Apocalipsa, capitolul 4

22 min de citit
Apocalipsa, capitolul 4

Să deschidem Biblia la capitolul patru din Apocalipsa.

Vă amintiți că în capitolul unu, versetul 19, cartea Apocalipsa a fost împărțită în trei părți. În primul rând lui Ioan i se spune să scrie lucrurile pe care le-a văzut.

Ioan L-a văzut pe Isus Hristos, umblând în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur, ținând cele șapte stele în mâna dreaptă. Avem descrierea glorioasă a lui Isus în gloria și puterea Sa în capitolul unu, lucrurile pe care Ioan le-a văzut.

A doua parte o constituie lucrurile care sunt, adică perioada actuală a istoriei bisericii deoarece, când intrăm în capitolele doi și trei, ni se descoperă perspectiva lui Isus asupra istoriei bisericii, cele șapte perioade ale istoriei bisericii. Astfel că, începând de la biserica timpurie din cartea Faptele Apostolilor până la biserica laodiceeană, apostată, din zilele noastre ne sunt prezentate lucrurile care sunt.

Cea de-a treia parte a cărții Apocalipsa o constituie lucrurile care vor fi după aceste lucruri. După care lucruri? După lucrurile bisericii. Când biserica își va fi încheiat slujba pe pământ, misiunea ei pe pământ, atunci ce evenimente vor avea loc pe pământ după ce biserica nu va mai fi?

Cuvintele grecești folosite meta tauta înseamnă după aceste lucruri. Este interesant faptul că al patrulea capitol din Apocalipsa începe cu cuvintele grecești, meta tauta. Aceasta ne arată că intrăm în cea de-a treia secțiune a cărții, lucrurile care vor avea loc după lucrurile bisericii. Așadar, intrăm acum în viitor.

Istoria bisericii este completă, iar acum trecem la ceea ce se va întâmpla după ce biserica își va încheia slujirea, adică după aceste lucruri. Vedeți, este foarte logic. După ce lucruri? Ei bine, după lucrurile despre care a vorbit anterior, după perioada bisericii. Așadar,  Ioan ne spune:

După aceste lucruri, m-am uitat și iată că o ușă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbițe și care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” (versetul 1)

Vedem cum ni se repetă după aceste lucruri, atât la începutul cât și la sfârșitul acestui verset. Prin această repetiție este ca și cum Domnul ne atrage atenția că acum trecem dincolo de istoria bisericii și vom arunca o privire la ceea ce se va întâmpla în viitor după ce biserica își va fi terminat misiunea pe pământ.

Ioan vede o ușă deschisă în cer și aude un glas ca de trâmbiță care-i zice:"Urcă-te aici". Ei bine, eu cred că aceasta este răpirea bisericii și are loc atunci când mărturia și slujirea bisericii este completă. Ușa va fi deschisă în cer și

Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte. (1 Tesaloniceni 4:16-18)

Pavel, scriind despre acest lucru în prima epistolă către Corinteni, capitolul 15, a spus:

Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: Moartea a fost înghițită de biruință.      (1Corinteni 15:51-54)

Așadar, Ioan aude un glas ca o trâmbiță care îi spune: Suie-te aici și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!

Unii oameni spun din ignoranță: "Ei bine, cuvântul "răpire" nu se află în Biblie. Multe dintre cuvintele noastre provin din latină. Multe dintre ele vin din greacă.
Folosim multe cuvinte care sună ca și cuvintele originale din latină. În latină, de exemplu, este cuvântul agricola, care înseamnă fermier. Folosim și noi cuvinte care sună la fel. Cuvântul agricultură ne duce cu gândul la fermierii care sunt implicați în această activitate. Multe dintre cuvintele noastre sunt doar adaptări ale cuvintelor latine sau ale cuvintelor grecești.

