Autor: Octavian D. Curpaş

Sâmbătă, 23 septembrie, cel mai vârstnic român din Arizona, Gheorghe Oniţă, a mărturisit familiei: „Simt că trebuie să plec”. Apoi s-a aşezat pe genunchi, s-a rugat (pentru ultima oară) s-a urcat în pat şi nu a mai scos nici un cuvânt. Peste aproximativ 30 de ore, duminică noaptea, 24 septembrie, 2006, a plecat în eternitate „La vârsta de 100 de ani, obosit de alergare, sătul de tot ceea ce înseamnă lumea aceasta, şi-a luat rămas bun şi a plecat la Domnul” –a explicat pastorul Cornel Avram, vineri seara la serviciul de priveghi, care a avut loc la Biserica Penticostală „Happy Valley”. De asemenea, în cadrul acestui serviciu, Mike Olar a ţinut o predică despre „Paradoxul morţii”, în care a arătat că „mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui” iar „dobândirea unui nume bun este superioară oricăror posesiuni materiale”. Mike Olar a reiterat celelbrele cuvinte ale evanghelistului Dwight Lyman Moody: „Când veţi afla din mass-media că D.L. Moody a murit, să nu credeţi. Va fi cea mai mare minciună pe care au scris-o vre-odată ziarele. Atunci voi fi mai viu ca niciodată”.

[...]

Autor: Lavinia Tec

„ Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Cristos” - 1Cor 3:11

Drepturile omului constituie un subiect care suscită interes teoreticienilor şi practicienilor dreptului, filozofilor şi teologilor, omului secular şi omului religios.

Violarea drepturilor omului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în special prin atrocităţile comise asupra a 6 milioane de evrei, a determinat reacţii în rândul Aliaţilor. Astfel, aceştia au organizat procese pentru judecarea crimelor de război, cel mai cunoscut fiind cel de la Nurenberg. În pledoaria sa finală, Robert H. Jackson, judecător asociat la Curtea Supremă a Statelor Unite, consilier şef pentru SUA la Nurenberg, declara: „Două războaie mondiale au lăsat în urmă mai mulţi morţi decât au numărat toate armatele angajate în vreun război intrat în istoria antică sau medievală. Nici o altă jumătate de secol nu a fost vreodată martoră la un măcel de asemenea proporţii, la asemenea cruzimi şi atrocităţi, la asemenea deportări în masă ale unor oameni duşi în robie, la asemenea anihilări ale minorităţilor. Teroarea lui Torquemada păleşte în faţa inchiziţiei naziste. Aceste fapte vor umbri toate celelalte realităţi istorice, şi după ele îşi vor aminti generaţiile următoare acest ultim deceniu. Dacă nu putem elimina cauzele şi preveni repetarea unor astfel de evenimente barbare, atunci nu aş face deloc o profeţie iresponsabilă dacă aş afirma că secolul al XX-lea poate încă să aducă distrugerea civilizaţiei.

Stimulaţi de aceste fapte, am început să „reparăm năpasta care s-a abătut peste memoria vremurilor noastre.

[...]

Am să mă „click”-uesc brusc, fără introducere în „homepage”-ul eseului liber pe tema „inter-net”-ului, trasând o gamă largă de „link”-uri care sper să vă conducă spre singurele două „web-page”-uri „available” pe tema noilor tehnologii – www.pro.com sau www.contra.com. În cazul că URL este „unavailable” s-ar putea ca singura pagină disponibilă să fie www.solutii.ro. Trăind în circul societăţii româneşti avem parte de o gamă întreagă de reprezentaţii de înaltă clasă – de la maimuţărelile produse pe ecranul „tembelizorului,” până la scamatoriile politicienilor noştri în Parlament. Una dintre ultimele jonglerii a fost cea a dlui. senator George Pruteanu, iniţiatorul legii pentru folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice. Totuşi cineva s-a gândit să-i vorbească dlui. senator pe limba lui. Astfel dacă domul senator are un aparat de pus în vârful poalei (laptop), conectând la el un şoarece (mouse) poate să navigheze pe ţesătură (web).

