Autor: Dox

Sunt obosit. Sunt atat de somnoros incat imi tin ochii inchisi, acum, cat stau la computer. Ma simt coplesit de ganduri care, cred, ma depasesc.

Il simt pe Dumnezeu atat de aproape, parca incercand sa-mi spuna ceva, dar eu, nu pricep ce vrea sa-mi transmita. Nu, nu-mi doresc sa-mi vorbeasca direct - sunt prea fricos. Cred ca as muri de frica sa ma trezesc noaptea, sau ziua, cu Dumnezeu la mine in camera. Nu stiu ce m-as face.

Nu cred ca as putea sa-i spun ceva... As tacea chitic. Ba poate mi-as acoperii ochii. Da, mi-as acoperi ochii, si as incepe sa plang. Un plans ca in fata unui tribunal format din cei mai apropiati si mai dragi oameni. Iti dai seama? Sa te simti privit, de ochii care au vazut fiecare secunda din viata ta. Ochi care trec dincolo de aparente, si cineva care intelege exact de ce ai reactionat asa cum ai reactionat. Nu mai trebuie sa explici nimic. Totul este clar. Si pentru El, si pentru tine.

[...]

As astepta sa treaca multa vreme. Pana as intelege ca a trecut. Totul este sters, si ma pot uita, cu coada ochiului, inspre locul in care sta El, in speranta ca a plecat.

N-am multe de ascuns, si nici o viata secretoasa. Multi ma stiu exact asa cum sunt. Dar cum te-ai simti tu, sa fii in camera cu cineva care te-a vazut in TOATE ipostazele vietii tale? Gol? Gol e putin spus. Transaprent? Nici transparent. Deconspirat? Dat pe fata... Dar daca ai afla ca viata ta, va fi publicata cu lux de amanunte in cel mai popular ziar din lume? Daca n-ai avea unde sa te ascunzi?

Imi plec capul pe perna... Nu. Nu e un cosmar. A fost doar un gand ce mi-a dat tarcoale inainte de a adormi din nou.