Apocalipsa, capitolul 5 (cu podcast)

Biblia, Apocalipsa, capitolul 5, explicații de Chuck Smith.

· 26 min read
Apocalipsa, capitolul 5 (cu podcast)
Detaliu al unui pergament

Să deschidem Biblia la cartea Apocalipsa, capitolul cinci.

Ioan este în cer unde vede tronul lui Dumnezeu. Acesta este primul lucru care îi captează atenția, tronul lui Dumnezeu, mai degrabă slava tronului lui Dumnezeu și a Celui ce șade pe tron. El observă heruvimii din jurul tronului lui Dumnezeu în timp ce ei se închină lui Dumnezeu. Apoi îi privește pe cei 24 de bătrâni care răspund închinării heruvimilor căzând cu fața la pământ în fața tronului, luându-și coroanele de aur, aruncându-le pe marea de sticlă, în timp ce declară că Dumnezeu este vrednic să primească gloria, onoarea și puterea.

În continuare, atenția lui Ioan este atrasă de un pergament care se află în mâna dreaptă a Celui ce stă pe tron. Sulul pergamentului este scris pe interior și pe exterior. Este pecetluit cu șapte peceți. Ioan spune:

Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru și pe dinafară, pecetluită cu șapte peceți.(versetul 1)

În vremea aceea nu erau cărți cu coperți și pagini. Cărțile erau manuscrise pe papirus sau piei care erau rulate într-un sul, iar sulul Apocalipsei ar fi avut probabil vreo 6 metri lungime. Pergamentul cărții Apocalipsa se deschidea prin rostogolire de la dreapta la stânga pe măsură ce se citea. Așadar, în cer, Ioan vede un pergament care avea șapte peceți. El ne spune mai departe:

Și am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?” Și nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Și am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea și să se uite în ea. (versetele 2-4)

Așadar, Ioan vede pergamentul și pe îngerul care întreabă cine este vrednic să-l ia și să-i dezlege pecețile. Nimeni nu a fost găsit vrednic. Ioan începe să plângă convulsiv este traducerea mai corectă a propoziției am plâns mult.

Ce reprezintă pergamentul? Mulți comentatori biblici cred, și eu asemenea lor, cred că pergamentul este titlul de proprietate al pământului în care sunt scrise condițiile răscumpărării lui.
La început, când Dumnezeu a creat cerurile și pământul, pământul era al Domnului pe deplin. Pământul îi aparținea lui Dumnezeu în virtutea creației divine. Dar Dumnezeu i-a dat apoi pământul omului. Când l-a creat pe Adam și l-a așezat pe pământ, i-a spus lui Adam să stăpânească pământul. Omul trebuia să aibă grijă de el și să-l prețuiască așa cum prețuiești un dar frumos din partea lui Dumnezeu. Dar satan a venit și a ispitit-o pe Eva să mănânce din pomul din mijlocul grădinii, din care Dumnezeu le spusese în mod specific să nu mănânce că dacă mâncau, aveau să moară cu siguranță. Când Eva a mâncat din pomul interzis, i-a dat și lui Adam. Omul a mâncat, călcând prin neascultarea lui porunca lui Dumnezeu, ascultând în loc de satan.

Vedem cum acțiunea lui Adam a avut o dublă implicație, a fost o neascultare de Dumnezeu și o ascultare de Satan.
Procedând astfel, Adam și Eva au părăsit împărăția lui Dumnezeu, împărăția luminii și a vieții și au intrat în împărăția lui satan, împărăția morții și a întunericului. Făcând acest lucru, pământul, care era al lor, a intrat în posesia satanei. Satan deține controlul asupra lumii de astăzi. Pavel îl numește pe satan dumnezeul acestei lumi. Isus s-a referit la el ca fiind prințul acestei lumi.
Când Isus a venit pe pământ, scopul venirii Sale a fost să răscumpere lumea și să o aducă înapoi în posesia lui Dumnezeu. Lumea a aparținut cândva lui Dumnezeu, Dumnezeu a dat-o omului, iar omul a dat-o într-un fel celui rău. Dar Isus a venit să răscumpere lumea înapoi pentru Dumnezeu, a venit pentru a plăti prețul răscumpărării.
Moartea Sa pe cruce, vărsarea sângelui Său, dăruirea vieții Sale ca plată pentru păcatul oamenilor a fost prețul răscumpărării.
Petru a spus:

Știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană. (1 Petru 1:18, 19)

Isus Hristos a plătit prețul pentru a ne răscumpăra din păcat.