În epoca noastră contemporană, tehnologiile informatice (IT) acaparează pe nevăzute atât sectoarele vieţii publice, cât şi sectoarele vieţii private. În primul rând cred că există încă confuzie între educaţie tehnologică şi tehnologie educaţională. De multe ori directorii de şcoli, cei care se ocupă de curiculum şi alţii, pur şi simplu nu fac această diferenţă. Aceasta este un aspect destul de negativ din moment ce, persoanle responsabile cu „administrarea” educaţiei sunt ignorante cu privire la cele două mari domenii ale educaţiei.

Atunci cand André Malraux, sub influenta devastatoare a ororilor celor doua conflagratii ale celui de al douazecilea secol, profetea ca "secolul al douazecisiunulea va fi religios sau nu va fi de loc" o facea in deplina cunostinta de cauza. In iubita lui Franta, a carei cultura a si pastorit-o vreme de 10 ani, incepuse, cu aproape doua secole inaintea lui, lunga si zbuciumata fuga a omului de Dumnezeu. Iluministii francezi au fost aceia care au indemnat poporul - din umbra sau prin ridiculizare fatisa - sa se proclame liber de constrangerile religiei, reiterand intr-o forma revolutionara spusa lui Protagoras conform careia "Omul este masura tuturor lucrurilor". Si pentru a pecetlui aceasta decizie, populatia Parisului a ales o obscura dansatoare de cabaret - Madmoiselle Candeille - pe care a purtat-o in triumf pana la catedrala Notre Dame, unde a fost incoronata drept zeita a ratiunii. Dupa ce s-a inchinat ceremonios zeitei pe jumatate nude tronand pe altar, multimea a ars in mod ceremonios Biblia in piata din fata catedralei, declarand ca de atunci inainte, ratiunea si numai ratiunea avea sa conduca Franta. Si pornind de atunci si de acolo, aceste idei au inceput sa cutreiere lumea. A trebuit insa sa treaca mai bine de o jumatate de secol pentru ca ideile Revolutiei franceze sa-si gaseasca un suport dogmatic solid. Ori nu era cu putinta ca acesta sa vina tot din Franta, care-si epuizase deja elanul creator sub lama ghilotinei si prin marea stepa rusa.

[...]

„Mai mult decât orice altă influenţă, mai mult decât şcoala, mai mult chiar decât familia – atitudinile, visurile, preconcepţiile şi pre-condiţiile mele pentru viaţă fuseseră ireversibil formate, la cinci mii cinci sute de mile depărtare de mine, într-un loc numit Hollywood”.David Puttnam – producătorul filmului Carăle de foc

Dovezile arată că ecranul, şi nu energia nucleară, este de fapt forţa definitorie a epocii prezente. Mesajele mediei interactive inventează spaţii proaspete pentru mintea noastră pentru a le explora. Conexiunea noastră cu media creşte. Ce ne rămâne de făcut? Ce putem face oare să facem televizorul mai bun? Televiziunea va deveni ceea ce noi vom face ca ea să devină.

Dacă „privim” cu atenţie televizorul şi notăm motivele pentru care ne uităm la el, trebuie să recunoaştem că televizorul este aşa cum este pentru majorităţii dintre noi ne place să fie aşa. Când spunem oare că urâm televiziunea, n-am putea afirma de fapt, că ne urâm pe noi înşine?

Cum stă televiziunea azi, în faţa noastră, ca acuzat sau ca prieten? Vom încerca să definim ce este televiziunea şi care sunt implicaţiile ei în educaţie în era postmodernă. Apoi vom încerca să audiem televiziunea în dublu rol, cel de prieten şi apoi, cel de duşman, lăsând la urmă hotârârea judecătorească să prezinte soluţiile, ciocanul îl veţi izbi dumneavoastră, cel care citiţi această lucrare, fie cu riscul responsabilităţii, fie cu cel al resemnării.

