Autor: Manu Petre

Zilele devin doar umerase pe care ne agatam viata. Timp taiat marunt si aruncat in nesfarsite sertare, bine numerotate. Am devenit prizonieri ai exactitatii, preciziei, planificarii si am eliberat visul liber, pasul spontan, zambetele naturale, timpul manual. Au disparut din terenul nostru. Am vrut sa cumparam jucatori straini. Si odata cu ei am ajuns straini de viata..

Sa ma urc intr-un autobuz vechi, fara bilet, fara sa intreb a cata statie cobor, fara sa cer un loc jos. Cu geamurile deschise, un prieten alaturi, sa-mi deschid ochii, sa privesc dincolo de sticla murdara a geamului ce poate sta sa cada, sa ma bucur ca s-au innecat blocurile si ca pot vedea intreg cerul.

[...] Un camp infinit, apar case ale oamenilor prieteni cu natura.
3,4, 30 km departare de cimitirul vietilor netraite - orasul meu.
Fara apa cumparata din ‘minunatul’ magazin’. Fantana ne primeste opsitaliera.
Lasi in urma ‘jucatorii straini’ si iesi din gratiile parerilor celorlalti. Fara lanturi.
Te intrebi cum se face si te apuci... scoti apa cu galeata. Apa rece, mai rece ca la magazinul din coltul blocului. Doua sticle ce s-au saturat de eterna lor intrebuintare implora sa le dai o noua utilitate.

Si asa torni o sticla intreaga pe tovarasul tau de drum. Prefacut indignat la inceput, ia galeata si te racoreste cum n-ar fi reusit nici aparatul de aer conditionat din aparatamentul tau inghesuit. E destul de rece ca sa simti ca acum traiesti sub un cer cald, fara servici, fara intalniri importante, fara frica de punctualitate, fara haine elegante si fara un pc mai mort decat viata ta.

Dupa o astfel de bataie cu apa, multumesc cerului pentru o fantana in loc de un butic. Ma amuz de hainele ude si imi eliberez infatisarea din tipare... Ma descalt si merg suficient de mult pe marginea soselei astfel incat sa ramana pe picioarele mele destul praf al drumui pe care invie viata.

aa... da... las cadou ceasul meu de firma unui cersetor care poate stie mai bine ca mine sa pretuiasca timpul!

To be continued