În Biblia pe care o avem, care este o traducere din limba greacă,  cuvântul grecesc harpazo este tradus ca a fi luat, apucat, prins, în sensul de răpit în cuvintele Scripturii vom fi răpiți pentru a-L întâlni pe Domnul în aer. Iar acel cuvânt răpit este cuvântul grecesc harpazo.
Există și o versiune latină a Bibliei. Se numește Vulgata latină și a fost folosită cu mult înaintea oricărei traduceri în limbile moderne. Pentru a traduce cuvântul harpazo în latină s-a folosit cuvântul raptus, care înseamnă același lucru ca și harpazo. Este cuvântul latin care înseamnă "prins". Astfel, Bibliile care sunt traduceri din greacă folosesc cuvântul "prins", dar în Vulgata latină ar fi "raptus", de la care obținem cuvântul "răpire". Unele traduceri în limbi latine folosesc cuvântul răpire.
Alții spun "Ei bine, cuvântul mileniu nu se află în Biblie, iar noi vom vorbi despre domnia milenară a lui Isus Hristos. Deci dacă nu există cuvântul mileniu nu există o domnie milenară. Ei bine, mileniu provine din nou din latinul mille annum și mille înseamnă o mie, iar annum înseamnă ani. Deci, mileniu vine din latină și înseamnă o mie de ani. Este în Biblie în Apocalipsa 20:6,

Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani.

O mie de ani, mille annum . Oamenii care aduc acest tip de argumente vin dintr-o poziție de necunoaștere a limbilor. Este destul de trist pentru că ei încearcă să facă o mare scofală din cauza cuvântului răpire care nu se găsește în unele traduceri ale Bibliei, dar experiența răpirii este cu siguranță o învățătură a Bibliei.
Dar să revenim. Ioan a auzit vocea care era ca o trompetă. Această voce îi spunea: vino aici. Apoi Ioan a fost răpit de Duhul Sfânt așa cum și biserica va fi răpită de Duhul Sfânt pentru a-L întâlni pe Domnul în aer. Și astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.

Isus i-a zis: îți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri. Deci mergem acum în viitor când biserica credincioasă este scoasă din lume.

Numaidecât am fost răpit în Duhul. Și iată că în cer era pus un scaun de domnie, și pe scaunul acesta de domnie ședea Cineva. Cel ce ședea pe el avea înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere. (versetele 2 și 3)

Primul lucru care îi captează atenția lui Ioan ca reprezentant al bisericii când ajunge în cer este tronul lui Dumnezeu.

O mulțime de credincioși spun că sunt nerăbdători să îi vadă pe cei dragi când vor ajunge în cer. Dar primul lucru care îți va atrage atenția și îți va capta atenția este tronul impresionant al lui Dumnezeu.
Ioan vede acest tron al lui Dumnezeu care este așezat acolo în ceruri și pe Cel care stă pe tron care era ca iaspisul și ca sardiul.

Sardius


Iaspis și sardius sunt pietre semiprețioase. Iaspisul este de diferite culori, albastru, mov, arămiu iar sardius este de culoarea sângelui.

Privind la Dumnezeu, observați că nu este menționată nici o formă, ci doar strălucire. Biblia spune despre El că e

singurul care are nemurirea, care locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii (1 Timotei 6:16)

În 1 Ioan 1:5 ni se spune că

Dumnezeu e lumină și în El nu este întuneric.

Așadar, Ioan Îl vede pe Cel ce stătea pe tron având înfățișarea unei pietre de iaspis și sardiu și scaunul de domnie, tronul, înconjurat de acest curcubeu ca un smarald care o culoare verzuie.

Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci și patru de scaune de domnie; și pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci și patru de bătrâni, îmbrăcați în haine albe și pe capete aveau cununi de aur. (versetul 4)

Sunt mulți care cred că acești 24 de bătrâni sunt reprezentanții bisericii. Există alții, cum ar fi William Newell, care cred că acești 24 de bătrâni sunt de fapt un ordin de ființe angelice. Există mai multe categorii de ființe angelice și Biblia vorbește despre ele. În câteva momente, vom vedea în descrierea lui Ioan o ființă angelică ce este cunoscută sub numele de heruvim. Nu este foarte clar cine sunt cei 24 de bătrâni, dar îi vedem stând pe aceste tronuri cu coroane de aur pe cap.

