Apocalipsa, capitolul 7 (cu podcast)

Biblia, Apocalipsa, capitolul 7, explicații de Chuck Smith.

· 25 min read
Apocalipsa, capitolul 7 (cu podcast)
Detaliu

Să deschidem Biblia la cartea Apocalipsa, capitolul șapte.

Cartea Apocalipsa este scrisă într-o formă deosebită, în sensul că ne va purta printr-o serie de evenimente, iar apoi va reveni cu detalii despre aceste evenimente. Astfel că ni se oferă prima dată o imagine de ansamblu, iar apoi suntem aduși mai aproape, pentru a studia detaliile imaginii.

Aceasta este o metodă tipică de predare în vremurile biblice. A fost o metodă pe care Isus a folosit-o adesea. El enunța un principiu, iar apoi dădea ilustrații și oferea mai multe detalii pentru completarea înțelegerii.

Noi suntem setați pe un anumit mod de organizare a unei istorisiri. Avem așteptarea ca o istorisire să aibă un început și un sfârșit iar detaliile să fie oferite pe măsură ce se desfășoară complotul.

Biblia rezumă povestirea pe scurt de la început până la sfârșit, iar apoi revine și se întoarce pe parcursul ei amplificând-o prin detalii. Întoarcerea la detalii în cadrul povestirii e cunoscută sub numele de porțiune parantetică. Pe măsură ce intrăm în capitolul șapte, intrăm într-o porțiune parantetică adică într-un fel de paranteză în care ni se explică mai detaliat ceva ce s-a rezumat înainte.

Ne întoarcem la vremurile din intervalul primelor șase peceți, la lucrurile care se vor întâmpla atunci când se vor desface primele șase peceți, așa cum sunt descrise în capitolul șase.

În capitolul șapte, deci, ni se oferă detalii care completează imaginea de ansamblu: vom afla mai multe informații despre câteva grupuri care ne-au fost prezentate în capitolul șase.

După aceea am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colțuri ale pământului. Ei țineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. (Apocalipsa 7:1)

Cei ce denigrează Biblia au indicat adesea acest pasaj ca dovadă că Biblia nu poate fi inspirată de Dumnezeu, deoarece ne vorbește despre cele patru colțuri ale pământului, iar noi știm că pământul este rotund. Prin urmare, spun ei, Biblia nu este de încredere. Nu ar putea fi inspirată de Dumnezeu, deoarece spune că pământul este pătrat din cauza celor patru colțuri ale lui. În anii '50, Pușcașii Marini aveau o reclamă de înrolare care spunea că Pușcașii Marini se află în cele patru colțuri ale lumii. Deci, cred că și organizația pușcașilor marini este destul de învechită, pentru că nu realizează că lumea este rotundă.

Cartea lui Iov vorbește despre cercul pământului, și asta într-o vreme în care oamenii credeau că pământul este plat. Iov spune că Dumnezeu a atârnat lumea de nimic (Iov 26:7). Nu este pe spatele unei broaște țestoase sau al unui elefant, Atlas nu îl ține în spate, așa cum credeau mulți oameni la un moment dat, ci Dumnezeu a atârnat pământul de nimic.

View of the Earth as seen by the Apollo 17 crew traveling toward the moon
Pământul e atârnat de nimic - Iov.

Biblia este de încredere. Când vorbește despre cele patru colțuri ale pământului, se referă la cele patru puncte cardinale: nord, est, sud și vest și la vântul de nord, vântul de sud, vântul de est, vântul de vest. Oamenii caută în permanență să găsească vreo greșeală în Biblie, se străduiesc de ceva timp și devin cu adevărat frustrați că nu prea găsesc.

