in Cubul lui Dox

Am fost la film în seara asta și nu mi-a părut rău deloc. M-am uitat la filmul, ,,Pavel, Apostol al lui Cristos’’. Am plâns, am zâmbit, și iar am plâns. Nu știu ce a durut cel mai tare – vizualizarea suferinței urmașilor lui Crisos din pimele veacuri ale Creștinismului, sau realizarea că sunt un creșin de doi lei și că primul lucru care trebuie să-l fac după ce ies de la film, e să mă pun pe genunchi, și să-mi cer iertare de la Dumnezeu.

După ce am închis mașina, ne-am luat de mână și am pășit înspre cinematograf. Am ales să mergem la film de la ora șase jumate, pentru că nu e chiar atât de aglomerat ca și mai târziu.

Mă așteptam sa fie sala aprope goală, ca și la ultimul film cu tematică Creștină, pe care m-am dus să-l văd la cinema, acu’ câteva luni în urmă. Chiar am glumit, în drum spre ‘’The Loop’’, că dacă o sa fie lume în sală, mai există o speranță pentru lumea noastră. Am rămas surprins să văd, că totuși, lumea vine la filme Creștine. Minunat!

Mă așez, comod, pe scaun și încep sa fiu bombardat cu reclame, ,,noutăți’’ și treilăre pentru alte filme. Îmi dau seama, că pe măsură ce mi se prezintă fie un produs, fie un film nou, toate reclamele astea înceară să îmi gâdile dorințele. ,,Special pentru tine’’, ,,Meriți să te bucuri de … (produsul X, Y sau Z)’’. Bombardamentul media continuă – mi se fultură în față, bunătățile și minunățiile lumi.

Cât de potrivit, mi-am zis, totuși, că urmeaza un film despre Pavel. La fix.

Apoi, a început. Și dintr-o dată, ca la comandă, tot zgomotul și deșertaciunea care mi-a fost prezentată cu câteva minute înainte, s-a făcut hidoasă și și-a arătat fața adevărată. Dintr-o dată, totul este despre Isus și despre urmașii săi. Urmează Pavel, care se lauda cu eșecurile lui. Cu cât merge pelicula înainte, cu atât, parcă, se curăță și aerul din încăpere.

Apoi filmul s-a terminat, și noi stăm pe scaun, în timp ce o muzică gravă, ne poartă gândurile către cer.

Nu vreau să dau detalii din film, pentru că merită să-l vezi. Neapărat să-l vezi. Știu doar, că nu voi mai citi niciodata la fel, epistolele lui Pavel sau faptele Apostolilor.

Leave a Reply