Apocalipsa, capitolul 9 (cu podcast)

Biblia, Apocalipsa, capitolul 9, explicații de Chuck Smith.

27 min read
Apocalipsa, capitolul 9 (cu podcast)

Să deschidem Biblia la Apocalipsa capitolul 9.

Capitolul al nouălea începe de fapt cu versetul 13 din capitolul al optulea. Suntem în momentul după sunetul celei de-a patra trâmbițe, după ce soarele, luna și stelele s-au întunecat.

M-am uitat și am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului și zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiță ale celor trei îngeri care au să mai sune!” (Apocalipsa capitolul 8, versetul 13)

Sau cu alte cuvinte, nu ați văzut încă nimic. Vai, vai, vai. Sunt trei trâmbițe, deci urmează trei vai-uri trimise prin judecățile trâmbițelor care încă nu au sunat.

Apocalipsa capitolul 9.

Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiță. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului și a deschis fântâna Adâncului. (versetul 1)

Adâncul sau cu alte cuvinte, abisul, puțul abisului, groapa fără fund este locul care e deschis.

Diferite locuri au fost desemnate pentru cei ce au murit. Înainte să vină Isus Hristos pe scena istoriei toți morții erau trimiși în Sheol care vine din cuvântul ebraic pentru mormânt sau Locuința morților. Sheol a mai fost tradus cu termenul de iad.

În Noul Testament, grecescul hades este echivalentul ebraicului sheol. E vorba despre același loc, mormântul sau locuința morților, care, potrivit lui Isus în Luca în capitolul 16, era împărțită în două compartimente. Unul era un loc în care oamenii erau chinuiți. Celălalt era un loc de mângâiere, de încurajare.

Iar în capitolul 16 al Evangheliei după Luca, Isus ne spune,

Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră și in subțire și în fiecare zi ducea o viață plină de veselie și strălucire. La ușa lui zăcea un sărac numit Lazăr, plin de bube. Și dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până și câinii veneau și-i lingeau bubele. Cu vremea, săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și l-au îngropat. Pe când era el în Locuința morților, în chinuri, și-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui și a strigat: ‘Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta’. ‘Fiule’, i-a răspuns Avraam, ‘adu-ți aminte că, în viața ta, tu ți-ai luat lucrurile bune, și Lazăr și-a luat pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi și între voi este o prăpastie mare, așa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.’ (Luca 16: 19-26)

Așadar, Isus descrie acest loc numit Locuința morților (hades sau sheol).

În profețiile referitoare la Mesia, în Isaia 61, ca parte a misiunii lui Mesia, El urma să deschidă ușile închisorii pentru cei care erau legați. El urma să-i elibereze pe cei captivi.  

Înainte de moartea lui Isus Hristos, exista doar o acoperire a păcatului, nu a existat o înlăturare a păcatului. Era imposibil ca sângele taurilor sau al țapilor, adică al animalelor sacrificate la Templu, să poată înlătura păcatul unei persoane. Tot ceea ce putea face sângele sacrificiilor animale era să acopere păcatul. A fost nevoie de sângele lui Isus Hristos pentru a înlătura păcatele noastre.

Așadar, înainte de moartea lui Isus pe cruce, toți oamenii care mureau, intrau în Locuința morților (hades, în greacă) care era împărțită în două compartimente.
Când fariseii i-au cerut lui Isus un semn, El a spus,

Un neam viclean și adulter cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele peștelui, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământului. (Matei 12:39,40)

În al doilea capitol din Faptele Apostolilor ni se relatează ce s-a întâmplat când Duhul Sfânt s-a pogorât peste biserică. O mulțime s-a adunat din cauza fenomenelor care au însoțit revărsarea Duhului Sfânt iar Petru s-a ridicat în mijlocul lor și a început să le predice.

Mai întâi, răspunzând la întrebarea despre ce înseamnă acest fenomen care se petrecea înaintea ochilor lor, le-a spus că acest fenomen înseamnă că Dumnezeu și-a împlinit promisiunea de a-și revărsa Duhul Său peste toți. Apoi a început să le predice oamenilor despre Isus. În primul rând Îl identifică pe Isus.

Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți, pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea. (Faptele Apostolilor, capitolul 2, versetele 22-24)

Apoi, pentru a-și susține afirmația că era imposibil ca moartea să-L țină pe Isus, Petru citează din Psalmi:

Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuința morților (sheol), nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea. (Psalmul 16:10)

Așadar, Petru spune că Dumnezeu nu a lăsat sufletul lui Isus în Locuința morților, ci L-a înviat din morți.