[...]

Niciunde nu se reflecta mai bine pozitia femeii in memoria colectiva decat in panteon. Zeitele reprezinta fara doar si poate esenta si eternul feminin. Sau sa fie oare invers? Femeia sa reprezinte esenta si eternul feminin al zeitelor? Fara sa incerc a rezolva acest mister, dati-mi voie sa arunc o privire in panteon, sa incerc sa aduc inaintea dumneavoastra cateva din minunatele fapturi fara de care lumea ar fi cu certitudine plictisitoare si trista…

In stravechiul Sumer, INANNA (ISHTAR a babilonienilor de mai tarziu) coboara in infernul stapanit de zeita ERESHKIGAL pentru a-si salva iubirea - zeul-pastor TAMMUZ. Este impresionant ce spune ea pazitorului portii Tarii-fara-intoarcere:

Pe măsură ce copiii cresc, ei îşi dezvoltă o filozofie de viaţă, o perspectivă asupra modului în care funcţionează lumea, descoperă ce se poate şi nu se poate întâmpla în viaţă, află (în) ce cred şi ce este adevărul.  Aceste moduri de gândire determină maniera în care ne relaţionăm noi la celelalte persoane din jurul nostru şi la tot ce ne înconjoară. Şcoala joacă – „ne joacă” – un rol important în constructul şi modelarea filozofiei noastre despre lume şi viaţă, ne sedimentează conceptele de bază, conturând cele mai adânci credinţe ale noastre. Industria învăţământului se implică activ în construirea acestei filosofii prin portretizarea de valori, principii etice şi sisteme de credinţă. De aceea trebuie să aflăm în primul rând ce este o concepţie despre lume şi viaţă, iar apoi să supunem examinării filozofiile de viaţă care hibernează activ în spatele învăţământului, influenţând gândirea noastră, consemnând pe viaţă educaţia pe care o receptăm.

Ce este însă o filozofie de viaţă sau o perspectivă asupra lumii şi vieţii? Definiţia pe care o dau acum este destul de brută, dar o voi dezvolta puţin mai încolo. Astfel, o concepţie despre lume şi viaţă este cadrul comprehensiv al credinţelor fundamentale ale unei persoane despre lucruri. Explicaţia definiţiei se va derula de la coadă la cap. Ce înţeleg prin „lucruri”? „Lucrurile” constituie realitatea, suma totală a evenimentelor, persoanelor, lucrurilor; universul; viaţa umană; sensul istoriei; tot ce experimentăm. Atunci, ce sunt „credinţele” în acest context?  Credinţele nu sunt un sentiment sau o opinie. O „credinţă” este o revendicare a cunoaşterii, o aserţiune care implică voinţa (de a o apăra, de a o promova, a te sacrifica pentru ea) şi dedicarea unei persoane. Am menţionat că filozofia de viaţă este un „cadru”, deoarece fiecare părticică se sprijină şi argumentează reciproc, făcând parte integrantă din întreg. Concepţia despre lume şi viaţă nu ţine de abstract, ci este comprehensivă deoarece atinge orice aspect al vieţii, indiferent cât de mare sau mic ar fi el.

Dar care este funcţia filozofiei de viaţă, ajută ea la ceva sau este doar un alt termen care rămâne fără aplicabilitate? Filozofia de viaţă serveşte ca ghid, ca punct de orientare, ne dă un sens despre ce se întâmplă şi asigură semnificaţie lucrurilor pe care le experimentăm. După această teoretizare întrebarea legitimă este, cum determină această filozofie de viaţă modul în care vieţuim atât la nivel individual şi social?

[...]

