Poate că aceasta este una dintre perioadele în care ar trebui să ne cîntăm mai dihai imnul: Deşteaptă-te … române!
Nu pot înţelege cum ignoranţa istorică a unui preşedinte poate fi apărată cu nuvele, youtuburi şi metafore uzate, aşa cum nu înţeleg cum proasta creştere poate fi minimalizată prin articole în care se risipeşte talent şi minte vrednice de cauze mai bune.
Prof. Dr. Lucia Wald sau Doamna mi-a fost mai mult decît supraveghetoare a lucrării de doctorat. Îi voi face cu altă ocazie un portret amănunţit. Sînt multe de spus despre această extraordinară doamnă a filologiei româneşti, unul dintre puţinii specialişti în Augustin care cunosc textul Episcopului în mod atît de intim.
Cînd eram copil jucam şah cu un verişor, Cristi. Cristi are sindromul Down şi, spre mirarea medicilor, este foarte longeviv, activ, şi are un simţ al umorului cu totul deosebit.
Cînd jucam şah cu el, pitea piesele. Îmi atrăgea atenţia în altă parte şi ascundea ture şi pioni, apoi îmi dădea şah la Rege cu ceva piesă pe care o aducea de te miri unde.
Asta făcea Cristi şi intram în jocul lui cu simpatie.
Incitant titlu, nu-i aşa?
Să vedem cam ce ar fi prin carte (parafrazez):
Nu te pune cu unsul Domnului!
Biblia este cartea cu instrucţiuni pentru … (completaţi după gust)
Simt Duhul…
Domnul vrea să fiu bogat…
Doctrinele dezbină … dragostea uneşte..
Ai un blestem transgeneraţional… (Elelelel!!!!)
Nu eşti plin de Duhul dacă nu vorbeşti în limbi….
ET CETERA!
De fiecare dată, la fiecare absolvire, din 1995 încoace, este cu totul altfel. În fiecare an cîte o supriză.
Cine dintre noi n-a simţit ispita de a răspîndi un proverb, o spusă, o zicală? Care n-am fost tentaţi să “distribuim” pe facebook sau pe twitter o frază care ni s-a părut “inspirativă”?
Din cînd în cînd descopăr cîte o prostioară care a trecut prea repede de filtrul raţiunii celui care i-a fost prim descoperitor. La un moment dat, chiar la intrarea Facultăţii de Litere din Bucureşti, vis-a-vis de arhitectură, cineva a scris: “sună frumos, dar nu-i adevărat!”.
M-a urmărit acel rînd scris în vopsea albă.
Ne-am mai ocupat mintea şi tastaturile şi cu alte ocazii gîndindu-ne la muzică. Martor ne este eticheta aceasta (cam 450 de postări pe această temă pînă acum, adică aproape 20% din blog).
Se spune că este bine să faci ceea ce îţi place şi să mai primeşti şi salariu pentru asta. Cred că este cazul meu, dar eu oricum am fost un alintat al lui Dumnezeu. Sînt dator vîndut pentru asta. Ca rob.
Se poate, da, este posibil să faci ceea ce îţi place, dar nu este acelaşi să îţi placă ceea ce faci, cu a face ceea ce îţi place. Uneori înveţi să îţi placă ceea ce TREBUIE să faci. Este cazul robului.
Am găsit AICI un citat din Cioran despre muncă.
Ionatan a plantat un măr în livada poeziei evanghelice româneşti, un măr care face roade spre vindecarea verbelor derivate din adjectivele şi substantivele cele mai nemişcătoare; spre vindecarea substantivelor înţepenite prin formule golite de vioiciunea metaforică, dar care încep să se mişte sub condeiul lui cu o iuţeală verboasă fulgerîndă.