Când Isus și-a început slujirea publică, după ce a fost botezat și Duhul Sfânt a venit peste El, satan L-a dus pe un munte înalt și I-a arătat toate împărățiile lumii și gloria lor. Cel rău i-a spus lui Isus: Toate acestea Ți le voi da Ție, dacă Te vei pleca și Te vei închina înaintea mea, pentru că sunt ale mele și pot să le dau oricui vreau eu.
Isus nu a contestat pretenția lui satan, ci a recunoscut că el era stăpânul pământului în acel moment. Isus a venit să răscumpere lumea nu plecându-se în fața lui satan, ci mergând la cruce și dându-Și viața ca răscumpărare pentru toți. Astfel, Isus, răspunzându-i lui satan, i-a spus:

Înapoia Mea, Satano! Este scris: ‘Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, și numai Lui să-I slujești’. (Luca 4:8)

Dar satan este dumnezeul acestei lumi și deține controlul până în prezent.  Puțin mai departe în cartea Apocalipsa când ajungem la capitolul 13, vom afla că se va ridica un conducător al lumii, căruia satan îi va da putere. El îi va da domnia și autoritatea sa. Acest om e anticristul și satan îi dă putere și autoritate și va căuta să obțină închinarea tuturor prin acest om.
Satana a dorit ca toți să i se închine lui. Căderea lui a avut loc din pricina dorinței lui de a fi înălțat deasupra celorlalți îngeri, deasupra stelelor lui Dumnezeu, într-o poziție de închinare care i se cuvine și îi aparține doar lui Dumnezeu. Așadar, satan are încă în posesia lui lumea, nu a încredințat-o încă acestui antihrist. Vom ajunge așa cum am spus, în capitolul 13 din cartea Apocalipsa, la descrierea acelui punct în istorie când cel rău îi va încredința anticristului puterea și autoritatea pământului. El i-a oferit-o lui Isus, dar Isus l-a refuzat. Atunci, o va oferi emisarului său, lucru despre care vom afla în capitolul 13.
Isus a plătit prețul pentru a răscumpăra lumea; cu toate acestea, El nu a revendicat încă ceea ce a cumpărat.

În cartea Evrei ni se spune despre Isus că a fost făcut puțin mai prejos decât îngerii pentru a suferi moartea, ca să fie încununat cu glorie și onoare și pentru ca toate lucrurile să fie puse sub autoritatea Lui. Ni se spune că nu vedem încă toate lucrurile puse sub autoritatea Lui. (Evrei 2:6-9)
Există această perioadă de când prețul răscumpărării a fost plătit, până când Domnul va intra în posesia a ceea ce a cumpărat, până când toate lucrurile vor fi aduse din nou sub autoritatea Lui.
În cartea Efeseni, ni se spune că Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt, care este garanția moștenirii noastre până când El va intra în posesia a ceea ce a cumpărat.

Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. (Efeseni 1:13,14)

Așadar, până când toate lucrurile vor fi aduse sub autoritatea lui Dumnezeu, El ne-a pecetluit cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este o arvună, un avans, este dovada că Dumnezeu este hotărât și serios în intenția Sa de a ne răscumpăra.

