in Cubul lui Dox

(Arhiva 29 Aug, 2008)
Am fost razvratit. Mi-am trait portia de nebunie, am aratat cu degetul catre cer, m-am ascuns in spatele cuvintelor lui Iov sa nu fiu lovit de Dumnezeu si n-am tacut. L-am intrebat de ce m-am nascut. N-am intrebat de ce sunt vinovat, caci stiam. N-am cerut sa fiu nascut, n-am cerut sa traiesc. Dar ma bucur ca sunt si ce mirare ca esti! Am ajuns sa cred, in sfarsit, ca viata este cel mai mare dar primit vreodata. Si nu face doi bani daca nu o dai inapoi celui care ti-a dat-o, ca mai apoi sa valoreze o vesnicie si sa lumineze in prezenta Lui. Pana acolo insa, ma mir cum Dumnezeu isi pune “mintea” cu mine. 

L-am acuzat ca nu lucreaza, ca nu face nimic si uite ca face. Uite ca lucreaza. Uite ca, intr-un mod nou pentru mine, incepe sa-mi vorbeasca. Nu, gresesc. Nu-mi vorbeste, imi comunica intr-un mod nou, prin fapte. Cine sunt eu Doamne sa te cobori la mine si sa ma feresti de prostia din mintea mea? Nu sunt eu cel care arunca cu piatra, care bate pironul in mana ta sfanta si nu sunt eu cel care te scuip in fata? Si cu toate astea, nimeni in Universul acesta nu ma iubeste mai mult. Asa este. Viata mea e intre mine si tine. De abia apoi, intre mine si ceilalti. Visez? Ma ridici? Din nou? Ce vrei sa fac?

Tiptil, ma furisez in afara mea, si ma uit inca odata cu acei ochi ai mintii, la ce a fost, la ce e acum, si la ce va fi; si-mi dau seama ca in tot acest timp, tu mi-ai cantat cantecul iubirii dar eu n-am inteles. De fapt tu nu cantai disonant, mie imi lipsea auzul muzical.

Te iubesc.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.