in Cubul lui Dox

Voi sunteti fericiti tot timpul? Saltati de bucurie, dati din coada si va ridicati mainile spre cer in fiecare clipa? Sunteti voi asa de patrunsi de bucuria cerului incat totul din jur vi se pare neinsemnat si fara valoare? Sunteti? Eu nu sunt. Ar trebui sa fiu? Ar trebui sa tresalt de bucurie si cand am necazuri? N-am dreptul sa fiu suparat? Oh… suparat pe ce? Pe mine! Pe cei din jur. Pe politicieni! Pe Dumnezeu! Pe Dumnezeu? Da, pe Dumnezeu! Stiu ca modul Lui de lucru e incet, si ca rabdarea e o virtute. Dar n-o am. Si vreau ca timpul Lui sa se miste mai repede. Imi doresc asa de mult ca rotitele de la ceasul lui Dumnezeu sa se invarta mai repede. Dar nici vorba! Orologiul ceresc picura fiecare secunda parca mai incet ca niciodata. Ah, viata mea, si secolul vitezei in care traiesc. Imi imprima asa o viteza incat, cu toate ca totul in jur se misca ametitor de repede, nu mai am timp. Sa-mi fac? Dar tu iti faci? Cand ai citit o carte ultima data? Ma intreb pe mine, te intreb pe tine. Oh… pai in cazul asta Dumnezeu n-are nici o vina! Asa-i. Singura Lui vina e ca ne lasa de capul nostru. Ne respecta prea mult si e prea gentleman ca sa intre in vietile noastre cu bocancii. 

Ce rost are blogul asta? Pai are! Imi exprim si eu frustrarea ca poate, poate se lega ceva de mine si de tine. Mai deconecteaza Dox-ule computerul, stinge combina, inchide televizorul si opreste tot ce functioneaza cu curent. Ia creionul in mana, ia o foaie, si incepe sa scrii. Pune foaia deoparte, ia o carte si citeste cateva ore. Ia-ti chitara si canta. Du-te in padure, atinge frunzele cazute pana cand nu le acopera zapada, plimba-te prin ploaie fara umbrela si stai si priveste apusul de pe dealul din spatele blocului. Oh… esential, inainte de toate lasa-ti telefonul mobil acasa. Oprit. 

Sa nu care cumva sa ma cautati maine ca nu-s. Maine nu voi exista pentru nimeni decat pentru Dumnezeu.

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.