Îngerii țineau cele patru vânturi ale pământului pentru ca vântul să nu sufle pe pământ, nici pe mare, nici pe vreun copac. Vă puteți imagina ce s-ar întâmpla dacă vânturile ar înceta să mai sufle pentru o perioadă. N-aș vrea să fiu aici, în bazinul Los Angeles dacă s-ar întâmpla asta. Vine un vânt aici care curăță aerul după-amiaza. Este întotdeauna o binecuvântare când acea briză de după-amiază duce tot smogul în Arizona. :))

Dar aceste vânturi vor fi dezlănțuite, având forța unor uragane în timpul marelui necaz. În Oklahoma Domnul ne-a dat un exemplu a ceea ce se poate întâmpla atunci când vânturile se vor înteți cu adevărat. Acestea au fost măsurate având undeva în jur de 500 km/oră și, desigur, cunoaștem devastarea pe care o tornadă o lasă în calea sa. Vedem devastarea care se poate întâmpla atunci când uraganele lovesc cu vânturi de 300 km pe oră. Dumnezeu va elibera niște vânturi feroce pe pământ. Dar până atunci, El vrea să sigileze un grup care nu va fi rănit de această forță extraordinară a vânturilor care vor fi eliberate asupra pământului.

Și am văzut un alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul și marea. (versetul 2)

Vor fi uragane, vor fi tornade așa cum lumea nu a mai văzut niciodată. Cei ce sunt pe mare și cei ce sunt pe uscat nu vor scăpa de aceste vânturi îngrozitoare. Cu toate acestea, acest înger le poruncește celor patru îngeri care țin aceste vânturi să nu le dea drumul până când nu va reuși să-i pecetluiască pe slujitorii lui Dumnezeu pe frunte.

Îngerul spune: „Nu vătămați pământul, nici marea, nici copacii până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” (versetul 3)
Stamp with letter T on white background
Un sigiliu.

Ce este această pecete a lui Dumnezeu? Nu ni se spune. Deci, nici eu nu pot să vă spun. E un sigiliu pe care Dumnezeu îl pune pe ei, dar nu ni se spune exact ce este. Se întâmplă uneori când Biblia tace, să vină oameni care par să știe răspunsurile și vin cu presupunerile lor, dar eu încerc să nu mă hazardez la a face ipoteze. Dacă fac supoziții, încerc să am grijă să vă anunț că este opinia mea și că este ceva de care nu sunt sigur.

Și am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: o sută patruzeci și patru de mii din toate semințiile fiilor lui Israel. (versetul 4)

Este cât se poate de clar. Nu ar trebui să existe nici o confuzie sau îndoială cu privire la identitatea celor 144.000. Ei sunt din toate semințiile copiilor lui Israel. Este cât se poate de clar.

Au apărut grupuri care au pretins că ei sunt cei 144.000 care au fost pecetluiți de Dumnezeu. Martorii lui Iehova au făcut această afirmație, dar nu trebuie să fi avut prea multă încredere în cât de mult le va crește organizația, pentru că au trecut deja de numărul 144.000. Atunci au început să se agite și au avut probleme în încercarea de a le explica oamenilor cum pot ajunge în cer acum, pentru că este deja plin. Deci, este o problemă pentru ei să își încurajeze noii lucrători să meargă și să distribuie reviste, pentru că ei făceau asta de mulți ani pentru a-și câștiga un loc printre cei pecetluiți. Pe măsură ce avansăm în cartea Apocalipsa, îi vom găsi menționați din nou pe cei 144.000 și vom avea o altă descriere a lor în capitolul 14.

Cei 144.000 sunt triburile lui Israel, nu trebuie să fii un geniu ca să înțelegi asta. Dar există unii, precum Herbert Armstrong, care au spus: "Nu, noi suntem Israel, biserica este Israelul, noi suntem cei 144.000". Când Herbert Armstrong era în perioada sa de glorie, avea o emisiune radio în toate Statele Unite și trimitea revista Plain Truth (Adevărul simplu). El declara că urmașii lui erau în curs de a ajunge la numărul 144.000 și că se pregătește un loc în pustiu pentru ei unde să se refugieze. El a promis că le va trimite o telegramă urmașilor lui când va veni acel moment, dacă vor fi susținători credincioși prin zeciuială dublă și triplă. Herbert Armstrong a plecat la răsplata lui, iar cei 144.000 au fost împrăștiați. Grupul lui Herbert Armstrong a afirmat pentru o perioadă că ei sunt cei 144.000, dar au existat diverse grupuri care au pretins că sunt cei 144.000.

