Aluatul ascuns în plămădeală

O imagine a păcatului și a doctrinei false

„Împărăția cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie și l-a ascuns (în limba greacă “eg-krypto”- “a ascunde în”) în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.” (Biblia, Matei capitolul 13, versetul 33)

Domul perfect al pâinii mă face să zâmbesc. Știu ce se ascunde sub cupola aceea perfectă, fără zbârcitură. Sunt găuri care fermentează, pline de gaze. Acea plămădeală vârtoasă inițială, mică, smerită și adunată a avut nevoie doar de o mică bucățică de aluat ca să devină mare, ușoară și „umflată în pene”.

Cu satisfacție apăs ușor creasta rotundă și moale a pâinii și o fac plăcintă smerită, una cu suprafața netedă a mesei. Gazele scapă de sub învelișul moale șuierând imperceptibil, în semn de protest. O întind în toate direcțiile, iar apoi o împătur și o rotunjesc adunând marginile sub ea. E ultima frământare înainte de cuptorul de foc care va paraliza îngâmfarea plămădelii și creșterea cavernelor din miezul ei.

Pâinea rumenă, crocantă pe deasupra și moale pe dinăuntru va fi în sfârșit bună de mâncat.

Avertizare în trei pilde

Vorbind despre creșterea extraordinară care va avea loc în rândul comunității Împărăției spirituale a lui Dumnezeu pe pământ(biserica), Isus ne învață în trei pilde despre prezența în comunitatea lui Dumnezeu pe pământ a unor elemente care par a ajuta la creșterea comunității, a unor neajunsuri îngăduite de Dumnezeu până când în vreun fel sau altul le va îndepărta.

Este vorba despre cele trei pilde ale lui Isus Hristos, consemnate de evanghelistul Matei în evanghelia sa, în capitolul 13, pilda neghinei, pilda bobului de muștar și pilda aluatului.

În pilda neghinei (Biblia, Matei capitolul 13, versetele 24-30), vrăjmașul lui Dumnezeu aruncă semințe de neghină în ogorul Său de grâu.

Conform interpretării lui Isus (Biblia, Matei capitolul 13, versetele 36-43) semințele de neghină reprezintă oamenii celui rău care sunt în biserică (grâul). Neghina nu e smulsă pentru a proteja grâul care crește alături de ea, dar la finalul istoriei, ele sunt separate de îngeri și au destine veșnice diferite.

În pilda bobului de muștar (Biblia, Matei capitolul 13, versetul 31, 32) în copacul de muștar care crește foarte mare își fac cuib păsările cerului.

Ele sunt un simbol al duhurilor celui rău care prin influența lor aduc necazuri bisericii încercând să o distrugă. Știm că păsările îi reprezintă pe slujitorii celui rău din interpretarea pe care Isus a dat-o în pilda semănătorului (Biblia, Matei capitolul 13, versetele 3-23).

În ultima pildă, a aluatului (Biblia, Matei capitolul 13, versetul 33) o femeie ascunde aluat în plămădeală, făcând astfel plămădeala să crească foarte mult.

Fermentația face plămădeala să crească și bulele de gaz din pâine „balonează” miezul.

Simbolul aluatului din plămădeală

Aluatul este o bucată de plămădeală care începe să se descompună de la microbii prezenți în ea. Aluatul face ca toată plămădeala să fermenteze, iar bulele de gaz de la dioxidul de carbon care este eliberat prin fermentare se răspândesc prin toată plămădeala formând milioane de găuri în miezul ei.

În Scripturi, aluatul ascuns în plămădeală reprezintă păcatul sau învățătura falsă care se ascunde în comunitatea lui Dumnezeu. La fel cu aluatul, păcatul este ca un microb contagios care dacă nu e adus la lumină și dat la o parte, produce degradare morală în societate. Păcatul ascuns și nerestricționat naște în primul rând mândria; la fel cum fermentația produce gaze, păcatul produce înfumurare, aroganță.

Aluatul, o imagine a păcatului

Spre exemplu, Isus îi îndeamnă pe ucenici să se ferească de ipocrizie (fățărnicie) care era păcatul (aluatul) conducătorilor religioși ai evreilor din vremea Lui.

Isus a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întâi de toate, păziți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia.”

(Biblia, Luca din capitolul 12, versetul 1)

La fel cu aluatul rotund, crescut, frumos în exterior dar plin de găuri în interior, așa era portretul moral al fariseilor. Isus spune despre ei că se purtau neprihăniți ca să fie văzuți de oameni. Când făceau caritate își anunțau faptele ca toată lumea să afle. (Matei 6:1,2) Se rugau la colțul străzii și în sinagogă ca toți să îi vadă cât sunt de cucernici. (Matei 6:5)

Motivul pentru care mulți farisei făceau fapte neprihănite era ca să primească admirația și respectul oamenilor, nu neapărat ca să fie apreciați de Dumnezeu. Admirația oamenilor, gloria pe care o primeau de la ei, îi umplea de satisfacție și mândrie. Dar Isus Hristos fiind Dumnezeu, cunoștea ce era în inima lor și le-a spus tuturor.