Apostolul Pavel, în scrisoarea sa către Efeseni scrie,

De aceea este zis: „ (Isus) S-a suit sus, a luat robia roabă (adică i-a eliberat pe cei legați de moarte, pe captivi) și a dat daruri oamenilor”. Și acest: „S-a suit”, ce înseamnă decât că înainte Se pogorâse în părțile mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât este același cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile.  (Efeseni 4:8-10)

Profeția lui Isaia s-a împlinit în Isus, El e cel care i-a eliberat pe cei captivi. Când S-a înălțat, El i-a condus pe cei captivi din captivitatea lor, adică din Locuința morților, în timp ce Se înălța la cer. Așadar, acum deoarece calea a fost deschisă prin Isus Hristos, pentru copilul lui Dumnezeu, a fi absent din acest trup înseamnă a fi prezent cu Domnul.

Da, suntem plini de încredere și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. (2 Corinteni 5:8)

Apostolul Pavel, scriindu-le corintenilor, a spus, ⁣

Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu știu, dacă a fost fără trup, nu știu – Dumnezeu știe). Și știu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu știu – Dumnezeu știe) a fost răpit în rai și a auzit cuvinte care nu se pot spune și pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. (2 Corinteni 12:2-4)

Nu există cuvinte care să poată descrie gloria, extazul experienței pe care a avut-o Pavel în acel loc.
Așadar, Isus a deschis ușa către cer pentru sfinții lui Dumnezeu. Și acum, așa cum a spus Pavel,

Sunt strâns din două părți: aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine, dar, pentru voi, este mai de trebuință să rămân în trup. (Filipeni 1.23,24)

A fost golită acea porțiune din Locuința morților (hades sau sheol) unde Avraam îi mângâia pe cei care așteptau împlinirea promisiunii lui Mesia.
Există un al doilea loc numit în greacă abyssos sau Adâncul. Este puțul care duce în abis, adesea numit groapa fără fund, adâncul.

Să ne amintim de episodul cu îndrăcitul din ținutul gherghesenilor.

Au venit cu corabia în ținutul gherghesenilor, care este în dreptul Galileii. Când a ieșit Isus la țărm, L-a întâmpinat un om din cetate, stăpânit de mai mulți draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină și nu-și avea locuința într-o casă, ci în morminte. Când a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuțit, a căzut jos înaintea Lui și a zis cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te rog nu mă chinui.” Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela, pe care pusese stăpânire de multă vreme; era păzit, legat cu cătușe la mâini și cu obezi la picioare, dar rupea legăturile și era gonit de dracul prin pustii. Isus l-a întrebat: „Cum îți este numele?” „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulți draci în el. Și dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc. (Luca 8:26-31)

Se pare că acest abis sau Adânc este locul de încarcerare al duhurilor rele, al duhurilor demonice. Este separat de Locuința morților (hades sau sheol), unde sunt încarcerate sufletele oamenilor. Este abisul, adâncul în care sunt încarcerate spiritele demonice. Demonii L-au implorat pe Isus să nu-i trimită în Adânc înainte de vreme. Astfel, El le-a dat voie să rămână, iar ei au intrat în acea turmă de porci care s-a scufundat în marea Galileii și s-a înecat.

Adâncul este menționat în alte câteva locuri din Scriptură. Îl avem menționat aici, în cartea Apocalipsa, când îngerului i se dă cheia adâncului (abisului), a locului de încarcerare a spiritelor rele. Când antihristul intră în scenă în Apocalipsa capitolul 17, ni se spune că el vine din Adânc. Vom discuta acest lucru mai pe larg când vom ajunge la capitolul 17.

Când Isus se întoarce pe pământ pentru a instaura Împărăția lui Dumnezeu, El vine cu toți sfinții Săi. Satana este luat, este înlănțuit și aruncat în abis pentru o mie de ani. La sfârșitul celor o mie de ani, el este eliberat pentru o scurtă perioadă și apoi este aruncat în gheena, unde se află fiara și falsul profet.