Nu știm cine anume sunt. Ei nu sunt un grup oarecare de oameni, de credincioși creștini, o sectă oarecare, ei sunt foarte clar evrei. Ei sunt din triburile copiilor lui Israel. Și ca să nu existe nici o confuzie, Domnul are grijă să numească cele 12 seminții și să specific, că sunt 12.000 din fiecare seminție. De 12 ori câte 12.000 este egal cu 144.000. Deci, din seminția lui Iuda, 12.000, din seminția lui Ruben, 12.000, din seminția lui Gad 12.000 și continuă să numească fiecare trib, 12.000 din fiecare trib.

Veți observa că Biblia vorbește întotdeauna despre cele 12 triburi ale lui Israel, și totuși, așa cum sunt enumerate în diferite locuri din Biblie, nu sunt întotdeauna aceleași nume. Cu alte cuvinte, aici, în această enumerare din Apocalipsa, tribul lui Dan este omis și tribul lui Efraim este omis.

Să ne aducem aminte de vremea când Iacov a venit în Egipt și l-a întâlnit pe fiul său, Iosif, pe care îl credea mort. Iosif i-a făcut cunoștință lui Iacov cu cei doi fii ai săi, apoi mai târziu, când Iacov era pe moarte, și-a adus fiii la Iacov ca să primească binecuvântarea. I-a poziționat în așa fel ca atunci când Iacov își va întinde mâinile peste fiii săi pentru a-i binecuvânta, mâna lui dreaptă să fie pe Manase și mâna lui stângă pe Efraim. Dar când băieții au venit la Iacov, el și-a încrucișat mâinile punându-și mâna dreaptă pe Efraim și mâna stângă pe Manase. Iosif i-a spus: Nu, nu, tată, te-ai încurcat, Efraim este cel mai tânăr.

Dar Iacov i-a spus: Știu ce fac, fiule, și a dat binecuvântarea celor doi fii,  apoi i-a spus lui Iosif, aceștia doi sunt ai mei. Toți fiii care ți se vor naște după aceștia sunt ai tăi, dar aceștia doi sunt ai mei. Și astfel familiile celor doi băieți au devenit triburi în Israel, tribul lui Efraim și tribul lui Manase. Așadar, amândouă aceste triburi au ieșit din Iosif, care a fost unul dintre cei 12 fii ai lui Iacov.

De fapt sunt 13 triburi. Iosif a devenit două triburi, Efraim și Manase, și aici, în Apocalipsa, Manase este enumerat ca fiind unul dintre triburi, Iosif este enumerat în locul lui Efraim, iar tribul lui Dan este omis. Uneori, când se enumerau triburile, tribul lui Levi era omis. Asta pentru că atunci când poporul Israel a intrat în țara promisă, Canaan, ei au împărțit teritoriul la 12 triburi. Levi nu a primit nici o parte din teritoriul țării, deoarece erau preoți și aveau un statut special în Israel, ei nu dețineau pământ.

Așadar, două triburi sunt omise în lista celor pecetluiți, Dan și Efraim.
În Isaia, profetul vorbește despre momentul în care Domnul va veni din nou și va avea loc strângerea poporului Israel în țara pe care Dumnezeu o promisese părintelui lor, Avraam, pentru totdeauna. Când se vor întoarce în țară, când Isus se va întoarce și țara, din nou, va fi împărțită între cele 12 triburi, primul trib care își va primi partea este Dan, deși, Dan nu este sigilat aici în Apocalipsa. Înseamnă că vor supraviețui unii dintre ei, dar nu fără a suferi multe dintre necazurile care vor veni asupra lumii în perioada necazului cel mare.

Poate că motivul pentru care triburile Dan și Efraim au fost omise de la pecetluire este acela că Dan a fost primul trib care a devenit idolatru. După cum vedem în cartea Judecători, tribul lui Dan a fost primul dintre toate triburile care a adoptat închinarea la idoli.

Mortuary Temple of Hatshepsut, Egypt.
Apis, vițelul sacru al Egiptenilor, cu discul soarelui între coarne.


Când regatul Israel a fost împărțit și Ieroboam a ridicat la loc de cinste vițeii de aur în nordul țării, unul dintre viței a fost așezat în orașul lui Dan, în partea de sus a Galileii.  Efraim, de asemenea, s-a dedicat idolatriei. Proorocul Osea a scris:

Efraim s-a lipit de idoli: lasă-l în pace! (Osea 4:17)

Așadar, tribul Efraim și Dan au condus poporul regatului de nord în idolatrie și probabil că acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu i-a pecetluit pentru a-i proteja de devastarea care va veni peste pământ atunci când aceste patru vânturi vor fi eliberate.

