Acum multi, multi ani, cineva, prima si singura gindire din univers, prima si singura iubire, a inteles ca sa iubesti inseamna sa oferi libertate, mai presus de orice… si rupindu-si iubirea din suflet, a oferit primilor beneficiari ai iubirii Sale posibilitatea sa o refuze… alungandu-i… lasandu-i sa fie liberi… sa aleaga sa nu Il iubeasca… poate sa existe o dovada mai mare de dragoste? a existat vreodata?
Adam si Eva nu aveau nici o posibilitate de alegere, in Eden primeau tot ceea ce aveau nevoie, astfel ca nici macar nu puteau sa-si inchipuie cum ar fi in alta parte, sarpele doar i-a facut sa-si inchipuie ca ar mai fi o alternativa… si Parintele a inteles, a inteles ca nu exista iubire in constringere, si le-a daruit cel mai mare dar pe care Il putea darui, (liberul arbitru!!??) oferindu-le posibilitatea sa nu Il iubeasca, sa nu Il aleaga…
asta PUTEM sa facem si noi, si uneori o facem… dar e firesc sa nu iubesti atunci cand esti iubit mai presus de optiunile tale, mai presus de nevoile celui care te iubeste?
cred ca Dumnezeu are nevoie de noi, si ne arata asta in fiecare floare, in fiecare zimbet al soarelui, in fiecare frunza cazuta si in fiecare mugure… in fiecare vis…
de ce oare e atit de greu sa multumim… oferindu-i macar din cand in cand, gandurile noastre… (e simplu, chiar daca e mai greu, sa te gandesti la EL cu multumire decat sa socotesti in gand, inainte de a adormi, banii pe care trebuie sa ii ai maine…)
cred ca sunt confuz, a fost o saptamina grea, si nu reusesc sa MULTUMESC pentru asta (ce nu te omoara te face mai puternic, nu-i asa?)
-Mihai
