Autor: AMAYA

Si mi-a ramas in gand tot Parcul...

Pe un leagan rece se odihneste o frunza de tarziu. Un copac dureaza cat clipirea de chitara, cand, in plimbarea-i, Baiatul trece si atinge-un nor printre gene... Parcul a adormit iar florile s-au stins incet, incet...

Un vis de mai, dar e noiembre, care ma vrea doar pentru el, Baiatul... Copii au plecat de asta vara cu tot cu tinerii ce tin o mana-n mana si mi-a ramas in gand tot parcul ... parcul Copilului si al Baiatului...

I-a soptit dimineata sa nu deranjeze frunzele dorminde... Si-a luat chitara, si-a plecat. Un vers alunecand pe topogan. Si o atingere, ce-a fost pierduta printre ziduri, prin tunele, ia conturul unui cant, la poalele dealului, cel fara sanie cu vant. Se-ntreaba in barbie "Cine-a plecat cu trenuletul rosu, si nu mi-a spus ca trenul l-am pierdut?" sau "Cine m-a visat, de stiu ca l-am pierdut?... E-nchis in toamna, pe partea dreapta, zid, iarasi pe stanga, malul unei ape melancolice. Numai in zilele de miercuri mai trec barcile, cu-nvatacei de clas-a patra, care-si vorbesc in limba lor... Si el, priveste-n fatza portile si se intoarce: "Cine-a luat cheia?" sau "De ce ?"...

[...]
E in amiaz. Un soare mai portocaliu-si trimite zeci, sagetile de raze, ca sa strapunga lacrima din vis. Ca sa-mi alunge intrebarile albastre, cand dimineata s-a sfarsit si-am mai ramas doar eu, Copilul, si-acel baiat, cu neagra lui chitara si clipit...

In cer se-aud mai multe soapte. Baiatul trage cu urechea. Nu mai retine decat o strofa din zborul ingerilor gri si il indeasa-ntr-o uimita zare de cantari. Chitara il primeste, lumina-n negrul ei fantastic.

Eu nu am cer. Doar boltele de vis, ce se cunosc-ntre ele de cand eu nu eram Copil. Cu degetele-mi, nu mai simt nimic, cu ochii, toata lumea-m atzapit, cu pasii scrum de litere-n romana, m-opresc in loc, decat sa fi pornit.

Baiatul tace. E inspre seara, atunci cand toate morile de vant isi canta rugaciunea, far' covor. Si mie mi-e rusine sa ingenunchiez in vis. Atunci cobor... De m-ar vedea........ Copilul tace..

S-a innoptat. Si iarba a plecat sub frunze, sub acoperis. Iar praful de rugina florile-l transforma in abis. Abis... Baiatul contempleaza in abis. Parcul e rar, fara suflete ce inca nu au adormit. "Si ce daca m-am ghemuit in visul ei, Copilul?"

Iar eu-i doresc o noapte lina, de copil...