În cartea Romani ni se spune:

Știm că, până în ziua de azi, toată creația suspină și suferă durerile nașterii. Și nu numai ea, dar și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. (Romani 8:22-24)

Așadar, răscumpărarea creației și a trupului nostru, al celor care am crezut, este un eveniment viitor.
Când eram copil, la grădiniță, mi s-a spus povestea omului de turtă dulce, cum o fetiță a copt un omuleț de turtă dulce. După ce l-a copt și a pus glazura pe el și nasturii de stafide, acest omuleț de turtă dulce a sărit din tigaie și a început să alerge pe stradă. Fetița a început să alerge după el, iar omulețul i-a strigat: Fugi, fugi cât de repede poți, nu mă vei prinde niciodată. Sunt un omuleț de turtă dulce. Și avea dreptate, ea nu-l putea prinde. Fetița s-a dus acasă întristată, plângând.
A doua zi, în timp ce fetița mergea pe stradă, a trecut pe lângă brutărie și s-a uitat în vitrină. Acolo, în vitrină, era omul ei de turtă dulce care îi zâmbea.
Ea a intrat în brutărie și i-a spus proprietarului: Îl vreau pe omul meu de turtă dulce. E acolo, în vitrină.
Brutarul i-a spus: Te va costa 10 cenți.
Ea a spus: Dumneavoastră nu înțelegeți. E al meu.
Brutarul a spus: Îmi pare rău. Dacă îl vrei, te costă 10 cenți.
Așa că fetița s-a dus acasă, și-a golit pușculița, a luat 10 monede, s-a întors la brutar și i-a spus: Îl vreau acum pe omul meu de turtă dulce, în timp ce a pus cei 10 cenți pe tejghea. Brutarul l-a scos din cutie, i l-a dat și fetița l-a strâns la piept, în timp ce spunea: Acum ești cu adevărat al meu. Mai întâi, eu te-am făcut. Iar acum te-am cumpărat. Ești cu adevărat al meu.
Isus te strânge în brațe și îți zice: acum ești cu adevărat al Meu. Eu te-am făcut și te-am cumpărat. Ești cu adevărat al Meu.  El ne-a răscumpărat prin sângele Său.

Un om de turtă dulce.

Îngerul a strigat cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?” Și nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.
Nici un om nu poate răscumpăra lumea. Nici un guvern nu poate răscumpăra lumea. Au fost unii oameni care au încercat să răscumpere lumea, dar tot ce au reușit a fost un dezastru și mai mare.
Scopul lui Hitler a fost să răscumpere lumea, să creeze o super rasă care să locuiască în lume. Dar, vai, ce dezastru a făcut în încercarea sa de a răscumpăra lumea!

Nici un om nu poate răscumpăra lumea pentru simplul motiv că niciun om nu este vrednic, adecvat, potrivit pentru această sarcină. Nimeni nu se poate salva pe sine, cu atât mai puțin pe alții și, cu siguranță, nimeni nu poate răscumpăra lumea.

Atunci Ioan începe să plângă convulsiv, de ce? În conformitate cu legea răscumpărării care se găsește în Levitic, capitolul 14, o persoană care își vindea proprietatea avea dreptul de a o răscumpăra doar într-un anumit interval de timp. Dacă proprietatea era în interiorul unui oraș înconjurat de ziduri, avea dreptul să o răscumpere în termen de un an. Dacă nu era răscumpărată în termen de un an, transferul proprietății devenea complet și rămânea în stăpânirea noului proprietar pe vecie.
Dacă pământul nu este răscumpărat în timpul specificat, consecința este că rămâne sub controlul lui satan pentru totdeauna.
Acest gând este mai mult decât a putut suporta Ioan, gândul că lumea va continua să rămână sub puterea lui satan, gândul că puterile întunericului stăpânesc și continuă să stăpânească lumea.

Numele lui satan va apărea mai târziu în cartea Apocalipsa, în capitolul 9 (versetul 11) ca împărat al duhurilor rele care se află în Adânc. Numele său în ebraică este Abadon, iar în greacă Apolion, care înseamnă distrugător.
Satan este un distrugător. Câte vieți sunt distruse de el! Dacă te afli sub puterea lui, el este în curs de a-ți distruge viața. Dacă te vei uita la tine însuți, cu sinceritate, dacă vei face un inventar corect, va trebui să recunoști că dacă ești supus firii tale pământești și nu ești supus lui Isus, ești pe o cale distrugătoare.