Din scaunul de domnie ieșeau fulgere, glasuri și tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau șapte lămpi de foc, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu. (versetul 5)

În capitolul unu din Apocalipsa am discutat despre cele șapte lămpi care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu și am văzut în Isaia capitolul 11 profeția referitoare la Isus Hristos și la cele șapte lucrări care alcătuiesc lucrarea completă a Duhului Sfânt în Isus Hristos.

În fața scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie și împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte și pe dinapoi. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă, cu un vițel; a treia are fața ca a unui om; și a patra seamănă cu un vultur care zboară. (versetele 6,7)

Cele patru făpturi vii au diverse înfățișări. Unii văd în aceste înfățișări cele patru fețe ale lui Isus care sunt prezentate în evanghelii. În Evanghelia după Matei, Isus este prezentat ca Leul din tribul lui Iuda. Evanghelia după Marcu îl prezintă pe Isus ca fiind Cel care slujește, chipul de vițel. Evanghelia după Luca îl prezintă pe Isus ca Fiu al Omului, umanitatea lui Isus, chipul de om. Iar cea de-a patra evanghelie, Evanghelia lui Ioan, Îl prezintă pe Isus ca fiind Vulturul, ceea ce poate reprezenta divinitatea lui Hristos sau aspectul divin al naturii lui Isus. Vă amintiți cum își începe Ioan Evanghelia cu o declarație despre divinitatea lui Isus:

La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. (Ioan 1:1,2)

Să continuăm:

Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte șase aripi și erau pline cu ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” (versetul 8)


Profetul Ezechiel a avut o viziune a cerului și o descrie în capitolul 1 și în capitolul 10 în cartea Ezechiel.  El a văzut, de asemenea, acești patru heruvimi și îi descrie. În Ezechiel descoperim că aceste făpturi sunt heruvimi.

Heruvimii sunt probabil un ordin angelic,  cel mai înalt ordin angelic din cer. Există Mihail, care este numit arhanghelul, dar apoi sunt heruvimii.
În Ezechiel, ni se spune că, înainte de căderea sa, Satana era unul dintre heruvimi.

Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: Ajunseseși la cea mai înaltă desăvârșire, erai plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, și erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald și cu aur; timpanele și flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu și umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. (Ezechiel 28:12-15)

Așadar, Satana a făcut parte cândva din clasa heruvimilor, era un heruvim ocrotitor din această categorie înaltă de ființe angelice până când și-a exercitat voința împotriva autorității și voinței lui Dumnezeu, așa cum descrie Isaia:

Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul de la miazănoapte; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’ (Isaia 14:12-14)

Așadar, iată descrierea căderii lui Satan, unul dintre heruvimi.
Acești heruvimi sunt implicați în închinarea înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt la tronul lui Dumnezeu și nu încetează nici ziua, nici noaptea să zică: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu Atotputernic care a fost, care este și care va veni.

În realitate, acest care era, care este, care vine este o descriere a atributului etern al lui Dumnezeu. Dumnezeu trăiește în afara timpului. Așadar, El a fost întotdeauna, este, va fi, toate aceste stări sunt concomitente. Dumnezeu fiind veșnic, este în afara domeniului timpului, în afara dimensiunii temporale. Noi nici măcar nu putem gândi în acest domeniu, creierul nostru nu este pregătit să conceapă sau să înțeleagă eternul. Vă amintiți când Moise i-a spus lui Dumnezeu:

„Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel și le voi spune: ‘Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi’ și mă vor întreba: ‘Care este Numele Lui?’ Ce le voi răspunde?” Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Și a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ‘Cel ce se numește Eu sunt m-a trimis la voi’.” (Exod 3:13,14)

Doar Dumnezeu poate spune Eu sunt. Eu aș putea spune: "eu sunt", dar din cauză că am spus asta acum câteva secunde, nu mai sunt ci am fost, dar Dumnezeu continuă să fie "Eu sunt", Dumnezeul etern, în afara domeniului timpului. Întreaga veșnicie este înfășurată în acel moment în Dumnezeu.  

