Autor: Elena Sarmasan

“And they lived happily ever after!” E ceea ce auzi intr-o după amiaza de vara, când soarele e atât de dogoritor, încât e nevoie sa te răcoreşti cu un pahar de suc rece si un film vizionat in casa. Sunt poate cele mai populare cuvinte intr-o propoziţie, le auzi când deschizi radioul, le citeşti pe filele din urma ale unei cărţi si le vezi întipărite in aşteptările tuturor. Mai mult, sunt precum o formula magica, menita sa îndeplinească orice dorinţă din sufletul celor ce aleg sa fie unul si nu doi.

Si totuşi, in spatele acestei măşti adesea purtata de cei care-si trăiesc povestea de dragoste, se ascunde o cu totul alta realitate. Ironic, acel “ever” isi găseşte tot mai des si tot mai repede un sfarsit. Ceea ce te face sa te întrebi “de ce?” si mai ales, cum se poate trece de la a iubi si a dori sa protejezi pe cineva, la a ura si a distruge? De ce in loc de unul sunt doi? In loc de pace si armonie, exista lupte si razboi? Oricât de mari sunt sacrificiile, orgoliile se dovedesc a fi si mai înalte. E veşnicul blestem sculptat de mii de ani in fiecare celula din noi. Si nu exista oameni, bărbaţi si femei, care sa nu se fi lovit de el si neputinţele ce le creează.

[...]

Daca e sa facem paşi in istorie si sa ne întoarcem in Eden, avem onoarea sa facem cunostintă cu primul cuplu, Adam si Eva. Adam, un bărbat aspru si robust, dar intelept, a cărui umeri erau in stare sa poarte orice responsabilitate, tandru si intelegator, cu iniţiative si voinţă si pe a cărui braţ era zidită casa siguranţei. Iar Eva, o femeia graţioasă, frumoasa si inteleaptă, plina de respect, gata mereu sa întindă o mana de ajutor, cu un ochi format pentru nevoile din jurul ei si cu sufletul invătat sa simtă atât cu cei ce rad, cat si cu cei ce plâng.

Dar in fatidica zi, când au încetat sa se mai uite la cel care le-a suflat suflare de viata in trupurile de lut, când si-au întors privirile de la celalalt si au început sa se uite la ei si in ei, au încetat sa mai fie unul si au început sa fie doi.

De atunci Adam, de multe ori de-a lungul timpului, in dorinta de a o proteja pe Eva, propriul trup si aţâţat de blestemul ce il purta, si-a asumat responsabilităţi peste responsabilităţi, peste responsabilităţi, uitând intr-un final de scopul iniţial si mutându-si toata atenţia pe “sapa” sa. Iar sudoarea a curs si a curs, mai mult si mai mult si umeri sai s-au prabusit. Sau poate, de frica sa nu dezamăgească si sa nu rănească, a uitat ce-nseamnă curajul si a fugit de responsabilitate, aducând astfel mai mult deznădejde si disperare.

Eva, la rândul ei, o data ce a fost pusa de-o parte, a început sa lupte folosindu-si darurile ca si arme. Si-a castigat atentia soţului si si-a umplut golul din suflet, afisăndu-si frumusetea, ajungând pana acolo încât a vândut-o in schimbul unei felii de paine sau a unui sentiment trecător de siguranţă. Aceasta nu mai era un dar acum, ci doar un lucru de care se folosea pentru a nu se simti singură. Dar a cazut si ea in aceeasi capcana, caci frumusetea nu este un lucru permanent si nici usor de intretinut si uitand sa fie ajutorul potrivit, a inceput sa fie peitricica din pantof. Se stie de unde a inceput acest sir interminabil de frustrari, asa ca nu e nevoie sa cautam vinovati si nici macar nu e relevant.
Cand irecuperabil s-a ajuns la o instrainare definitivă, in aparare au fost aduse motivele initiale “Te-am iubit! Am facut totul pentru tine!”

Cum poti sa te adancesti atat de mult in a “sapa” si sa ajungi sa uiti de ce o faci si pentru cine sau ce, iar mai apoi sa spui ca ai iubit? Cum poti iubi, abandonand? Cum poti sa ajuti si sa simti cu cel de langa tine, cand esti orbita de frumusete?

Amintirea unui singur intreg traieste vie inca in fiecare dintre noi, dar blestemul a rupt intregul in doua.
Si-atunci cand el s-a rupt, unele firimituri s-au pierdut, iar in locul lor au fost puse “proteze”. Doar ca protezele nu se mai potrivesc atunci cand incerci sa refaci intregul si fiecare slefuire pe care Marele Artist o face pentru a-si readuce creatia la starea ei perfecta, e o durere adanca.

Adam si Eva au uitat pentru ce au fost creati si misiunea lor pe pamant, iar amintirea e prea dureroasa. De aceea, este mai usor doi impefecti si separati, decat doi imperfecti dar in proces de unire.

Iar acum se poarta alta moda. Un Adam la 10 Eve si invers, o Eva la 10 Adami. Se spune ca noua tendinta garanteaza 99% fericire si 1% durere. Oare asa sa fie?

Vreau pace si nu razboi!