Va propun sa incepem cu o definitie: inteligenta este capacitatea de a intelege universul si a se raporta la el in mod constient si rational, urmarind un obiectiv propriu. Daca este asa, stiinta este un instrument al inteligentei (si implicit ratiunii) umane.

Nu avem nici un motiv sa ne indoim ca fiinta umana a inceput prin a avea o viziune revelata si o intelegere intuitiva a lumii care o inconjoara. Istoria civilizatiilor demonstreaza ca dorinta de a intelege lumea - desi o necesitate umana fundamentala - nu a dus la instrumente ale cunoasterii identice, nici macar asemanatoare, in váriile centre de civilizatie umana.

Desi ratiunea este o caracteristica umana definitorie, cunoasterea rationala a lumii nu se putea materializa decat intr-o civilizatie a carei viziune despre univers - revelata, sa ne amintim - era eminamente rationala, provenind, cu alte cuvinte, de la o sursa divina rationala. Viziunea revelata asupra lumii constituie miezul unei religii si in consecinta putem afirma ca stiinta nu putea sa se nasca decat sub auspiciile unei religii emanand de la o sursa divina rationala.

Mai mult, este nevoie ca intre ratiunea divina si ratiunea umana sa existe o filiatie directa. Or, din toate marile religii ale lumii, doar una descrie fiinta umana in raport cu creatorul sau divin drept "…om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra" Aceasta descriere se gaseste in capitolul intai, versetul al 26-lea al cartii sfinte a crestinatatii - Biblia.

Iata dar, de ce trebuie sa cautam izvoarele stiintei moderne in crestinism. Si trebuie sa subliniem aici ca atributul "modern" implica in mod necesar si latura experimentala a stiintei, radacinile stiintei rationalist-speculative coborand in timp pana in Grecia antica la marele Stagirit - Aristotel.

[..]

Era demult. Auzisem despre El, dar nu Il vazusem niciodata. Credeam ca exista, dar nu Il simtisem vreodata. Nimic continuu, nici o inertie. Pur si simplu, brusc, ma gaseste.
Il simt. Pentru prima oara. I-am spus '' Te iubesc''. Eram sincer. Asa era atunci. Ii scriam numele cu bucati din propria-mi carne pe pereti. Si in fiecare bucata de carne era inima mea.

Asa eram atunci. Sincer. Singur. Fara sa concurez cu nimeni.
A trecut mult timp de atunci...

Cuvintele mi se uscasera pe buze. Iar El devenise un cuvant.
Lacrimile mi se uscasera pe obraji. Pe atunci, eu insumi eram o lacrima...

Acum. Aici, singur in mine, in batalia cu ceilalti, incep SA VREAU. Sa vreau sa simt. Sa vreau sa plang cum am plans odata. Sa vreau sa merg si sa ma misc. Sa vreau sa fiu strapuns si zdrobit de Adevar. Sa vreau. Pur si simplu.
Sa spun "Te iubesc"... Ca odinioara.

- Neosophia

Festivalul Luminii prinde la Cluj-Napoca. Pentru două ore Parcul central e gătit de sărbătoare: sărbătoarea luminii. Parcă simte şi el că e decembrie şi parcă ar vrea să fie în ton cu moda. Afişele au promis atmosfera ferică de basm şi n-au dezamăgit. Lumânările împânzeau parcul.

Anul trecut lumânările aprinse au fost puse pe lac, anul acesta s-a ales o altă abordare: cele aproximativ 7000 de lumânări aprinse străjuiau aleea principală a parcului, asemenea unor străjeri înarmaţi cu suliţe incandescente, coborâţi pe tărâmul nostru parcă din cărţile lui Walter Scott.

Un cuplu de îndrăgostiţi se plimbau alene, fermecaţi de atmosfera de basm. Se simţeau bine aşa, ţinându-se de mână, şi părea că nu simt vântul rece care începuse să bată atentând la viaţa micilor străjeri luminoşi.

[...]