Într-o zi, Locuința morților (hades, sheol) vor da drumul morților care se află în ea pentru a sta în fața judecății marelui tron alb al lui Dumnezeu, lucru menționat în capitolul 20 din Apocalipsa. Vom discuta mai mult despre asta când vom ajunge acolo. Cei ale căror nume nu se vor găsi scrise în cartea vieții Mielului vor fi aruncați în gheenă. Așadar, un alt loc pe care îl avem menționat în Noul Testament, de multe ori tradus prin cuvântul iad, e gheena. Dacă ai o concordanță biblică, poți să verifici dacă termenul iad folosit în textul biblic este o referire la Locuința morților (hades) sau gheena. Gheena este diferită de Locuința morților. Isus o descrie ca fiind locul întunericului de afară, unde este plânsul, jalea și scrâșnirea dinților. Este locul final de încarcerare pentru spiritele rele.

Primii locuitori ai gheenei vor fi fiara și falsul profet. Când Isus se întoarce pe pământ pentru a instaura împărăția lui Dumnezeu, El va distruge fiara și falsul profet prin cuvântul care iese din gura Sa, iar aceștia sunt aruncați în gheenă. O mie de ani mai târziu, după scurta răzvrătire a lui Satana, la sfârșitul domniei milenare a lui Hristos, ni se spune că Satana este aruncat în gheena, unde se află fiara și falsul profet. Nu ni se spune că acolo au fost mistuiți, că acolo au fost distruși, că acolo au fost anihilați, ci ni se spune că acolo se află. Citim în capitolul 14 al cărții Apocalipsa, pe care îl vom aborda când îi vine rândul.

Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. (Apocalipsa 14:11)

Așadar, gheena este locul de veci al celor care au respins dragostea lui Dumnezeu care le-a fost oferită fără plată de către Isus Hristos.
Acum sper că puteți separa în mintea voastră aceste locuri diferite.
Când Isus se va întoarce și va aduna națiunile pentru judecată, El le va separa așa cum păstorul separă oile de capre. Celor de la dreapta Lui, El le va spune:

Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. (Matei 25:34)

Celor de la stânga, le va spune:

Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic (gheena), care a fost pregătit Diavolului și îngerilor lui! (Matei 25:41)

Gheena nu a fost pregătită pentru oameni. A fost pregătită pentru Satana din cauza răzvrătirii sale și pentru cei care i s-au alăturat lui Satana în răzvrătirea sa. Nu aș vrea să vă încurc, dar trebuie remarcat faptul că mai există un loc menționat în Biblie, și anume, în greacă e numit tartar (tradus în română iad) care este locul de încarcerare din Adânc (abis) și este menționat o singură dată, și anume în a doua epistolă a lui Petru.

... n-a cruțat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc (tartar), unde stau înconjurați de întuneric, legați cu lanțuri și păstrați pentru judecată (2 Petru 2:4)

Îngerii legați cu lanțuri ar putea fi cei patru îngeri de pe râul Eufrat despre care vom citi în ultima parte a capitolului 9. Așadar, am citit în versetul 1 despre momentul în care al cincilea înger sună trâmbița. Steaua, care poate fi unul din îngerii căzuți sau satana, a căzut din cer și i-a fost dată cheia Adâncului (abisului), locul de încarcerare al duhurilor rele.
În capitolul 1 din Apocalipsa, când Isus se descrie pe Sine, a spus:

Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților. (Apocalipsa 1:17,18)

Isus Hristos a deschis ușile închisorii pentru cei care erau captivi în Locuința morților. El are cheile, dar acum Îl vedem dându-i cheia acestei stele care vine cu acea cheie pentru a deschide Adâncul (abisul).
Citim în versetul doi,

I s-a dat cheia fântânii Adâncului și a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. (versetul 2)

Undeva pe pământ, există o fântână închisă care duce în Adânc. Când îngerul îl deschide, fumul care se ridică din abis acoperă pământul și face ca soarele să se întunece.
Din fum au ieșit niște creaturi demonice, Ioan încearcă să le descrie cât de bine poate. Aceste creaturi demonice seamănă cu niște lăcuste.

Din fum au ieșit niște lăcuste pe pământ. Și li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpionii pământului. (versetul 3)

Scorpionii au o înțepătură foarte rea. De fapt, înțepătura scorpionilor care se găsesc în Orientul Mijlociu, provoacă una din cele mai chinuitoare dureri pe care o poate experimenta o persoană. Totuși înțepătura unui scorpion este rareori fatală. Pur și simplu doare foarte rău.

Scorpion.

