Poate că sunteţi o persoană adultă, trecută prin multe probleme şi necazuri, care parcă v-au încovoiat sufleul; şi aţi uitat astfel că mai există şi bucurii, crezând şi chiar spunând ca un refren răsunător: viaţa e prea dură, viaţa e prea grea, nu mă mai pot bucura de nimic. Sau poate că eşti un tânăr în febra frământărilor, a întrebărilor de tot soiul, dar totuşi vezi viaţa ca pe-o joacă, spunând că încă mai ai de trăit câteva zeci bune de ani. Sau poate că eşti un adolescent care crede că întrebările legate de ce înseamnă viaţa, cum să trăim… sunt doar pentru cei mici. Dar nu-i aşa! Cred că ţi s-a pus măcar o dată întrebarea: ,,dacă ai mai avea de trăit doar o zi, cum ar arăta acea zi?’’ sau ,,dacă la noapte vei muri, ce se va întâmpla cu sufletul tău?’’. Dar eu te-aş întreba: dacă ai mai avea de trăit doar o oră, o singură oră… tot la fel ai trăi-o ca şi pe cea care tocmai s-a încheiat sau ca una din cele de ieri? Nu… n-ar arăta la fel!

Găsim mereu scuze cum că avem doar 20-30 ani sau chiar la 40 de ani ne permitem să credem că mai avem încă mult de trăit. Pe ce ne bazăm? Ce asigurare avem că vom trăi până mâine, până peste câteva ore? Dar cel mai greu este că, deşi suntem în viaţă, nu putem spune şi că trăim, darămite să trăim după inima lui Dumnezeu!

[...]  
De nenumărate ori ne  doare când cineva îşi bate joc de noi, când suntem luaţi în derâdere de apropiaţii noştri, dar oare ne-am întrebat vreodată dacă nu cumva ne batem joc de propria viaţă? De multe ori tindem să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea cu oamenii şi chiar cu Dumnezeu şi trăim de parcă toţi şi toate ar trebui să ne cadă la picioare. Luăm totul ca pe-o joacă, suntem nepăsători şi mai avem curajul să fim nemulţumiţi de felul în care ne arată viaţa. Însă Dumnezeu îşi doreşte şi ne cere seriozitate şi consecvenţă. Poate că vei spune că eşti prea tânăr pentru a-ţi lua viaţa în serios, prea devreme să o priveşti cu seriozitate. Totuşi niciodată nu este prea devreme să-ţi iei viaţa în piept şi să o trăieşti pe măsura Dumnezeului pe care îl ai! Iar la Dumnezeu seriozitatea înseamnă seriozitate! Am face bine să-L credem pe cuvânt pe Dumnezeu!

Ne-am obişnuit poate să-i tot spunem lui Dumnezeu că vom face şi aia şi ailaltă, ne-am obişnuit să-i facem promisiuni că de mâine vom fi altfel, că ne vom schimba, însă adesea descoperim că doar vorbele sunt de noi şi nici o urmă de faptă, iar când parcă toate lucrurile par să fie pe dos, când problemele nu se mai termină, mulţi dintre noi ar fi gata să clacheze şi chiar să spună: vreau să-mi iau viaţa! Dar eu aş spune mai degrabă: vreau să-mi iau viaţa…în serios!

Şi poate că n-avem avea curajul să ne punem capăt zilelor, cu atât mai mult când înţelegem că aceasta CHIAR NU ESTE O SOLUŢIE… dar e posibil să ne dăm seama că ne-am irosit viaţa, că am pierdut ani preţioşi fără să ne pese. Iată de ce nu ne mai bucurăm de viaţă! Pentru că am ales să nu o trăim, am ales să o pierdem. Dumnezeu îşi doreşte de la noi o trăire de fiecare zi în dependenţă de El, să privim fiecare răsărit ca pe o nouă provocare! Da, Dumnezeu îşi doreşte să privim fiecare zi ca pe o nouă provocare de a căuta să ne apropiem mai mult de El, o provocare de a trăi o altfel de viaţă, de a descoperi mai mult din El. Şi dacă până acum nu ne-am putut bucura de lucruri frumoase, noi…  iată că acum toate acestea le putem descoperi la Dumnezeu, în El.

Când Dumnezeu devine una din preocupările noastre, viaţa ia o întorsătură neaşteptată: gândim altfel, vorbim altfel, ne purtam diferit şi chiar măsura dragostei noastre este alta. Dar… este Dumnezeu una din preocupările noastre?

Să-ţi iei viaţa în serios nu înseamnă să nu mai râzi, să nu mai fii vesel. Avem o mare bucurie! Hristos este bucuria noastră! Dar această bucurie merge în pas cu viaţa trăită cu seriozitate, cu responsabilitate. Minutele se scurg şi totuşi ne spunem: o, mai am trei ore până atunci, mai sunt trei luni până la examen, mai sunt patru ani până atunci… şi tot aşa… ne facem planuri de lungă sau scurtă durată… totuşi uităm că Dumnezeu este în control, că El este Cel care decide cât vom trăi aici, pe pământ. Din acest punct de vedere, mulţi ar spune că este un mod egoist din partea Lui să facă ce vrea cu viaţa noastră! Dar hai să ne gândim altfel! Dacă vrem sa ajungem în Rai după ce murim, de ce nu suntem gata aici şi acum să trăim cu şi pentru Dumnezeu? De ce nu vrem să privim viaţa cu seriozitate, cu responsabilitate, de ce nu suntem pregătiţi pentru o altă viaţă, ba chiar mai bună? De ce n-am fi în orice clipă GATA? Dacă am fi gata, am mai spune că Dumnezeu este nedrept, că pune punct vieţii noastre când vrea? Nu, dacă am fi gata, pregătiţi să-L întâlnim pe Dumnezeu în orice clipă, n-am spune asta. Dacă am fi conştienţi că în orice clipă Dumnezeu ar putea spune ,,stop, până aici’’, atunci n-am întârzia nici o secundă pentru a lua hotărârea de a ne lua viaţa… în serios, de a trăi cu responsabilitate şi nu de frica morţii, ci cu nerăbdarea de a-L întâlni pe Dumnezeu. O astfel de dorinţă sper să nutreşti în inima ta. Trăieşte ca şi cum n-ai mai avea de trăit decât o singură oră şi nu vei mai irosi astfel nici  un singur minut.

Ia-ţi viaţa… în serios!

-Norrishor