Așadar, gândul că lumea va rămâne sub controlul și puterea celui rău este mai mult decât poate suporta Ioan. Apostolul începe să plângă convulsiv la gândul că lumea va rămâne pentru totdeauna sub controlul lui satan.

Și unul din bătrâni mi-a zis: Nu plânge: Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei. (versetul 5)

Expresia Leul din seminția lui Iuda ne aduce înapoi în Geneza, când Iacov profețește fiului său, Iuda. Despre Iuda spune că este un pui de leu și că sceptrul nu se va depărta din Iuda până la venirea lui Mesia.

În capitolul 11 al cărții Isaia, avem referința la rădăcina lui David. Așadar, Isus care a venit pe linia seminției lui Iuda, din rădăcina lui David a biruit să deschidă sulul și să dezlege cele șapte peceți.

Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii și între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat (versetul 6)

Ceea ce urmează nu este o doctrină, e o părere, o sugestie. Există un pasaj interesant în Isaia, capitolul 53, referitor la Mesia.

Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat.     N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă. (Isaia 53:1,2)

Adică nu suntem atrași de înfățișarea Lui pentru că ea nu e atractivă.
Există câteva tablouri frumoase ale lui Hristos pictate de diverși artiști. Dacă te aștepți ca Isus să semene cu pictura lui Sallman a lui Hristos, probabil că vei fi foarte dezamăgit și nu-L vei recunoaște pe Domnul când Îl vei vedea.

Capul lui Hristos de Warner Sallman

Este intrigant faptul că El a spus că nu are nici strălucire, nici frumusețe. Când Îl vom vedea, nu va avea frumusețe care să ne facă să-L dorim. Nu vom fi atrași de înfățișarea Lui. Apoi continuă:

Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă. (Isaia 53:3)

Faptul că ne întoarcem fața de la El este oare din cauză că suntem atât de șocați de felul în care arată încât nu putem să Îl să privim?

Ați văzut vreodată oameni implicați într-un accident în care au fost atât de grav mutilați încât e șocant să vă uitați la ei? Prima reacție e să îți întorci privirile pentru că este șocant să vezi cât de mutilate sunt trupurile lor.

Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. (Isaia 53:4,5)

Există versete care par să indice că Isus, chiar și după învierea Sa, a purtat pe trup semnele crucii. Ucenicii de pe drumul spre Emaus nu L-au recunoscut până când nu a frânt pâinea și probabil au văzut semnele cuielor în mâinile Lui. Lui Toma, ucenicul care și-a exprimat îndoiala cu privire la învierea lui Isus și care a spus că nu va crede până nu va vedea semnul cuielor din mâinile Sale și cicatricea din coasta Sa, Isus i-a apărut în timp ce se afla cu ceilalți ucenici și i-a spus:

„Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios”. Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20:27,28)

Se spune că, atunci când va veni Isus, evreii se vor uita la Cel pe care L-au străpuns. (Zaharia 12:10) Iar Zaharia spune că dintre ei vor zice:

‘De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?’ El va răspunde: ‘În casa celor ce mă iubeau le-am primit’. (Zaharia 13:6)

S-ar putea ca prima dată când îl vom vedea pe Isus să fie o experiență șocantă, pentru că este posibil ca El să poarte încă cicatricile bătăilor și ale crucii pe trupul Lui. Fața Lui a fost bătută atât de rău, a fost atât de desfigurată încât nu L-ați recunoaște ca ființă umană, așa cum a profețit Isaia în capitolul 52 versetul 14.  Așadar, când Îl vom vedea pentru prima dată, este posibil să putem vedea încă urmele suferinței și ale morții sale. Dacă este așa, sunt sigur că ni se va frânge inima când ne vom da seama ce a îndurat pentru a ne răscumpăra din păcatele noastre. Din inimile noastre se vor revărsa mulțumiri și laude spontane. În cele din urmă, când El Își va instaura Împărăția, Îl vom vedea cu un trup glorificat.
Ioan Îl descrie în ultima formă pe care o va avea, cea a trupului glorificat în capitolul unu. Până când răscumpărarea va fi completă, până când cele șapte peceți vor fi rupte de pe pergament, este posibil ca El să poarte încă semnele prețului răscumpărării, pentru ca noi să vedem ce a fost dispus Isus să îndure fiindcă ne-a iubit atât de mult. Isus le-a spus ucenicilor Săi:

Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi. (Ioan 15:13)

Așadar, când vom vedea semnele crucii, ne vom da seama de profunzimea iubirii Sale pentru noi și sunt sigur că ne va impresiona mult.

Continuăm:

Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii și între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat și avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. (versetul 6)

Așadar, observați că Ioan nu Îl vede pe Isus ca pe un leu din tribul lui Iuda, ci ca pe un miel care a fost înjunghiat.
Mielul are șapte coarne. În Scripturi, cornul este un simbol al puterii. Numărul șapte este numărul completitudinii și, prin urmare, este vorba despre puterea completă sau omnipotența lui Isus.
El are șapte ochi care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu ce sunt trimise pe tot pământul. Ochii sunt simbolul vederii și împreună cu numărul șapte, din nou, ne spune despre Isus care e atotvăzător sau omniscient, El vede toate lucrurile.
Așadar, cele șapte coarne reprezintă omnipotența, cei șapte ochi, omnisciența lui Isus, caracteristicile și atributele divinității.

El a venit și a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie. (versetul 7)

Ce moment dramatic! Vedem pergamentul în mâna dreaptă a Celui ce șade pe tron. Îngerul puternic, cu glas tare, întreabă cine este vrednic să ia pergamentul și să-i dezlege pecețile. Nimeni nu este găsit vrednic până când Isus nu pășește acolo, în mijlocul tronului, luând pergamentul din mâna dreaptă a Celui care șade pe tron.

Când a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, (versetul 8)

Observați, mai devreme cele patru făpturi și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au închinat întâi Celui care ședea pe tron, iar acum se închină Mielului.

Cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută și potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților. (versetul 8)

Rugăciunea este deseori asemănată cu tămâia, o mireasmă plăcută înaintea lui Dumnezeu.
În Vechiul Testament ni se vorbește despre altarul tămâiei. Preotul mergea în fața altarului tămâierii, iar mirosul dulce al tămâiei care se ridica era un simbol al rugăciunilor poporului lui Dumnezeu care se înalță către Domnul.
Rugăciunile se înalță către Domnul ca o tămâie cu miros dulce. Cât de mult îi place lui Dumnezeu să fii în comuniune cu El! Cât de mult îi place lui Dumnezeu ca să te așezi și să-ți deschizi inima în fața Lui și să-I exprimi dragostea și închinarea ta.
Așadar, rugăciunile  noastre se înalță ca tămâia înaintea tronului lui Dumnezeu.

Bătrânii aduc aceste potire de aur pline de tămâie, care sunt rugăciunile sfinților, în momentul în care Isus ia pergamentul din mâna dreaptă a Celui care stă pe tron.

Cred că aceste rugăciuni sunt chiar cele pe care noi le oferim Domnului când ne rugăm: Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. În această scenă e reprezentat acel moment în care a sosit timpul ca Împărăția lui Dumnezeu să vină și ca Domnul să-și instaureze domnia Sa dreaptă pe pământ. De-a lungul secolelor, biserica a urmat modelul rugăciunii pe care ni l-a dat Isus și spunem: Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. În timp ce tânjeam după Isus, ne-am rugat: Vino, Doamne Isuse! Toate aceste rugăciuni ale împărăției viitoare vor fi oferite în acel moment căci a venit vremea împlinirii lor.
Și au cântat o cântare nouă. Pe măsură ce citești versurile cântecului, devine foarte evident cine cântă.