Solomon a încercat să definească veșnicia, dar de fiecare dată definițiile noastre umane nu fac decât să încurce mai mult lucrurile. În cartea Ecleziast, în timp ce vorbește despre conceptul de veșnicie, ne spune

Ce este a mai fost și ce va fi a mai fost; și Dumnezeu aduce iarăși înapoi ce a trecut. (Ecleziastul 3:15)

Când deslușești înțelesul acestei definiții, ai ghicit conceptul eternității.
Trăim în acest continuum temporal și, așa cum am spus, ne este imposibil să gândim în afara lui, nu suntem programați să gândim în afara lui.

Einstein care a fost diferit de majoritatea dintre noi, a dezvoltat teoria relativității, arătând că timpul este relativ la viteză. Într-unul din faimoasele lui exerciții de imaginație ne ilustrează conceptul. Dacă ai avea un frate geamăn a cărui navă spațială zboară cu viteza luminii într-o călătorie în spațiu, conform teoriei relativității tu și fratele tău ați înainta în vârstă diferit. Din moment ce timpul încetinește pe măsură ce te apropii de viteza luminii, fratele tău care călătorește în spațiu înaintează în vârstă mai încet. Când se va întoarce acasă pe pământ va descoperi că în timp ce el e doar un tinerel, tu tocmai ce ai ieșit la pensie. Relativitatea timpului e greu de conceput pentru noi.

Dumnezeu este în afara timpului, El vede întregul continuum temporal deodată. Noi gândim în termeni de început și sfârșit, de naștere și moarte. Și tot ceea ce gândim este în termeni temporali ieri, azi, mâine. Ne gândim în termeni de luna trecută, luna viitoare, anul trecut, anul viitor, suntem legați de acest concept de timp. Și nu ne putem elibera cu adevărat de el.

Este greu de ilustrat conceptul, dar să încercăm printr-un alt exemplu. Să spunem că am hotărât să mergem la paradă. Ne-am comandat biletele pentru locuri în tribune.  Și iată că vine momentul paradei și suntem cu toții entuziasmați. Ne este greu să dormim, dar avem ceasurile setate dimineața devreme, să ne putem trezi și să mergem la paradă. Avem deja parcarea rezervată și avem locurile rezervate în tribună. Când ajungem, este încă întuneric, este frig. Ne îmbrăcăm bine și așteptăm. Primim programul și ne uităm la ordinea în care vor defila carele alegorice, diferitele formații de muzică, diferitele grupuri ecvestre și așa mai departe. Studiem întreaga paradă și ne entuziasmăm. În timp ce stăm acolo așteptând, în sfârșit, auzim niște fanfare și observăm parada apropiindu-se de sus de la începutul bulevardului. Vedem o fanfară care coboară pe stradă și în fața ei sunt doi tipi care merg pe jos cu un steag mare pe care scrie numele paradei. Îi vedem pe organizatori stând în decapotabilă și făcând cu mâna la toată lumea. După ei, trec formațiile, apoi câteva grupuri reprezentând diverse școli și cluburi și apoi încep să apară carele alegorice.

Suntem uimiți de talentul artiștilor care au creat carele, cu siguranță sunt genii. Ne minunăm de fiecare car alegoric, fiecare e special și remarcabil. Pe măsură ce trec carele, noi le aplaudăm și le facem cu mâna. Unul din carele alegorice ne atrage atenția prin ingeniozitatea cu care a fost creat, dar apoi este urmat de o formație și de alte care alegorice. Iată că cineva vine în fugă și ne cheamă la marginea tribunei și ne întreabă: "A trecut deja formația de trompete? Noi spunem: "Da, a trecut acum cinci minute". Persoana spune "O, nu, nepotul meu era în formație și am vrut să-l văd...Noi îl întrebăm: Vrei să-l vezi? Urcă-te în mașină și mergi repede înspre capătul opus al bulevardului cam pe la mijloc. Și dacă mergi repede poți parca pe o stradă paralelă și probabil că vei putea să vezi formația trecând. Prietenul nostru trebuie să meargă înainte ca să prindă din urmă ce a trecut. Pentru noi a trecut, dar pentru a vedea trecutul, el trebuie să meargă înainte. Începeți să vă prindeți de idee?