Așadar, au ieșit din fum lăcustele, aceste creaturi demonice de pe pământ, cu o înțepătură ca cea a scorpionilor de pe pământ.

Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, (versetul 4)

Deducem că aceste creaturi sunt ființe inteligente. Iarba, copacii, este hrana obișnuită a lăcustelor. Ele pot să pustiască zone întregi, devorând toți copacii verzi, frunzele și ierburile. Dar aceste creaturi nu au voie să atace nici iarba, nici vreo verdeață, nici vreun copac.
Ne amintim că o treime din copaci au fost arși la judecata primei trâmbițe, dar aceste lăcuste sau creaturi demonice nu au voie să facă ce fac în mod obișnuit lăcustele, să distrugă verdeața.

Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. (versetul 4)

Iată unde Dumnezeu începe să facă o separare, o deosebire. Ne amintim când am citit în capitolul șapte de cei 144.000 care au fost pecetluiți de Dumnezeu pe frunte ca să nu fie răniți de cele patru vânturi care erau ținute de acești îngeri.
Acum, din nou, vedem aici distincția - creaturilor demonice nu li se dă putere asupra celor 144.000 pentru a-i chinui cu înțepături. Aceștia sunt aceia care au pecetea lui Dumnezeu pe frunte.

Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpionului când înțeapă pe un om. (versetul 5)

Așadar, această hoardă de creaturi demonice are puterea de a provoca înțepături mari și dureroase asupra unui om. Pentru că sunt ființe spirituale, nu poți să te ascunzi de ele într-un subsol sau să te închizi în dulap și să scapi de chin. Vor fi cinci luni de iad pe pământ, timp în care aceste creaturi demonice le pricinuiesc chinuri dureroase oamenilor.

În acele zile, oamenii vor căuta moartea și n-o vor găsi; vor dori să moară și moartea va fugi de ei. (versetul 6)

Moartea își va lua o vacanță de cinci luni. Moartea nu este cel mai rău lucru ce i se poate întâmpla unui om. Uneori, a trăi este mai rău decât a muri. Când trupul nu mai poate îndeplini scopurile pentru care Dumnezeu l-a proiectat și l-a creat, el poate deveni o închisoare a durerii. Am văzut oameni în stări de comă care sunt ținuți în viață doar prin mijloace artificiale. Asta nu înseamnă a trăi. Nu înseamnă că trăiești atunci când nu ești conștient de ceea ce se întâmplă, ci doar zaci pe un pat și moartea nu te lovește, nu-ți eliberează spiritul. Vă puteți imagina, totuși, cum va fi când timp de cinci luni va fi imposibil să mori? Oamenii vor dori să moară din cauza chinului pricinuit de creaturile demonice.

Lăcustele acelea semănau cu niște cai pregătiți de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Fețele lor semănau cu niște fețe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie și dinții lor erau ca dinții de lei. Aveau niște platoșe ca niște platoșe de fier; și vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulți cai, care se aruncă la luptă. (versetele 7-9)
Please tag me @belart84 if you use this photo in Instagram, or post a link to my page unsplash.com/@belart84 if you use it anywhere  else 🙏🏻

Nu ați mai văzut așa ceva până acum. Ioan nu a mai văzut niciodată așa ceva. Dacă mergeți în India, Tibet sau în alte țări păgâne, este interesant de observat sculpturile de pe templele lor în care puteți vedea creaturi cu aspect ciudat. În părți diferite, separate ale lumii veți descoperi sculpturi și creaturi cu aspect similar. Cea mai bună explicație este că aceste creaturi care au fost observate în viziuni de către cei care se închinau la demoni, sunt imagini ale unor ființe demonice. Ioan încearcă să descrie aceste ființe demonice și sunetul pe care îl făceau ca a unor care trase de mulți cai care alergau la luptă.

Aveau niște cozi ca de scorpioni, cu ace. Și în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. (versetul 10)

Am trăit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și eram familiarizat cu bombardierele de tip B24 și B17, cu turela de tunuri care se afla în coada lor. De fapt, am auzit câteva mesaje în acele vremuri despre Apocalipsa, în care predicatorul asemăna aceste ființe demonice cu B 17 și B 24, înțepătura era în coada lor.

Bineînțeles, asemănarea nu era una potrivită pentru că înțepăturile ființelor demonice nu ucid, pe când tocmai pentru a ucide au fost concepute tunurile din coada bombardierelor. Aceste ființe nu sunt creații umane. Ele nu sunt un fel de arme care vor fi create de om în viitor. Acestea sunt ființe demonice eliberate din Adânc pentru un timp de cinci luni pentru a-i chinui pe oamenii de pe pământ.

Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreiește se cheamă „Abadon” (care înseamnă distrugere), iar pe grecește, „Apolion” (care înseamnă Distrugătorul). (versetul 11)

Există un proverb care spune că lăcustele nu au împărat. Așadar, aceste ființe sunt excluse din categoria lăcustelor pământești.

Satana e Apolion sau Abadon, distrugătorul. Ce bine i se potrivește numele. Putem vedea atâtea vieți care au fost distruse, viețile oamenilor care s-au încredințat satanei și puterilor întunericului. El le-a ruinat și le-a distrus viețile.

Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea. Îngerul al șaselea a sunat din trâmbiță. Și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu. (versetele 12,13)

Coarnele sunt întotdeauna un simbol al puterii. Altarul de la Templu avea coarne la fiecare colț, fiind un model al altarului ceresc.

Și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu zicând îngerului al șaselea, care avea trâmbița: „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legați la râul cel mare Eufrat!” (versetul 13, 14)

Urmează să fie eliberat pe pământ un alt grup de îngeri căzuți sau puteri demonice. Sunt unii care sugerează, și este posibil ca aceștia să fie îngerii la care s-a referit Petru, cei care se află în lanțurile Adâncului (tartarului), așteptând ziua judecății din ziua cea mare a Domnului. Acești îngeri ar putea fi atât de fioroși, atât de feroce, încât Dumnezeu, de dragul omenirii, i-a ținut înlănțuiți și sunt reținuți până în ziua judecății lui Dumnezeu, când Dumnezeu îi va elibera și le va da drumul pe pământ. Aceasta este o posibilitate reală.
Lângă râul Eufrat, unde sunt legați acești îngeri, se află Babilonul, locul răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu, grădina Edenului era undeva acolo, în câmpia babiloniană. Babilonul a fost sursa tuturor sistemelor religioase false, locul lor de naștere.

Și cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna și anul acela au fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni. (versetul 15)

Limbajul în greacă pare să indice că toată devastarea pe care ei o produc e executată într-o singură oră, într-o anumită zi, într-o anumită lună, dintr-un anumit an. Ei așteaptă acel moment.

Oștirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreți; le-am auzit numărul. (versetul 16)

Deci, numărul lor este de 200 de milioane. S-ar părea că acești patru îngeri înlănțuiți la Eufrat controlează o multitudine de ființe demonice.

Și iată cum mi s-au arătat în vedenie caii și călăreții: aveau platoșe ca focul, hiacintul si pucioasa. Capetele cailor erau ca niște capete de lei și din gurile lor ieșeau foc, fum și pucioasă. (versetul 17)

Așadar, nu sunt cai obișnuiți, ci sunt ființe spirituale demonice.

A treia parte din oameni au fost uciși de aceste trei urgii: de focul, de fumul și de pucioasa care ieșeau din gurile lor. (versetul 18)

În această singură judecată anunțată de trâmbiță, o treime din populația Pământului va fi ucisă. Presupunând că atunci când biserica va fi scoasă de pe pământ, vor rămâne 8 miliarde de oameni pe planetă, în primele patru peceți, o pătrime din această populație va fi distrusă, rămânând 6 miliarde de oameni. Până la sunetul celei de-a șasea trâmbițe, încă o treime din oamenii rămași vor fi uciși sau încă 2 miliarde de oameni, astfel încât populația pământului va fi înjumătățită înainte de a se încheia perioada marelui necaz. Așa cum a spus Isus, va fi o vreme de mare necaz, așa cum lumea nu a mai văzut și nu va mai vedea vreodată.

Căci puterea cailor stătea în gurile și în cozile lor. Cozile lor erau ca niște șerpi cu capete și cu ele vătămau. (versetul 19)

Lucrul care mă uimește și mă alarmează cu adevărat se găsește în versetul 20.

Ceilalți oameni, care n-au fost uciși de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor și idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. (versetul 20)

Este vorba aici de închinarea la dumnezei falși. Dumnezeii falși sunt de fapt divinizarea diferitelor pasiuni, ambiții sau influențe care controlează viața unei persoane. Fiecare om are un dumnezeu. Chiar cei care pretind că sunt atei susțin doar că nu cred în Dumnezeul care a creat universul, în Dumnezeul revelat în Biblie, dar ateii au un dumnezeu. Frecvent, în cazul ateilor, dumnezeul lor este intelectul lor, care în Vechiul Testament era închinarea la Baal.

