Autor: Mihoc Roxana

Sunt doar un tanar, la fel ca si multi altii si ma intreb mereu, oare toti simt la fel ca mine? Oare toti sunt descurajati ca mine? De ce am viata asta? De ce mi e asa de greu? De ce sunt eu si nu altcineva? Si uit de Dumnezeu, de dragostea Lui, uit de sacrificiul Lui pentru mine.

Sunt in sesiune, am examene peste examene, probleme, stress, nu am chef de nimic, si la fel uit si de Domnul. Vorbesc la telefon cu toti prietenii mei, chiar si cu cei care nu mi sunt prieteni, stau pe internet si vorbesc cu alte cunostinte, vorbesc cu vecina mea care a venit sa mi ceara o cana de zahar, dar cu Dumnezeu nu apuc sa vorbesc.

De ce? De ce sunt atata de ocupat? De ce nu mi pun prioritati ma intreb? Ce este important pentru mine?
Suntem tineri cu totii, sa ne gandim ce facem zi de zi clipa de clipa! Incercam sa multumim oamenii din jurul nostru si asta ne oboseste, ne epuizeaza. Nu vom reusi niciodata sa-i multumim pe toti din jurul nostru.

[...]

Esenta este sa-L multumim pe Dumnezeu, sa ne facem placuti Lui, si atunci El ne promite ca vom fii in armonie cu toti, caci El ne va rezolva toate problemele si toate necazurile. Noi nu suntem ca si copiii de la orfelinate care cand se cearta unii cu altii zic ca lasa ca vine tata si va arata el, chiar daca acel tata nu exista. Noi suntem copiii Lui,  copii Domnului, si Tata nu ne va lasa de izbeliste nici o clipa.

Stiu ca suntem in sesiune, ca avem bacul, ca avem teze si lucrari de sustinut, de aceea trebuie sa fim aproapte de El, si sa nu ne fie frica de nici un om - pentru ca El ne a facut o promisiune in Isaia 43:4,5
"Pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta. Nu te teme de nimic caci Eu sunt cu tine"

Sa nu uitam aceasta promisiune nici in cele mai grele clipe.