A inceput de mult… poate din ziua in care mi-am dorit o chitara doar pentru mine, sa nu mai fiu nevoit sa cant cu Ciprian (vecinul meu) care imi dadea chitara doar cand avea el chef…, sau poate din ziua in care am obosit sa car cortul de la scoala, si mi-am dorit cortul meu propriu. Era putin altfel atunci, cine avea un PET de Coca-Cola, de fapt PEPSI, sau un ambalaj de chiklets era vip in cartier. O doza de Al de bere era o adevarata comoara…
Eram copil, si in loc de o transmisie directa de la EUROVISION s-a dat un concert ABBA, (tocmai ma curentasem mesterind ceva la o priza si incercam sa ma “descarc de curent” cu degetele in pamantul din ghiveciul cu ficusi), atunci cred ca am auzit prima oara ca THE WINNER TAKE’S IT ALL…
Una peste alta, au trecut anii, si am invatat sa-mi iau singur tot ce am avut nevoie, chiar daca n-am folosit intotdeauna metodele cele mai ortodoxe…
Ca orice barbat (sau ma rog, aproape “orice”) am trait singuratatea primei zile intr-un dormitor imens, plin cu barbati in devenire, asemenea mie, intr-o unitate militara oarecare din Bucuresti, si atunci a inceput totul… pentru ca am ales santierul in locul lunilor istovitoare de instructie inumana (de care am avut parte totusi partial), si ca intimplarea a facut sa fie anul ’89…
Acasa, nu ma astepta nimeni, sau, ma rog, aproape nimeni, caruia sa-i povestesc despre “marea revolutie din decembrie” traite LIVE, si atunci am ales cealalta cale…
(asa am ajuns sa privesc lumea de dincolo de 80 de centimetri de ziduri, nu e o metafora, le-am masurat…)
ce iluzie stupida, sa fiu inconjurat de ziduri, si sa ma simt, deodata, atit de liber…
a fost atunci
CRED CA ACUM imi e usor sa scriu toate astea de la etajul 10 al unui bloc de pe Magheru, cu o conexiune net prin cablu, camera luminata rosiatic de la o reclama zapp, ascultand cu basi mari Bitza…
dar atunci…
intr-o zi rece de februarie, o poarta mare de fier s-a inchis in spatele meu, burnita, mi-au luat TOATE hainele, m-au bagat intr-un dus scurt si foarte rece, si deodata m-am aflat, anonim, alaturi de inca vreo 20 ca mine, trecand pasul inspre alta lume…
mult mai tarziu, m-am simtit cu adevarat GOL cand am fost nevoit sa pun lantisorul de argint cu o cruciulita veche, de care nu ma despartisem 5 ani NICIODATA, intr-un plic gri, pe motiv ca ar constitui cine stie ce valoare de schimb…
-Mihai