„Voi, fariseii, curățiți partea de afară a paharului și a vasului, dar lăuntrul vostru este plin de jefuire și de răutate.”

sau

„Vai de voi, fariseilor! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din rută și din toate zarzavaturile, și dați uitării dreptatea și dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceți, și pe celelalte să nu le lăsați nefăcute!

Vai de voi, fariseilor! Pentru că voi umblați după scaunele dintâi la sinagogi și vă place să vă facă lumea plecăciuni prin piețe!

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele, care nu se văd și peste care oamenii umblă fără să știe.”

(Biblia, Luca din capitolul 11, versetele 39-44)

Așadar, aluatul fățărniciei, sau cum am spune azi păcatul ipocriziei, presupune ascunderea păcatului care e în inimă în timp ce prezentăm o fațadă care atrage admirația și respectul oamenilor.

În predica de pe munte, Isus le-a spus ascultătorilor Săi că dacă neprihănirea lor nu o întrece pe cea a fariseilor, nu vor putea intra în împărăția lui Dumnezeu.

Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.
(Biblia, Matei capitolul 5, versetul 20)

După această afirmație, Isus Își continuă cuvântarea aducând la lumină și dând pe față acele păcate ascunse cu care ne confruntăm cu toții: mânia, pofta sexuală și alte pofte, ne-iertarea, minciuna, ura, înșelătoria, ipocrizia, lăcomia, materialismul, îngrijorarea, judecata incorectă. Toate păcatele pornesc din firea noastră pământească, ele sunt invizibile la început ascunzându-se în gândurile noastre.

Predica lui Isus ne face conștienți de cât de falimentari moral suntem înaintea lui Dumnezeu, cât suntem de păcătoși, câtă nevoie avem de iertarea Lui. Cei ce cred în Isus acceptând Jertfa Sa pentru păcatele lor primesc în dar neprihănirea Sa, singura neprihănire acceptată de Dumnezeu în Împărăția Sa.

Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea și Prorocii – și anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.

(Biblia, Romani capitolul 3, versetele 21-24)

Dar și după ce au primit neprihănirea lui Isus, credincioșii nu sunt imuni la păcat. Cât suntem în trupuri de carne, firea pământească este prezentă și ea în noi îndemnându-ne să îi facem poftele. Pavel, inspirat de Duhul Sfânt îi îndeamnă pe credincioși să trăiască o viață condusă de Duhul Sfânt și nu de firea lor pământească.

Zic dar: umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, și Duhul, împotriva firii pământești; sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți.

(Biblia, Galateni capitolul 5, versetele 16,17)

Am văzut în articolul precedent cum Duhul Sfânt ne învață calea cea bună, ne călăuzește în tot adevărul prin lumina Cuvântului și chiar prin convingeri care le pune în inima noastră cu privire la situații specifice din viața noastră.

Totodată Duhul ne arată prin lumina Lui păcatele care se ascund în inima și în mintea noastră și ne îndeamnă blând să mergem la Isus ca să Îi mărturisim păcatele și astfel să fim curățați de ele.

Ioan, luminat de Duhul Sfânt, ne învață ce înseamnă să umblăm în lumină.

Dacă zicem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu trăim adevărul. Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățe de orice nelegiuire.

(1 Ioan capitolul 1, versetele 6-8)

A umbla în întuneric e a trăi în păcat și a ascunde păcatele. A umbla în lumină e a mărturisi păcatele lui Dumnezeu ca să fim curățați de ele.

Când ne mărturisim păcatele, Isus Hristos nu e luat prin surprindere, El le știa deja. Mărturisirea e pentru noi, ca să învățăm să ascultăm de Duhul Sfânt care identifică păcatele și le aduce la lumină în inima noastră.

Un credincios care la imboldul Duhului Sfânt își recunoaște păcatele și le mărturisește, învață smerenia înaintea lui Dumnezeu, o stare apreciată de El. Un credincios care nu se lasă mustrat de Duhul Sfânt și își ascunde păcatul dă dovadă de mândrie, aroganță care va atrage experiențe umilitoare în viața lui.

Mândria merge înaintea pieirii și trufia merge înaintea căderii.

(Biblia, Proverbele capitolul 16, versetul 18)

Aluatul, o imagine a învățăturii false

Aluatul e o imagine folosită de Isus pentru a ilustra o doctrină sau o învățătură falsă. Isus i-a învățat pe ucenici să se ferească de învățătura (aluatul) Fariseilor.