Mulți oameni pretind că sunt atei pentru că vor să se lase pradă patimilor sexuale, dar știu că Dumnezeu în cuvântul Lui vorbește împotriva acestora. Astfel, ei declară că nu cred în Dumnezeu pentru că este dorința lor de a-și urma pasiunile sexuale. În Vechiul Testament, acest lucru era închinarea la Astarte.

Sunt mulți oameni care declară că nu cred în Dumnezeu, iar motivul pentru care nu vor să creadă în Dumnezeu este că pasiunea principală a vieții lor este plăcerea. Ei vor să trăiască pentru sine și pentru plăcerea pe care o pot obține în diferitele lucruri din viață, iar ei se închină zeului Moloh.

În vremurile biblice, oamenii erau mult mai cinstiți decât suntem noi astăzi. Ei recunoșteau existența acestor dumnezei falși. Astăzi, oamenii nu recunosc sau nu realizează că se închină la dumnezei falși. Asta pentru că nu mai facem mici imagini sau idoli care să-i reprezinte. Dar, la fel de adevărat cum o persoană când se închina în mod conștient lui Bachus, frecventa petreceri, consuma alcool și era adeptul tuturor lucrurilor asociate cu băutura, tot așa și astăzi sunt oameni care se închină lui Bachus, dar nu au un mic idol care să îl reprezinte. Astfel, ei sunt amăgiți. Ei spun, eu nu am nici un Dumnezeu, nu cred în Dumnezeu. Dar, în realitate, ei au un dumnezeu și el e întruchipat în pasiunea principală care le controlează viața.
Există o carte interesantă scrisă de Dr. Day, care a fost chirurg șef la spitalul din San Francisco timp de mulți ani. Cartea ei se numește AIDS: What the Government Isn't Telling You (SIDA, Ce nu îți spune guvernul) Doamna doctor descrie în carte unele practici ale celor din comunitatea homosexuală și modul în care HIV era răspândit de aceștia în întreaga lor comunitate. A vorbit despre faptul că acești oameni se vor angaja în practici sexuale periculoase care le amenință viața, dar pasiunea lor pentru stările pe care le experimentează și pentru acest tip de relații depășește, spunea ea, pasiunea pentru însăși propria viață.

Iată deci oameni a căror pasiune pentru acești diferiți zei pe care i-au întronat în viața lor depășește pasiunea pentru viață. Când aceste spirite demonice aduc distrugerea și chinul lor pe pământ, oamenii, în loc să se pocăiască, în loc să cadă cu fața la pământ și să-L roage pe Dumnezeu să îi ierte, refuză să se pocăiască de practicile lor oribile, de închinarea lor la acești diavoli și la idolii de aur, de argint și de aramă.

Și nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtișagurile lor. (versetul 21)

Apostolul Pavel le spune celor care disprețuiesc bunătatea lui Dumnezeu:

cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, (Romani 2:5)

Este tragic cum oamenii sunt atât de înrădăcinați în rău încât refuză să se pocăiască, să se schimbe, să renunțe la el.
În capitolul 16, când al cincilea înger varsă al cincilea potir al judecății lui Dumnezeu asupra pământului, citim:

Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Și împărăția fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii își mușcau limbile de durere. Și au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor rele și nu s-au pocăit de faptele lor. (Apocalipsa 16:10,11)

Iată ce fac oamenii cu limbile pe care și le mușcă de durere. În loc să-și folosească limba pentru a-L ruga pe Dumnezeu să-i ierte, ei își folosesc limbile pentru a-L blasfemia pe Dumnezeu din cauza durerii și a rănilor lor și refuză în continuare să se pocăiască de faptele lor.

Când o persoană își împietrește inima față de Dumnezeu, față de lucrurile lui Dumnezeu, când este implicată în închinarea la alți dumnezei, poate ajunge în situația în care inima sa devine atât de împietrită încât nu mai este loc pentru pocăință. Ajunge să se asemene cu fariseii, despre care Isus a spus că nu puteau crede. Ajung departe de pocăință, ca faraonul care și-a împietrit inima.

