul, despre a fi credincioşi adevărului şi a ne bucura de adevăr, despre a cunoaşte adevărul, a ne închina în adevăr, a ne ţine de adevăr, un adevăr din adâncul inimii.
Am înţeles acum: Hristos e Adevărul; pe El L-am alungat din viaţa noastră, pe El nu-L mai iubim, pe El nu-L mai credem, pentru El nu mai trăim.

Iartă-ne, Doamne, şi vino, vino înapoi în noi, printre noi… Nu putem trăi fără Tine! Ajută-ne să descoperim frumuseţea adevărului, frumuseţea Ta, vrem să ne odihnim în palmele adevărului şi, oricât de dureros ar fi uneori, vrem să lăsăm adevărul să lumineze asemenea unei torţe care să nu se stingă niciodată. Doamne, învaţă-ne să iubim adevărul, să Te iubim pe Tine, să trăim pentru Tine. Învaţă-ne ce înseamnă să fim închinători adevăraţi, să trăim pentru Tine, bucurându-ne de frumuseţea Ta.

Am înţeles. Merită să trăim pentru adevăr, pentru Tine, Doamne!