Să spunem că vin apoi alți prieteni care ne întreabă dacă a trecut cumva coloana clubului de călărie. Ne uităm la programul nostru și vedem că ar trebui să apară în aproximativ cinci minute. Ei spun, "Of, am fi vrut să-l vedem chiar acum.” Ei trebuie să se întoarcă pe traseul paradei până în capătul de unde se pornesc coloanele. Deci, dacă se întorc pe traseu către începutul lui, ei pot vedea ce urmează. Poți vedea viitorul dacă te întorci înapoi. Acest lucru e adevărat din perspectiva noastră a celor care ne aflăm în tribune. Timpul trece pe lângă noi. Îl privim cum trece, e o progresie care trece pe lângă noi.  Ca să prindem din urmă ce a trecut trebuie să ne schimbăm locația și să mergem înainte. Ca să vedem ce urmează trebuie să ne schimbăm locația și să mergem la locul de unde pornesc coloanele care defilează. Ce ar fi dacă ne-am urca în dirijabil sau în balonul cu aer cald și am privi progresia paradei de acolo? De acolo de sus putem vedea întreaga paradă, toate grupurile participante concomitent, organizatorii în mașina decapotabilă, carele alegorice, clubul de călărie cu măturătorii în spate care curăță după cai, formația de trompete,  în progresia ei, totul dintr-o privire.

Vedere de sus. 

Dumnezeu, care e în afara timpului vede toată istoria pământului dintr-o privire, trecutul nostru, prezentul, viitorul. V-am avertizat că e greu de înțeles, dar prin aceste ilustrații putem să ne dăm seama puțin care e ideea.

Isaia a avut și el o viziune a cerului pe care o consemnează în capitolul șase din cartea Isaia.

În anul morții împăratului Ozia, am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt, și poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui și fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau. Strigau unul la altul și ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6:1-5)

Deoarece descrierea serafimilor și a heruvimilor este atât de asemănătoare, majoritatea cercetătorilor biblici cred că serafimii și heruvimii sunt de fapt două nume pentru același ordin de îngeri care sunt îngerii de cel mai înalt ordin.
Multe surprize interesante ne așteaptă în ceruri. Vom vedea îngeri, milioane de îngeri, cu diferite grade și ranguri. Heruvimii sunt îngerii de cel mai înalt ordin, ei sunt acolo, la tronul lui Dumnezeu.

Încă din Geneza avem prima mențiune a heruvimilor. După ce Adam a păcătuit și a fost alungat din grădina Edenului, Dumnezeu a pus un heruvim să păzească intrarea în grădină. Pentru protecția omului, El a interzis intrarea lui în grădină ca să nu mănânce din pomul vieții și să trăiască veșnic în starea mizeră de păcătos. Dumnezeu a pus heruvimul să păzească intrarea în grădină. Așadar, avem în Geneza prima mențiune despre heruvimi în rolul de gardieni păzitori ai grădinii Edenului.

În ceruri, heruvimii declară sfințenia lui Dumnezeu spunând: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!

Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste și mulțumiri Celui ce ședea pe scaunul de domnie și care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce ședea pe scaunul de domnie și se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, își aruncau coroanele înaintea scaunului de domnie.(versetele 9,10)

Amintiți-vă că acești bătrâni stau și ei pe tronuri și au coroane de aur pe cap. Ca răspuns la închinarea heruvimilor, ei cad cu fața la pământ, luându-și coroanele și aruncându-le pe marea de sticlă înaintea tronului lui Dumnezeu. Ca răspuns la închinarea heruvimilor, ei declară:

„Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!” (versetul 11)

La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul. În repetate rânduri, Biblia declară că Dumnezeu este Creatorul.  În ebraică, cuvântul folosit pentru creerea cerurilor și a pământului este bara care  înseamnă a face ceva din nimic.

Unii oamenii de știință spun că Universul a început cu un pumn mic de atomi care au explodat. Ei bine, ăsta nu e cu adevărat începutul. Întrebarea e, de unde a apărut acest pumn de atomi foarte compactați? Dumnezeu, care a existat dintotdeauna, a creat (bara) din nimic, a adus în existență universul.
Există un alt cuvânt ebraic folosit în primul capitol din Geneza și acesta este cuvântul asa. Acesta înseamnă a crea ceva din materiale existente. Omul poate face asta. Putem crea un scaun, o clădire dar avem nevoie de materiale cu care să construim. Așadar, Dumnezeu a creat materialele la început, El a creat universul, cerurile și pământul.