După aceea m-am uitat și iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini. (versetul 9)

Este uimitor cum Domnul chiar nu ține o socoteală exactă a numărului de convertiți din cer. În Evanghelii, ni se spune că au fost aproximativ 5.000 de bărbați plus femei și copii când Isus a hrănit mulțimea, sau se vorbește despre mulțimi care au venit, mulți au fost vindecați, dar nu s-a ținut o statistică, nu s-au dat numere exacte. Cred că Dumnezeu nu este atât de interesat de numere. Cred că putem deveni aserviți numerelor  atunci când începem să numărăm oamenii și să aflăm exact câți sunt, Dumnezeu ne eliberează din robia numerelor. Nu este vital să știm câți au participat la biserică sau câți oameni au răspuns chemării lui Isus, sau câți au fost salvați. Nu Îl găsești pe Domnul, în Noul Testament, dând cifre în felul acesta. Ni se dau doar aproximări și, într-adevăr, numai Dumnezeu știe. Numai Dumnezeu știe. Oamenii vor să știe câți au crezut în Isus, câte biserici sunt? Eu nu știu, dar Dumnezeu știe și dacă El știe, nu contează dacă noi știm sau nu. Este bine să lăsăm numerele în grija lui Dumnezeu. El îi știe pe cei care sunt ai Lui, iar asta e ceea ce contează.
Așadar, era o mulțime mare, pe care nimeni nu o putea număra, și aceștia nu sunt Israel, pentru că sunt din toate națiunile, familiile, popoarele și limbile.
Națiunile sunt împărțite în diferite familii, diferite grupuri etnice, diferite grupuri de limbi, deci acești oameni din fața tronului sunt din toată lumea.

Ei stau în fața Mielului, sunt îmbrăcați în veșminte albe și au ramuri de finic în mâini.
Hainele albe reprezintă neprihănirea lui Isus Hristos care este dăruită prin credință. Așadar, aceștia sunt oameni care au venit la credința în Isus Hristos, iată simbolistica hainelor albe. Ramurile de finic sunt un simbol al închinării. Vă amintiți că atunci când Isus și-a făcut intrarea triumfală în Ierusalim, oamenii fluturau ramuri de palmier, un simbol al închinării.
Deci, ni se zugrăvește imaginea unui număr mare, a unei mulțimi pe care nimeni nu o poate număra. Oamenii sunt din toată lumea și stau în fața tronului și a Mielului îmbrăcați în neprihănirea lui Hristos, închinându-se Lui.

Și strigau cu glas tare și ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!” Și toți îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor și împrejurul celor patru făpturi vii. Și s-au aruncat cu fețele la pământ în fața scaunului de domnie și s-au închinat lui Dumnezeu. (versetul 10,11)

Cerul va fi un timp glorios de închinare la Domnul. Dacă ai descoperit bucuria și binecuvântarea de a te închina pur și simplu lui Dumnezeu, atunci vei fi ca acasă în cer, pentru că acolo ne vom închina lui Dumnezeu. Și oh, sunt atât de multe, atât de multe lucruri pentru care putem să Îi fim recunoscători.

Adevărata laudă este cea care vine spontan din inimile noastre în semn de recunoaștere a bunătății lui Dumnezeu, a harului lui Dumnezeu, a binecuvântărilor lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu îi face o mare plăcere să Își binecuvânteze poporul, iar binecuvântările lui Dumnezeu stârnesc atât de des din noi un răspuns spontan de laudă.

Doamne, ești atât de bun! Doamne, te iubesc. Această spontaneitate a laudei este adevărata laudă. Destul de frecvent veți fi în slujbe în care va exista un fel de grup de închinare care va încerca să încurajeze oamenii să-L laude pe Domnul, pentru că vrem ca Dumnezeu să ne binecuvânteze în acel loc. Are loc o acumulare emoțională de laudă în inima oamenilor.

