Ingerul meu pazitor

· 2 min read
Ingerul meu pazitor

Zicea cineva ca nu merita sa faci filozofie cand mai ai o buna bucata din viata. Merita sa stai sa te gandesti la viata, la moarte, la Dumnezeu, la Iad, la Rai si la lucrurile care tin de lumile spirituale, mai tarziu, atunci cand ai timp sa stai pe prispa langa batranelul sau batranica vietii tale, sa discutati, si sa trageti concluzii cat e ziulica de lunga.

Ma zabat de o vreme in cea mai crunta lupta din viata mea pana im momentul de fata. Este lupta renuntarii la tot ce inseamna Pamant, la tot ce inseamna dorinta legitima, dar care, din nefericire, ma poate desparti de Dumnezeu. Prin simplul fapt ca imi pun intrebarile astea, unii oameni considera ca iau lucrurile prea in serios. Altii ca le iau prea putin in serios.

Adevarul e, ca toata lupta asta nu a fost cu Dumnezeu si nici cu cei din jur. A fost o lupta cu mine. O lupta in care valorile cele mai adanci si profunde isi spun ultimul cuvant. Sunt sigur ca orice hotarare as lua, drumul meu va fii unul adanc si orice as face, voi lasa o dara adanca in urma mea.

Sa fie oare promomisiunea lui Dumnezeu mai atractiva decat iubirea pe care o poate primi un om azi, sau maine? Sa fie oare zambetul unei “ei” mai pretios decat casa vesnica si bucuria prezentei lui Dumnezeu? Sa fie oare Iadul indulcit si diluat de optica distorsionata a sufletului meu? Sa fie Raiul undeva departe si Pamantul atat de aproape?

Care e insa realitatea in care ne traim viata? Daca ar fi invers, daca ochii sufletului ar fi cei prin care privim lumea, si simturile sufletului ar fi cele care sa coordoneze fiintele noastre, atunci trupul si carnea care ne tine, nu ar mai avea logica. Fie ca ne place, fie ca nu, traim in mai multe lumi, si chair daca seamana cu un scenariu SF, dusmanii nostri sunt invizibli, dar la fel si prietenii nostri.

V-am spus ca am vazut un inger odata? L-am vazut, o clipa cu ochii, apoi l-am simtit. Se uita la mine. Am stat pret de cateva minute si ne-am uitat unul la celalat. El era pe un scaun la capatul patului si se uita la mine. Nu mi-a fost frica deloc. L-am privit, si acum imi pare rau ca n-am vorbit cu el. Cred ca era ingerul meu pazitor.

A doua zi, m-am intrebat de ce m-a privit asa. Niciodata n-am spus la nimeni, dar ingerul meu pazitor ma mustra. Eram patat, si cred ca in momentele alea se intreba de ce eu, o fiinta atat de pacatoasa merit o protectie atat de mare.

Nu l-am mai vazut de atunci. Si nici nu cred ca am sa-l mai vad pana in clipa judecatii.

Related Articles

O conversație cu Domnul Orban
· 2 min read
Domnul a jurat și nu se va răzgândi
· 3 min read
Când vine sfârșitul lumii?
· 8 min read
Anul cârtiței
· 3 min read