În primul capitol din Evanghelia după Ioan, ni se spune

La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El, și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:1-3)

Așadar, ni se spune că Isus, fiind Dumnezeu, a fost creatorul tuturor lucrurilor.

Pavel, scriindu-le colosenilor, a spus despre Isus

El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. (Coloseni 1:15,16)

Scaunele de domnii (sau domnitorii), dregătorii (sau guvernatorii), domniile (sau magistrații) stăpânirile (potentații) sunt ranguri care formează ierarhia îngerilor.

Toate au fost făcute prin El și pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El. El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Cel întâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate.              (Coloseni 1:16-18)


Pavel face practic aceeași afirmație care este declarată în ceruri, cu privire la faptul că Dumnezeu a creat toate lucrurile. Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute! Pavel ne spune că Isus a fost Cel care a creat toate lucrurile și că acestea au fost create de El și pentru El.
Noi am fost creați pentru Dumnezeu. Acesta e un adevăr fundamental, primordial, de bază. Nu îl putem evada, îl putem doar accepta și îmbrățișa. Am fost creați pentru Dumnezeu. Existăm pentru Dumnezeu, pentru a avea o relație semnificativă și plină de iubire cu Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a creat pentru plăcerea de a avea părtășie cu noi. Când Ioan își scria prima epistolă, a spus că

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieții - pentru că viața a fost arătată și noi am văzut-o și mărturisim despre ea și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl și care ne-a fost arătată –, deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos. Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. (1 Ioan 1:1-4)

Pentru a avea bucurie deplină, trebuie să ai părtășie cu Dumnezeu.

Lumea de astăzi este într-o goană nebună după bucurie. Lumea îți poate oferi o experiență emoțională a fericirii, dar nu îți poate oferi experiența spirituală a bucuriei. Bucuria este o experiență spirituală și, fiind o experiență spirituală, ea vine prin această părtășie spirituală și relație cu Dumnezeu. Lumea vă poate oferi o experiență emoțională a fericirii, dar ce instabilă este această fericire. Ești fericit seara, amărât dimineața. Aceste trăiri emoționale sunt atât de fluctuante. Ați observat vreodată un bebeluș cum zâmbește larg și apoi în următorul minut izbucnește în lacrimi? Așa sunt și emoțiile omului, putem fi extrem de fericiți și în următorul moment extrem de necăjiți.

Lumea poate oferi fericire, dar nu poți profita de ea. Ea nu durează. Se vorbește despre "căutarea fericirii", pentru că fericirea este ceva ce trebuie să urmărești în mod constant. Nu poți să o păstrezi, ci mereu trebuie să o urmărești, să alergi după ea.

Pe de altă parte, bucuria este o experiență de durată pentru că este o experiență spirituală, de aceea nu e schimbătoare, nu variază. De ce? Pentru că bucuria vine din relația cu Dumnezeu, din părtășia cu Dumnezeu.

Fericirea e dependentă de circumstanțe, bucuria nu. Sunt oameni care trec prin niște situații oribile și totuși viața lor debordează de bucurie. De ce? Pentru că bucuria rezultă din relația cu Dumnezeu, din părtășia cu Dumnezeu. Când ai părtășie cu Dumnezeu, ai plinătatea bucuriei, o bucurie constantă care nu se schimbă, nu variază în funcție de circumstanțe.

Acesta este scopul existenței mele, să am părtășie cu Dumnezeu. E ceea ce Dumnezeu vrea, să aibă părtășie cu noi, de aceea i-a creat pe oameni, ca ei să aibă o relație semnificativă bazată pe iubire cu Dumnezeu. Dacă ai ajuns la o părtășie plină de iubire cu Dumnezeu, atunci viața ta este împlinită.

