dulce Românie

În sfîrşit domnul Andrei Pleşu a scos penelul şi i-a desenat domnului Băsescu un portret “de sfîrşit”. În sfîrşit.

Prof. Dr. Lucia Wald sau Doamna mi-a fost mai mult decît supraveghetoare a lucrării de doctorat. Îi voi face cu altă ocazie un portret amănunţit. Sînt multe de spus despre această extraordinară doamnă a filologiei româneşti, unul dintre puţinii specialişti în Augustin care cunosc textul Episcopului în mod atît de intim.

Am fost în Iaşi. Am făcut o călătorie de suflet.
Înainte de a ajunge acolo, m-am oprit la Botoşani, unde am avut bucuria de a participa la un botez. Mărturia unuia dintre candidaţi m-a încurajat să continui să predic Evanghelia. Sînt rare cazurile în care participi la botezul cuiva care s-a convertit la vreo predică pe care vei fi ţinut-o cu luni sau ani în urmă. Cea mai mare bucurie de acest fel am avut-o la botezul fiicei nostre, Neriah, care a mărturisit că s-a convertit la “predica fr. Cruceru”. Ciudat, prima dată n-am ştiut despre ce este vorba.

Vă mai amintiţi pumnul lui Băsescu. Cel pe care l-au analizat cascadorii, scenografii, oamenii politici şi oamenii în general.

Adversarii lui Băsescu spuneau că a tras sigur. Ceilalţi … că nu se vede bine şi că de fapt este tras şi întins filmul.

Eu am spus atunci că este mai mult decît probabil că pe atunci candidatul Băsescu va fi tras o palmă acelui puşti. Era mai mult decît posibil.

Cînd eram copil jucam şah cu un verişor, Cristi. Cristi are sindromul Down şi, spre mirarea medicilor, este foarte longeviv, activ, şi are un simţ al umorului cu totul deosebit.

Cînd jucam şah cu el, pitea piesele. Îmi atrăgea atenţia în altă parte şi ascundea ture şi pioni, apoi îmi dădea şah la Rege cu ceva piesă pe care o aducea de te miri unde.

Asta făcea Cristi şi intram în jocul lui cu simpatie.

Aseară am primit o scrisoare de la domnul Bădeliţă, directorul liceului Filadelfia.

Nu ştiu foarte bine despre ce este vorba cu proiectul. Încerc să înţeleg, dar am încredere în om.

Nu ştiu dacă fac parte dintr-o minoritate care îşi doreşte o casă la ţară … sau din altă minoritate care îşi doreşte o rulotă. Probabil nu îmi voi împlini vreunul dintre aceste visuri niciodată. Poate că da… Am văzut nişte rulote dezafectate la preţuri incredibil de mici. Problema? Vandalizarea. Dacă o laşi undeva la ţară, o găseşti spartă, că vorba aia…. dacă un om fură se numeşte cleptomania, dacă fură o ţară întreagă se numeşte romania.

“Fireste ca pentru orice ardelean Clujul este centrul, iar aspiratia sa naturala este de a trai in acest oras si de a-l servi. Insa, in situatia in care in tara unii oameni se sinucid sau isi dau foc, in care degradarea administrativa si a vietii continua, in care multi oameni sunt coplesiti de saracie si de lipsuri, cred ca nu este cazul sa ne dedam la ceremonii care contrasteaza flagrant cu situatia oamenilor si cu atmosfera de profunda nemultumire din tara.

Să spunem că o asemenea întrebare mi-a ajuns la urechi!

În primul rînd nu-s popă. În al doilea rînd nu caut nimic pe facebook! Ieri am avut o scurtă discuţie cu pastorul penticostal Ghiţă Mocan pe facebook. Este nou venit. Bun venit!

Aşa cum spuneam, sîmbăta trecută am petrecut cu maestrul Pautza şi cu prof. Mihai Babii. O grămadă de poveşti. Am avut parte de o jumătate de secol de istoria muzicii româneşti, istoria nescrisă, anecdotică şi de dincolo de draperiile scenelor.

Printre altele Maestrul mi-a povestit despre o întîmplare de la fabrica Mercedes. Au vizitat fabrica şi standul de probă unde izbeau maşinile în zid.