Dacă Îl laud pe Domnul pentru a obține binecuvântarea Lui, asta nu este o laudă adevărată, ci este una egoistă. Când ne vom da seama cât de bun este Dumnezeu, când vom sta în acea scenă cerească și ne vom da seama că în sfârșit suntem în cer, și ce glorios și minunat e acel loc, va izbucni din noi, pur și simplu, o închinare spontană. Nimeni nu va trebui să ne împingă de la spate și să ne spună, acum lăudați-L pe Domnul, toată lumea Îl va lăuda. Îl vom adora.

Îl vom vedea pe Dumnezeul care a creat întregul univers, îl vom vedea pe Fiul lui Dumnezeu care a venit și S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, vom fi acolo în acea mulțime glorioasă. Va fi doar laudă spontană de peste tot. Și fiecare grup nou care va veni, va spune: "Lăudați-L pe Domnul, slavă lui Dumnezeu".

Cei 24 de bătrâni care se aruncă mereu cu fața la pământ în închinare înaintea lui Dumnezeu zic:

Amin. Ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înțelepciunea, mulțumirile, cinstea, puterea și tăria în vecii vecilor! Amin. (versetul 12)

Se pare că de fiecare dată când se închină, ei adaugă ceva la lista lucrurilor pe care Dumnezeu le merită, pentru că realizează din ce în ce mai mult cât de mare e bunătatea și măreția lui Dumnezeu. La început, bătrânii spun:

„Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!” (Apocalipsa 4:11)

Așadar, ei spun că Dumnezeu este vrednic să primească slava, cinstea și puterea. Când Mielul ia sulul din mâna dreaptă a lui Dumnezeu, atunci toată creația spune:

„Ale Celui ce șade pe scaunul de domnie și ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 5: 13)

Aici închinarea s-a extins și mai mult: ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înțelepciunea, mulțumirile, cinstea, puterea și tăria în vecii vecilor! Amin.

Și unul din bătrâni a luat cuvântul și mi-a zis: „Aceștia, care sunt îmbrăcați în haine albe, cine sunt oare? Și de unde au venit?” „Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu știi”. Și el mi-a zis: Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. (versetele 13, 14)

Unul din bătrâni îi identifică pe acești oameni ca fiind cei care au ieșit din marele necaz. Cred că cea mai mare perioadă de trezire spirituală pe care o va cunoaște vreodată lumea va avea loc imediat după răpire. Cred că vor fi atât de mulți oameni care au fost pe margine, care nu au fost dedicați sau devotați lui Dumnezeu, dar care au auzit mesajul. Aceștia au avut persoane dragi care Îl cunoșteau pe Domnul și care le-au mărturisit pe Domnul de mult timp și, dintr-o dată, când va avea loc răpirea, va fi o realizare și o trezire la realitate. Vor fi mulți oameni în genunchi, pocăindu-se, strigând către Dumnezeu pentru îndurare, pentru har și pentru mântuire.

La deschiderea celei de-a cincea peceți, în capitolul șase, Ioan a văzut sufletele care se aflau sub altar ai celor care au fost uciși pentru mărturia pe care o ținuseră.

Ei strigau cu glas tare și ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care ești sfânt și adevărat, zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” (Apocalipsa 6:10)

Acești oameni despre care este scris în acest text au fost cei care au fost martirizați în timpul stăpânirii lui antihrist. Aceștia sunt cei pe care guvernanții au considerat necesar să îi epureze de pe pământ pentru ca antihristul să își consolideze puterea. Susținători noii ere (New Age) susțin că va trebui să existe ceea ce ei numesc o purificare a pământului înainte ca ei să poată stabili cu adevărat noua eră. Ei vorbesc despre mai mult de 2 miliarde de oameni care trebuie îndepărtați de pe fața pământului pentru a stabili noua eră pe pământ. Este în scrierile lor. Ei vorbesc despre o purificare necesară a pământului, despre moartea celor care stau în calea utopiei pe care ei plănuiesc să o instaureze pe pământ.

Vedem, așadar, un număr mare de oameni în capitolul șase, sub pecetea a cincea, numărul lor nu este încă desăvârșit, complet. Ei se află în așteptare până când numărul lor este completat. Cei care trebuie să fie martirizați vor fi martirizați.

Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă și i s-a spus să se mai odihnească putină vreme, până se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă și al fraților lor, care aveau să fie omorâți ca și ei. (Apocalipsa 6:11)

În capitolul șapte, suntem informați despre acest grup care era acolo cerând răzbunare împotriva celor care le luaseră viața, numărul lor este acum complet, iar ei sunt aduși pe scena cerească. Ei au ieșit din necazul cel mare și sunt acum acolo, în scena cerească. Ei nu sunt biserica. Dacă ar fi fost biserica, Ioan ar fi știut când bătrânul l-a întrebat cine sunt acei oameni, de unde au venit. Ioan ar fi spus că acel grup este biserica și că el face parte din ea. Dar Ioan nu știe cine sunt ei. Ei sunt un grup pe care Ioan nu-l cunoaște.

Când ajungem la capitolul 20 al cărții Apocalipsa, acest grup e menționat din nou.

Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele, li s-a dat judecata.
Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână.
Ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani. (Apocalipsa 20:4)

Cei din primul grup care stau pe scaunele de domnie sunt biserica. Isus le-a promis:

Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. (Apocalipsa 3:21)

Pavel îi ceartă pe corinteni spunându-le:

Cum! Când vreunul din voi are vreo neînțelegere cu altul, îndrăznește el să se judece cu el la cei nelegiuiți (în tribunal) și nu la sfinți (în biserică)? Nu știți că sfinții vor judeca lumea? Și dacă lumea va fi judecată de voi, sunteți voi nevrednici să judecați lucruri de foarte mică însemnătate? Nu știți că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieții acesteia? (1 Corinteni 6:1-3)

Așadar, acest prim grup pe care îl vede Ioan în capitolul 20 versetul patru este biserica pe tronurile lor. Lor le este dată slujba de judecată.
Dar apoi Ioan ne spune de un al doilea grup:

Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani. (Apocalipsa 20:4)

Al doilea grup despre care ne vorbește Ioan, este cel care e descris în capitolul șapte, grupul care a fost martirizat în timpul necazului cel mare, grupul condamnat la moarte de antihrist pentru că au refuzat să se conformeze programului său economic, au refuzat să i se închine, au refuzat să ia semnul pe frunte sau pe mâna dreaptă pe care toată lumea e obligată să-l primească. Vor fi milioane, fără îndoială, o mulțime mare de martiri, pe care nimeni nu o poate număra. În capitolul 7 ne este descris cum ei sunt acolo în ceruri pentru că au fost martirizați pentru mărturia lor.

O mulțime de oameni.

În cazul în care vă gândiți că veți aștepta până când biserica va fi răpită ca să vă dedicați viața într-un mod serios lui Dumnezeu și vă gândiți că nu veți lua semnul, ci mai degrabă vă veți lăsa martirizat și astfel veți ajunge în cer, permiteți-mi să spun doar atât: dacă nu puteți trăi pentru Isus acum, cu ajutorul Duhului Sfânt, mă întreb cum veți putea muri pentru Isus atunci? Mai important este să trăiți pentru Isus acum și să fiți cu biserica când va fi luată.

Când am fost pastor în Tucson, eram un om foarte tânăr și era o doamnă în biserica noastră, o doamnă foarte credincioasă. Soțul ei lucra la calea ferată, era solid ca și piroanele care trebuie să țină șinele. Omul era pur și simplu un tip zdravăn. Doamna m-a rugat să vin la el și să-i vorbesc despre Dumnezeu, așa că m-am dus și am vorbit cu el și, bineînțeles, eu eram doar un puști în ochii lui, iar el era un personaj robust și mai în vârstă. Așa că i-am vorbit despre Domnul și despre slujirea lui Isus și toate cele, a fost o conversație plăcută. În timpul conversației, el a spus, ei bine, nu vor pune niciodată acel semn al fiarei pe mine. Și m-am gândit, omule, știi tu ceva, nu-i așa, despre ce se va întâmpla. El a murit fără să ajungă acel moment, dar nu vi se pare trist cum aștepta să refuze semnul înainte de a se dedica lui Isus Hristos.