Vei găsi împlinirea doar atunci când ești în relație cu Dumnezeu, lumea nu îți poate oferi împlinire. Îți dă speranțe false. Îți oferă promisiuni false. Industria publicitară este foarte conștientă de acea foame a omului de a găsi sens și împlinire și profită de tine.

New York, New York. The city that never sleeps. The Big Apple. The city so nice, they named it twice! Whatever name you know the city by I think it’s safe to say everyone will recognise the bright lights and high rises that help make New York, New York. I spent 6 days exploring the big city, from night viewings on the Top of The Rock to golden hour on Brooklyn Bridge and it lived up to and surpassed every expectation I had. Explore the full collection of photos from my time in NYC at www.morethanjust.photos ✌️
Suntem în căutarea fericirii. 

Fericirea, conform reclamelor, înseamnă să ai o respirație plăcută și pasta de dinți potrivită. Fericirea înseamnă să folosești deodorantul potrivit sau să bei berea potrivită. Ei îți întind acest mic morcov, spunând: "Iată de ce ai nevoie pentru a fi fericit". De asta ai nevoie pentru a fi împlinit, dar este o minciună. Este o amăgire. Amăgit de promisiuni începi să cauți acele lucruri și descoperi că entuziasmul este doar în căutare. Când intri în posesia acelor lucruri care îți promiteau fericirea, vei descoperi că nu te împlinesc, a fost o promisiune goală.

Dar, când trăiești în părtășie cu Dumnezeu, într-o relație de iubire cu Dumnezeu, viața ta devine atât de bogată, atât de plină, atât de semnificativă. De ce? Pentru că pentru asta am fost creați. Dacă ai fost creat pentru Dumnezeu, este de la sine înțeles că dacă nu ești cu Dumnezeu, nu poți fi împlinit, deoarece nu trăiești în conformitate cu scopul de bază al existenței tale.
Dar dacă trăiești o viață cu Dumnezeu, atunci viața ta este împlinită pentru că îndeplinești scopul de bază al existenței tale, motivul pentru care ai fost creat. Este așa de simplu. Vă întrebați de ce oamenii nu se prind. Iată că aici găsim răspunsul la întrebarea filozofului. De ce mă aflu aici?
Când vom trece la capitolul cinci vom vedea o scenă în cer care ne va capta atenția. După închinarea inițială la Dumnezeu, alăturându-ne ei, urmărind și observând heruvimii, urmărind și observând cei 24 de bătrâni, în capitolul următor, începem să participăm și noi în închinare. Este fascinant să examinăm pe ce se bazează, ce cauzează lauda și închinarea noastră înaintea lui Dumnezeu.

Să ne rugăm:

Tată, îți mulțumim pentru speranța pe care ne-ai dăruit-o în viața veșnică în Isus Hristos, speranța de a petrece veșnicia în gloria prezenței Tale, în împărăția Ta.
Doamne, fie ca împărăția Ta să vină și să se facă voia Ta aici pe acest pământ, așa cum este în ceruri.
Doamne, ne uităm în jurul nostru la lumea de astăzi și vedem cât de mare este nevoia omenirii de a avea domnia dreaptă a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. Doamne, așteptăm ziua aceea când vei veni și vei domni pentru totdeauna și în vecii vecilor în Împărăția lui Dumnezeu. Întărește-ne, Doamne, ajută-ne, Doamne până atunci să nu ne lăsăm amăgiți de ispitele lumii.

Doamne vrem ca inimile noastre să fie mereu îndreptate spre Tine și spre împărăția Ta viitoare. Vrem să învățăm, Doamne, să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Ta, lăsându-te pe Tine să te ocupi de toate celelalte detalii, în numele lui Isus, ne rugăm. Amin.

Fie ca în această săptămână să ne concentrăm pe a trăi o viață plăcută lui Dumnezeu. Înainte de a ne angaja în activitățile din această săptămână, să ne punem întrebarea: "Oare îi va plăcea lui Dumnezeu ce vreau să înfăptuiesc?” Să trăim pentru a-L mulțumi pe Domnul în această săptămână și vă garantez că la sfârșitul săptămânii veți descoperi că viața voastră este mai bogată și mai împlinită. Vă veți gândi: de ce nu fac asta tot timpul?