Toti suntem disperati. Fie ca o recunoastem sau nu, fie ca uneori o simtim mai mult sau mai putin, disperarea este prezenta in vietile noastre. Nu e nici o problema cu asta, pentru ca disperarea este de fapt, singura stare potrivita, cu adevarat potrivita, pentru cei care vor sa se apropie de Cel Prea Inalt. Cand pereti nu mai sunt de vreun folos, pentru ca i-ai folosit pe toti ca sa dai cu capul, cand rand dupa rand visele ti se transforma in scrum, cand cautarile nesfarsite raman fara rezultat, there you go!, ai ajuns exact unde trebuie - nu e sfarsitul drumului, e doar inceputul lui. Mai trebuie un singur lucru - sa recunosti ca ai esuat, ca esti pe nicaieri, ca nu mai ai solutii. Simplu, huh? :P

Ce urmeaza? In scena intervine in cel mai 'brutal' mod cu putinta dragostea lui Dumnezeu. Puteti sa radeti de ea, sa nu o bagati in seama, sa o subestimati sau chiar sa o considerati fara putere... adevarul e ca nu exista o forta mai puternica decat dragostea lui Dumnezeu. Si spun asta nu pentru ca am auzit de la alti, am citit in carti sau am vazut in filme, ci pentru ca eu, asta care va scrie randurile astea, am experimentat-o!

Dragii mei, nu fiti tristi ca idealurile absolute la care nazuiti vi se par si chiar sunt imposibil de atins. Esecul care va paste va indreapta in cel mai sigur mod cu putinta spre bratele lui Dumnezeu.

Doamne-ajuta!