Și cântau o cântare nouă și ziceau: Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile, căci ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. Ai făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și noi vom împărăți pe pământ!” (versetele 9,10)

În această traducere a Bibliei, este scris: ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și ei vor împărăți pe pământ. Din această cauză avem impresia că cei ce cântă sunt bătrânii și făpturile vii care se închinau înaintea Mielului și că ei cântă despre noi. Ei bine, în textul original în loc de ei e noi. E greșit să credem că e cântarea făpturilor vii sau a unor ființe angelice. E cântarea noastră, a celor răscumpărați.

Marea majoritate a manuscriselor antice au cuvântul noi în loc de ei acolo în capitolul 10. Ai făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și noi vom împărăți pe pământ!

Comentatori exegetici faimoși, precum Adam Clark, Barnes, susțin validitatea majorității manuscriselor antice care folosesc noi în loc de ei. Eu cred că aceasta este cântarea bisericii care proclamă prin cântecul lor acolo în ceruri vrednicia Mielului de a lua cartea și de a desface pecețile, pentru că a fost înjunghiat și ne-a răscumpărat prin sângele Său. Nu este cântecul poporului Israel răscumpărat. Este cântecul celor răscumpărați din toată lumea, al bisericii ce este compusă din oameni din orice națiune, seminție, etnie, trib, familie și limbă. Iar destinul nostru, viitorul nostru e să fim o împărăție de preoți. El ne-a făcut pentru Dumnezeul nostru, o împărăție de preoți, și vom domni cu El pe pământ.

Înapoi în Apocalipsa capitolul unu,

Cel întâi născut din morți, Domnul împăraților pământului! Ale Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său: ale Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor!

Așadar, viitorul sună bine pentru biserică. Când Domnul se va întoarce pe pământ, iar noi ne vom întoarce împreună cu El, vom fi reprezentanții Lui în toată lumea. Vom fi o împărăție de preoți care vor aduce oamenii la Domnul și Îl vor aduce pe Domnul la oameni în acea zi măreață.

Observați că cei răscumpărați au declarat vrednicia lui Isus de a lua pergamentul, de a-i desface pecețile pentru că El e Mielul care a fost înjunghiat. El a plătit prețul răscumpărării, ne-a răscumpărat prin sângele Său.  Apoi îngerii, mulțimi de îngeri, se alătură celor răscumpărați.

M-am uitat și, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii și în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și mii de mii. (versetul 11)

Câți îngeri sunt? Nu știu, dar vă spun că va fi o mulțime mare.

Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda! (versetul 12)

Acestea sunt lucrurile care vor fi acordate lui Isus în acest moment, unul dintre ele, puterea. Înainte de a se înălța la cer, după înviere, Isus a spus:

Toată puterea mi-a fost dată în cer și pe pământ. (Matei 28:18)

Isus este vrednic să primească puterea, slava, bogăția, înțelepciunea, tăria, onoarea, El e vrednic de  cântarea, lauda, închinarea oamenilor și a îngerilor.

Și pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, și tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „Ale Celui ce șade pe scaunul de domnie și ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!” Și cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ și s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor! (versetul 13,14)

El e viu în vecii vecilor, așa cum spune Isus despre Sine în capitolul unu din Apocalipsa:

Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților. (Apocalipsa 1:18)

La fel se identifică Bisericii din Smirna: Cel ce a murit și a înviat.
Există multe pasaje din Scriptură care se referă la ziua în care orice genunchi se va pleca și orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul.
În Psalmi capitolul 22, versetul 29 ni se spune:

Toți cei puternici de pe pământ vor mânca și se vor închina și ei; înaintea Lui se vor pleca toți cei ce se pogoară în țărână, cei ce nu pot să-și păstreze viața.

În Isaia capitolul 45 versetul 23, Domnul a spus:

Pe Mine Însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea și Cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va jura pe Mine.

Dumnezeu spune că se jură pe Sine pentru că nu e nimeni mai mare pe care să poată jura.

Biblia spune în Evrei capitolul 6 versetul 16:

Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezășie care pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei.

Dar pentru că Dumnezeu nu poate jura pe ceva mai mare, trebuie să jure pe Sine.

Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine Însuși. (Evrei 6:13)

Nu există nimic mai presus de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu depune un jurământ, puteți fi siguri că acesta este cât se poate de serios. Ce a jurat El? Orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va jura pe Mine.
Pavel, scriindu-le romanilor, în capitolul 14, în versetul 11, a spus:

Fiindcă este scris: „Pe viața Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va da slavă lui Dumnezeu”.

Și apoi în Filipeni, capitolul doi de la versetul 5:

Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

S-ar putea acum, în momentul de față să nu vreți să faceți asta. S-ar putea să nu vreți să recunoașteți că Isus este Domnul. S-ar putea să nu vreți să vă plecați genunchii în fața domniei lui Isus. S-ar putea să spuneți: Ei bine, voi trăi după propriile mele dorințe, după propriile mele aspirații. Nu mă voi supune autorității lui Isus în viața mea.

Acum, în momentul de față, putem face așa pentru că Dumnezeu ne-a făcut creaturi auto determinate, cu voință liberă dar într-o zi, fie că vă place fie că nu, orice genunchi se va pleca, orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul, spre slava lui Dumnezeu, Tatăl.
Tragedia este că, dacă așteptați până când veți fi forțați în acea zi să vă plecați genunchiul și să mărturisiți că Isus Hristos este Domnul, această mărturisire nu vă va aduce mântuire. Va fi o mărturisire care vă va aduce condamnare, deoarece veți recunoaște că Isus Hristos este Domnul și că ați refuzat să vă supuneți autorității Lui în viața voastră. Așadar, e bine să nu așteptați până în acea zi pentru a-L mărturisi pe Isus Hristos ca Domn. Biblia ne spune că,

Dacă mărturisești, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire. (Romani 10:9,10)

Într-o zi, orice genunchi se va pleca, dacă nu o faci acum, o vei face mai târziu. Făcând-o acum îți va aduce mântuirea. Așteptând până mai târziu, îți va aduce condamnare. Așadar, trebuie să te gândești bine la asta, pentru că, mai devreme sau mai târziu, o vei face. Mai bine mai devreme decât mai târziu, cu siguranță.
Întregul univers va recunoaște domnia lui Isus Hristos. Vedeți voi,

Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult (pe Isus) și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

Așadar, iată, în capitolul cinci din Apocalipsa, suntem la final când toate creaturile declară vrednicia și gloria Mielului în vecii vecilor.

„Ale Celui ce șade pe scaunul de domnie și ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 5:13)

În capitolul șase, Isus începe să rupă pecețile de pe pergament. Odată cu desfacerea peceților în cer, evenimente corespunzătoare au loc pe pământ. Aceste evenimente reprezintă începutul perioadei de judecată, când Dumnezeu începe să își verse judecata pe pământ. Așadar, capitolul șase începe să descrie marea perioadă de judecată care vine asupra lumii care Îl respinge pe Hristos.

De la capitolul 6 până la 18, vom citi despre evenimentele judecății lui Dumnezeu, despre mânia Sa care este revărsată pe pământ din cauza păcătoșeniei, din cauza oamenilor care urmează rebeliunea lui satan împotriva autorității lui Dumnezeu. Ei vor fi judecați pentru că au distrus lumea pe care Dumnezeu a dăruit-o oamenilor.

Observați că suntem în  tărâmul ceresc în capitolul cinci, biserica este acolo cântând:

Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile, căci ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. Ai făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și noi vom împărăți pe pământ!” (Apocalipsa 5:9,10)

Biserica credincioasă este acolo sus, în ceruri, cântând despre vrednicia Mielului. Necazul nu începe decât în capitolul șase, când biserica credincioasă este deja în cer, răpirea bisericii a avut loc.
În Luca 21, când Isus le dă ucenicilor semnele venirii Sale și ale sfârșitului veacului, El le spune că va fi un necaz mare care va veni pe pământ. Le spune despre câteva evenimente ale marelui necaz, niște judecăți de tip cataclismic în care vor cădea ploi de meteoriți, vor fi cutremure, distrugeri care vin de la Dumnezeu, dar și de la hoardele de demoni care vor fi eliberate pe pământ când Dumnezeu va judeca pământul pentru păcat. Când Isus le vorbea ucenicilor Săi despre aceste lucruri din perioada marelui necaz, El a spus:

Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului. (Luca 21:26)

Când va veni această zi ori veți fi aici, pe pământ, pentru a experimenta judecata lui Dumnezeu, ori veți fi acolo, în cer, contemplând-o din domeniul ceresc.
Isus a spus, rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului.