De nenumărate ori, pe măsură ce urgiile se abăteau asupra Egiptului, faraonul se pare că, pentru o vreme, se înduioșa și spunea: da, puteți pleca. De îndată ce urgia se oprea, el își împietrea inima și refuza să-i lase să plece. Până când, în cele din urmă, citim că Dumnezeu i-a împietrit. Faraon își împietrise inima de nenumărate ori. Există oameni care își împietresc inima iar și iar. Ei nu par să realizeze pericolul care îi paște când își împietresc inima față de Dumnezeu și față de lucrurile lui Dumnezeu. E periculos pentru că te poți împietri până în punctul în care pocăința devine imposibilă.

Un alt lucru pe care îl fac oamenii în loc să se pocăiască, este acela de a-L blasfemia pe Dumnezeu din cauza consecințelor păcatului lor. Vedem oameni care după ce au trăit vieți fără Dumnezeu, în rebeliune împotriva lui Dumnezeu, după ce s-au dedicat idolatriei în multe forme, atunci când o calamitate apare în viața lor, ei dau vina pe Dumnezeu. Se supără pe Dumnezeu că a permis calamitatea să li se întâmple.

Cu ani în urmă, când păstoream în Tucson, Arizona, la biserica noastră a venit o doamnă al cărei soț era căpitan în forțele aeriene. Așa că, într-o seară, am făcut o vizită la domiciliu pentru a-l cunoaște. M-a întâmpinat la ușă și, când m-am prezentat, a început imediat să mă înjure și să spună că nu sunt binevenit în casa lui și, practic, mi-a spus să plec. Soția lui, era în spatele lui, plângea și era supărată că mă trata în acest fel.

Dar el a spus: Tocmai mi-am adus fetița acasă de la doctor și a fost diagnosticată cu poliomielită. El avea încă o fiică mai mare care avusese poliomielită și purta proteză și a spus: nu-mi spuneți că Dumnezeu este iubire, prefer să nu aud asta. Tatăl meu a fost preot și știu totul despre asta. Și nu mă interesează. Nu încerca să-mi vorbești despre Dumnezeu.
Iar eu am întrebat: L-ai slujit pe Dumnezeu? Ți-ai dedicat viața lui Dumnezeu? Și el a scăpat câteva înjurături și a răspuns că nu.
I-am spus, ei bine, mă surprinde faptul că, dacă nu L-ai slujit pe Dumnezeu, vrei să dai vina pe El pentru nenorocirile din viața ta. Când tragedia apare în viața ta, ce-ți datorează Dumnezeu? Dacă nu ești copilul Lui, dacă nu Îl slujești, ce-ți datorează Dumnezeu?

A mai spus câteva înjurături, apoi am plecat.

Este posibil ca oamenii să-și împietrească inimile, iar acesta este un lucru periculos. Când Spiritul lui Dumnezeu vorbește inimii tale și te cheamă la pocăință, să-ți împietrești inima împotriva vocii lui Dumnezeu este un lucru periculos. Dumnezeu i-a spus lui Noe,

Duhul Meu nu se va lupta pururea cu omul. (Geneza 6:3)

În această declarație, există o binecuvântare și există un blestem. Este o binecuvântare faptul că Spiritul lui Dumnezeu se luptă cu oamenii. Ce lucru glorios este faptul că Dumnezeu nu vrea ca nimeni să piară, ci ca toți să vină la pocăință iar singurul mod în care poți să pieri este prin respingerea deliberată și voită a ofertei de mântuire a lui Dumnezeu.

Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfințit și va batjocori pe Duhul harului? (Evrei 10:28,29)

Isus îți stă în cale și într-un sens, trebuie să calci în picioare trupul Lui pentru a ajunge în iad.

Spiritul lui Dumnezeu a vorbit inimii tale și te-a chemat la pocăință, te-a chemat la o viață mai aleasă, la o viață mai bună. Totuși, tu îți împietrești inima. Este o binecuvântare că Duhul lui Dumnezeu se luptă, dar există și avertizarea că duhul lui Dumnezeu nu se va lupta întotdeauna cu omul.

Vine un moment în viața unei persoane în care Dumnezeu, la fel cum i-a spus lui Ieremia, ne va spune și nouă: Lasă-l în pace. Nu te mai ruga pentru el. Dacă o faci, nu te voi auzi. Ce lucru tragic. În Romani ni se spune:

Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor, așa că își necinstesc singuri trupurile, căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. (Romani 1:24,25)

Iată ce se întâmplă când Dumnezeu renunță la un om. Dumnezeu i-a lăsat pe cei despre care Pavel vorbește în Romani să își urmeze poftele josnice, să ajungă în acel loc în care Duhul lui Dumnezeu nu se va mai strădui, nu se va mai lupta cu ei. Din acel moment, nu mai este loc pentru pocăință.