Așa cum am spus, dacă nu poți trăi pentru El acum, e discutabil dacă vei putea muri pentru El atunci. Dar, bineînțeles, te încurajez dacă ești prin preajmă când antihristul îi va obliga pe toți să ia semnul, dacă ai făcut prostia să rămâi aici, sper că vei fi suficient de inteligent să nu accepți semnul.

Așadar, aceștia sunt cei care au ieșit din necazul cel mare. Ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului.
Așa cum am mai spus, hainele albe reprezintă neprihănirea lui Hristos prin credință. Aflăm că și biserica este îmbrăcată în in alb, pur și curat, neprihănirea sfinților.
Noi suntem neprihăniți nu prin faptele pe care le facem. Suntem neprihăniți și socotiți neprihăniți prin credința noastră în Isus Hristos. Pavel, apostolul, a încercat să fie neprihănit prin faptele sale când era fariseu. El a încercat să facă fapte neprihănite. Făcea tot posibilul pentru a respecta legea așa cum o înțelegea el. Spune el,

Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pamântești, eu și mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce privește Legea, fariseu; în ceea ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană. Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă, și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos, să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință. (Filipeni 3:4-9)

Aceasta este neprihănirea pe care o acceptă Dumnezeu, neprihănirea prin credință.

Martirii și-au spălat hainele făcându-le albe în sângele Mielului. Ce anume poate să mă spele de păcat? Nimic altceva decât sângele lui Isus.

Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu și-I slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce șade pe scaunul de domnie își va întinde peste ei cortul Lui. (versetul 14,15)

Prin urmare, martirii stau înaintea tronului lui Dumnezeu. Din nou, acest lucru arată că ei nu sunt biserica, deoarece ei stau înaintea tronului lui Dumnezeu și Îi slujesc zi și noapte în templul Său. Biserica nu are nimic de-a face cu templul, biserica este mireasa lui Hristos, ea trăiește și domnește împreună cu El. Isus a spus ucenicilor lui:

Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. (Ioan 15:15)

Biserica e prima venită, ea e mireasa lui Hristos.
Cei din necazul cel mare vin cu întârziere și au poziția de a sluji în templu, dar El Cel ce șade pe scaunul de domnie își va întinde peste ei cortul Lui, sau cu alte cuvinte, va locui printre ei.  Vă spun, va fi grozav să vă aflați în cer, indiferent din ce categorie veți face parte. Doar fiind acolo în acel loc, va fi minunat.

Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogorî nici soarele, nici vreo altă arșița. (versetul 16)

Revenind la cea de-a treia pecete, în versetul cinci din capitolul șase, ne aducem aminte că va veni o mare foamete pe pământ care va urma războiului. În timpul războiului, probabil război nuclear, atât de multe dintre rezervele de hrană de pe pământ vor fi distruse sau contaminate de radiații, încât foametea va distruge mult mai mulți oameni decât o face astăzi. Deci, acești oameni care vor fi în necazul cel mare vor experimenta foametea, dar când vor fi aduși pe scena cerească, nu vor mai flămânzi și nici nu le va mai fi sete.

nu le va mai fi sete;

Pe măsură ce citim mai departe în cartea Apocalipsa, aflăm că Dumnezeu va lovi rezervele de apă dulce de pe pământ, iar acestea devin ca pelinul, devin nepotabile. Deci oamenii vor fi însetați pentru că apa va fi contaminată.

Nu-i va mai dogorî nici soarele, nici vreo altă arșița.
nu-i va mai dogorî nici soarele, nici vreo altă arșița.

Ni se spune, pe măsură ce judecățile lui Dumnezeu progresează, că Dumnezeu dă putere soarelui să pârjolească oamenii care trăiesc pe pământ, să fie dogorâți de marea căldură a soarelui. Mai demult se spunea că pământul se răcește, dar acum se spune că se încălzește. Se va încălzi cu adevărat, în timpul marelui necaz, când soarele va primi puterea de a dogorî oamenii.

Așadar, martirii au experimentat unele greutăți ale marelui necaz, foametea, setea și soarele arzător. În ceruri, ei au scăpat de aceste necazuri. Acum, ei se găsesc în cer și sunt departe de toate calamitățile și de toate catastrofele pe care le-au experimentat pentru că nu au fost pregătiți atunci când Domnul și-a răpit biserica.

Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor. (versetul 17)

Așadar, ei sunt aduși în cer, dar va fi un drum greu de parcurs până acolo pentru ei. Mai bine nu plănui să mergi pe acel drum. Credeți-mă, ați prefera să nu fiți aici când judecata lui Dumnezeu va începe să vină asupra pământului.
Așa cum a spus Isus,

Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului. (Luca 21:36)

Vreau să fiu printre cei din capitolul cinci, mai degrabă decât printre cei din capitolul șapte. Aș vrea să fiu acolo, stând în fața Fiului Omului, înainte de începerea necazului cel mare pe pământ, mai degrabă decât să fiu aici și să merg pe calea grea spre cer.

Există o cale ușoară de a ajunge în cer și există o cale grea. Depinde de tine cum vei ajunge.

Să ne rugăm.
Tată, Îți mulțumim că ne-ai oferit o mântuire atât de mare prin Domnul nostru, Isus Hristos, ne-ai dăruit tot ce avem nevoie pentru iertarea păcatelor noastre, prin sângele lui Isus Hristos am fost spălați și curățați. Doamne, cât Îți mulțumim și Te lăudăm că ne-ai spălat și ne-ai curățat, Doamne, de mizeria păcatelor noastre.
Doamne, ne rugăm să ne socotești vrednici să scăpăm de necazul cel mare care va veni pe pământ, ca să putem sta înaintea Ta. Doamne, vrem să fim pregătiți când vei veni Tu, în Numele lui Isus, ne rugăm. Amin.


Multe grupuri mici cred că doar ele vor ajunge în ceruri, dar noi am făcut deja cunoștință cu un număr mare de oameni care vor fi acolo. Mulți vor fi surprinși să vadă atât de mulți oameni acolo. Unii credeau că sunt singurii care vor ajunge acolo. Vom vedea acolo aceste mari mulțimi, pe care nimeni nu le poate număra. Cerul va fi plin de surprize. Veți fi surprinși de cei care nu au reușit să ajungă acolo, care aparent erau neprihăniți, și apoi veți fi surprinși de cei care au reușit să ajungă acolo. Dar mai presus de toate, vei fi surprins când vei realiza că tu ești acolo. :))

Dar, oh, ce minunat va fi acolo! Sunteți pregătiți? Aceasta este marea întrebare. Răpirea bisericii ar putea avea loc în orice moment și cred că este foarte aproape. Sunteți pregătiți? Dacă nu, atunci poate că puteți veni cu această mulțime din capitolul șapte, dar nu recomand acest lucru ca fiind o modalitate ideală de a ajunge acolo. Va fi greu, nu va fi ușor. Calea ușoară a fost oferită prin Isus Hristos. Puteți avea spălarea și curățirea de păcatele voastre astăzi. Puteți avea astăzi siguranța mântuirii și, din nou și din nou, Scriptura ne spune: cheamă pe Domnul cât se poate, alege astăzi cui vei sluji. Întotdeauna, Scriptura pare să ne vorbească despre cât de urgentă e această alegere.

În primul rând, nu ești sigur că vei mai fi aici mâine. Ai putea muri în somn în această noapte. Ai putea muri într-un accident în drum spre casă. Ai putea face brusc un atac de cord și totul s-ar putea termina. E periculos să spui, am de gând să mă dedic lui Isus într-una din zilele astea, dar am câteva lucruri pe care vreau să le experimentez în această lume. Acesta e un mod periculos de a-ți trăi viața, nu ți-l recomand, dar îți recomand să te împaci cu Dumnezeu astăzi, astfel încât, indiferent de ceea ce va veni, când va veni, cum va veni, când moartea va bate la ușa ta, vei fi pregătit și vei fi gata.

Profetul Amos a scris: "Pregătește-te să te întâlnești cu Dumnezeul tău". (Amos 4:12) Este un lucru îngrozitor să-L întâlnești pe Dumnezeu nepregătit. Nu există decât o singură pregătire adevărată, Dumnezeu a asigurat-o prin Isus Hristos, e spălarea și curățirea păcatului tău, curățirea de vina păcatului. Poți avea iertarea și eliberarea de păcate astăzi. Nu amâna.