Dacă Isus a spus că trebuie să mă rog ca să scap de lucrurile acestea, eu mă rog. Eu vreau să fiu în acea mulțime din ceruri, ca atunci când El ia pergamentul din mâna dreaptă a Celui ce stă pe tron, titlul de proprietate al pământului, și începe să revendice ceea ce a cumpărat, vreau să fiu acolo cântând: Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile. Nu vreau să fiu aici jos pe pământ când Isus va începe să rupă pecețile și pe măsură ce vom vedea ce se întâmplă pe pământ începând cu următorul capitol, nici voi nu veți dori să fiți aici jos.

Așadar, vom trece acum la evenimentele care vor avea loc pe pământ în această perioadă de necaz de șapte ani, în care vom fi cu Domnul în ceruri până la sfârșitul judecății revărsate pe pământ. Apoi, în capitolul 19, ne întoarcem pe pământ în glorie cu Isus, când El Își va stabili împărăția Sa pe pământ.

Deci ne îndreptăm spre scenele din viitor. Și cred că este important în acest moment, pentru că eu cred că suntem foarte, foarte aproape acum de aceste evenimente care se vor petrece și despre care vom citi în cartea Apocalipsei. Cred că suntem în pragul acestor lucruri. Vorbind despre răul și nedreptatea care vor fi pe pământ în acele vremuri, Isus a spus:

Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie. (Luca 21:28)

Așadar, ne așteaptă câteva capitole interesante. Vom arunca o privire în viitor și Îl vom vedea pe Dumnezeu renovând pământul sau aducând judecata asupra pământului, în pregătirea revenirii lui Isus Hristos, împreună cu biserica, pentru a stabili împărăția lui Dumnezeu, domnia și guvernarea dreaptă a lui Dumnezeu pe pământ. Ne așteaptă zile emoționante.

Așa cum a spus Isus, priviți în sus, ridicați-vă capul pentru că răscumpărarea voastră se apropie și rugați-vă mereu ca să fiți socotiți vrednici să scăpați de aceste lucruri care se vor întâmpla pe pământ pentru a putea sta în fața Domnului acolo în glorie.

Să ne rugăm. Tată, ne-ai dat avertismente clare în Scriptură. Lucrurile despre care ai vorbit s-au împlinit, multe dintre ele deja, și vedem cum ne mișcăm spre aceste evenimente finale. Doamne, sunt unii în biserica ta astăzi care nu sunt pregătiți. Dacă ar trebui să chemi biserica acasă astăzi, ei vor fi lăsați să înfrunte acest mare necaz și evenimentele care se vor petrece atunci când Isus va începe să rupă pecețile de pe pergament. Doamne, este tragic dacă ar rămâne, pentru că ei ar putea evita necazul cel mare. Tu le-ai oferit calea răscumpărării prin sacrificiul Tău. Ne rugăm, Doamne, ca în această zi mulți să ia decizia de a se supune lui Isus ca Domn al lor, în această zi să își plece genunchiul și să-L mărturisească pe Isus ca Domn, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Doamne, vorbește inimilor noastre în Numele lui Isus, ne rugăm. Amin.


Dacă ai nevoie de mântuire, Domnul spune:

Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape. (Isaia 55:6)

Domnul este aproape de tine în această seară. El ți-a vorbit inimii. Acum este momentul să te supui lui Isus Hristos ca Domn al tău. Domnul să fie cu tine, să vegheze asupra ta, să te binecuvânteze și să te țină în dragostea Sa.