Isus le-a zis (ucenicilor): „Luați seama și păziți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor.” […] Atunci au înțeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pâinii, ci de învățătura fariseilor și a saducheilor.

(Biblia, Matei capitolul 16, versetele 6 și 12)

Învățătura fariseilor era tradiția pe care ei o alcătuiseră pe baza legii date de Dumnezeu lui Moise.

Spre exemplu, vindecările pe care Isus le făcea în ziua Sabatului erau văzute de ei ca o încălcare a tradiției fariseice, o încălcare a interpretării date de ei Cuvântului lui Dumnezeu.

Ioan consemnând o vindecare pe care Isus a făcut-o în ziua Sabatului (capitolul 5 din Evanghelia după Ioan) ne vorbește despre reacția liderilor religioși când au aflat că Isus le-a încălcat tradiția.

Omul acela s-a dus și a spus iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos. Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus și căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.

(Biblia, Ioan capitolul 5, versetele 15,16)

Dumnezeu a poruncit în Legea Sa ca a șaptea zi din săptămână, Sabatul, să fie o zi de odihnă. Era o zi în care oamenii luau o pauză de la lucrul pe care îl făceau zi de zi și se dedicau în întregime închinării lui Dumnezeu. (vezi Exodul capitolul 20, versetele 8-11)

Dar Dumnezeu nu a interzis facerea de bine în ziua Sabatului. Făcând referință la Legea dată lui Moise (Deuteronom capitolul 22, versetul 4, spre exemplu), Isus le pune o întrebare Fariseilor:

„Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?”

(Biblia, Luca din capitolul 14, versetul 5)

Este o întrebare la care fariseii nu au putut să răspundă nimic.

Doctrina Fariseilor, tradiția lor, era o doctrină defectuoasă, o învățătură falsă, un aluat care strică învățătura curată a lui Dumnezeu care ne învață să Îl iubim pe Dumnezeu și să îi iubim și să le facem bine celorlalți.

Multe învățături false s-au născut în biserică de-a lungul anilor. Isus Hristos îi avertizează pe ucenici despre învățătorii falși care vin îmbrăcați în haine de oi, par a fi din rândul credincioșilor, dar de fapt sunt niște lupi răpitori, lacomi de ceea ce pot câștiga de pe urma credincioșilor. (Matei capitolul 7, versetele 15-20)

Bisericile din Pergam și Tiatira aveau în rândurile lor grupuri care țineau învățături false. În Tiatira o femeie - proorociță falsă introdusese în biserică închinarea la dumnezei străini așa cum prințesa sidoniană Izabela, soția regelui Ahab, a introdus închinarea la Baal în poporul Israel. (Apocalipsa capitolul 2)

Apostolul Ioan ne vorbește despre învățături false promovate de oameni care sunt împotriva lui Hristos și care încearcă să Îi ia locul în biserică. El îi numește pe acești învățători falși, antihriști.

Copilașilor, este ceasul cel de pe urmă. Și, după cum ați auzit că are să vină antihristul, să știți că acum s-au ridicat mulți antihriști – prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri.

Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Hristosul? Acela este antihristul, care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Oricine tăgăduiește pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturisește pe Fiul are și pe Tatăl.

(Biblia, 1 Ioan capitolul 2, versetele 18,19 și versetele 22, 23)

Învățătorii falși, antihriștii, aici cu înțelesul de oameni care nu doar sunt împotriva domniei lui Isus Hristos în biserică, dar se pun în locul Lui vrând ei să domnească, sunt oameni care au venit din mijlocul credincioșilor, din rândul bisericii. Sunt lupii îmbrăcați în haine de oi.

Credincioșii, însă, au Duhul lui Dumnezeu care îi învață să distingă învățătura adevărată de învățătura falsă, El este Duhul Adevărului care îi călăuzește pe credincioși în tot adevărul.

Dar voi ați primit ungerea din partea Celui Sfânt și știți orice lucru. V-am scris nu că n-ați cunoaște adevărul, ci pentru că îl cunoașteți și știți că nicio minciună nu vine din adevăr.

(1 Ioan capitolul 2, versetele 20,21)

Așadar, cu lumina Sa, Duhului Sfânt ne călăuzește arătându-ne adevărul despre noi, conducându-ne la Isus; ne învață doctrina curată a lui Dumnezeu în Scripturi, calea pe care trebuie să o urmăm.

Păcatul și învățătura falsă sunt aduse la lumină de Duhul Adevărului, iar dacă vom colabora cu El, în smerenie, nu avem de ce să ne temem de aluatul care colcăie în jur.