Aceasta va fi condiția oamenilor de pe pământ la sunetul celei de-a șasea trâmbițe. Cu toată devastarea, cu toată moartea din jurul lor, ei vor refuza în continuare să se pocăiască.

Și nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtișagurile lor. (versetul 21)

Biblia spune:

„Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” (2 Corinteni 6:2)
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape. (Isaia 55:6)
Dar adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nici o plăcere în ei.” (Ecleziastul 12:1)
... nu vă împietriți inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie (Evrei 3:8)

În acele zile poporul Israel s-a împietrit față de ceea ce voia Dumnezeu să facă și astfel au trebuit să rămână în pustie până când a trecut acea întreagă generație. Suntem avertizați să primim harul lui Dumnezeu, dragostea și iertarea Lui cât timp este disponibilă. Cartea Apocalipsa este un avertisment pentru fiecare dintre noi.

Nu trebuie să fiți aici când vor veni judecățile cu trâmbițe, puteți fi cu biserica acolo în ceruri, cu Domnul nostru, în jurul tronului, închinându-vă regelui. Ați prefera să nu fiți aici, cu siguranță.


Să ne rugăm.
Tată, Îți mulțumim pentru speranța binecuvântată a apariției glorioase a marelui nostru Dumnezeu și salvator Isus Hristos, care, când va veni, va schimba trupurile noastre ca să fim făcuți asemenea chipului Său glorios.

Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. (1 Corinteni 15:53)
Știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este. (1 Ioan 3:2)

Doamne, inimile noastre tânjesc și doresc mult acea zi când vei veni și ne vei primi la Tine, ca să putem fi cu Tine acolo unde ești Tu, acolo la tronul lui Dumnezeu. Așa că, acum, Doamne, ne rugăm ca în această zi, Duhul Tău cel Sfânt să vorbească încă o dată. Ne dăm seama că printre cei dragi nouă sunt unii care și-au împietrit inimile. Nu știm cât de aproape sunt ei de acel nu final față de Tine, de respingerea finală a fiului Tău, de respingerea finală a iubirii Tale, acolo unde trec linia și nu mai există cale de întoarcere.
Tată, ajută-i, ajută-i Doamne, prin puterea Duhului Tău Sfânt să fie transformați, să poată spune da lui Isus Hristos, în numele Lui ne rugăm. Amin.

Nu-I mai spune nu lui Isus, nu-I mai întoarce spatele, ci pocăiește-te de păcatul tău și cere-i lui Isus Cristos să fie Domnul vieții tale. Toți oamenii au un dumnezeu. Isus a spus că nu poți avea doi dumnezei. El a spus că,

Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul, și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona. (Matei 6:24)

Nu poți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona, ci îl slujești pe Dumnezeu sau pe Mamona. Ori Satana este stăpânul vieții tale, ori Isus este stăpânul vieții tale. Dacă Isus nu este Domnul vieții tale, Satana este domnul vieții tale. Ești sub controlul lui. Ești în tabăra lui, dar el nu este prietenul tău. El este distrugătorul, iar el te distruge și vrea să te distrugă complet.

Dar Isus a spus: "Eu am venit ca ei să aibă viață, și aceasta din belșug". El a venit să îți dea viață astăzi. Este a ta dacă o accepți și te încurajez ca, pe măsură ce spiritul lui Dumnezeu îți vorbește inimii, să îi răspunzi în rugăciune.
Domnul să fie cu voi și Domnul să vă binecuvânteze în această săptămână, să aveți parte de o săptămână minunată de creștere mai aproape de El și pe măsură ce zilele devin mai întunecate, speranța creștinului devine mai strălucitoare. Nu mai este mult. Domnul va veni și ne va scoate din acest loc, așa cum Dumnezeu l-a salvat pe acel om neprihănit, Lot. La fel, El Își va elibera poporul, pentru că Dumnezeu știe cum să elibereze pe cei drepți și să-i păstreze pe cei nelegiuiți pentru ziua judecății. Așadar, așa cum a spus Isus,

Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie. (Luca 21:28)
Să vă uitați în sus.