Apocalipsa, capitolul 12 (cu podcast)
Să deschidem Biblia, la capitolul 12 din cartea Apocalipsa. Aici, ne sunt arătate diferite personaje. Primul personaj ne este prezentat la început:
În cer s-a arătat un semn mare – o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare și cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, țipa în durerile nașterii și avea un mare chin ca să nască. (versetul 1)
Femeia reprezintă națiunea Israel. Sunt unii care spun că femeia reprezintă biserica, dar nu e așa.
În cartea Geneza, ni se spune despre două vise pe care le-a avut Iosif, fiul patriarhului Iacov. Primul vis a fost despre cum în timp ce își legau snopii de grâu la câmp, snopii fraților lui Iosif se plecau în fața snopului său. Frații lui Iosif erau deja geloși pe el din cauză că era preferatul tatălui lor, iar acest vis nu l-a ajutat pe Iosif să le devină mai plăcut. Apoi Iosif a avut un alt vis, iar acest vis l-a supărat chiar și pe Iacov, tatăl său. El a zis:
„Am mai visat un vis! Soarele, Luna și unsprezece stele se aruncau cu fața la pământ înaintea mea.”L-a istorisit tatălui său și fraților săi. Tatăl său l-a mustrat și i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta și frații tăi să ne aruncăm cu fața la pământ înaintea ta?” (Geneza 37:9,10)
Iacov a interpretat elementele prezente în vis ca fiind el, mama și frații lui Iosif. Așadar, din interpretarea lui Iacov înțelegem cine este femeia din versetul 1 din Apocalipsa 12, este vorba deci de națiunea Israel, cele 12 stele fiind cele douăsprezece triburi provenite din cei doisprezece fii ai lui Iacov, părintele națiunii Israel.
Isus Hristos a venit în lume prin poporul Israel. Dumnezeu l-a ales pe Avraam, i-a promis că va face din el o națiune mare, că în Sămânța lui, toată lumea va fi binecuvântată. Sămânța promisă lui Avraam este Mesia, Isus Hristos.
Mai târziu, Dumnezeu a repetat promisiunea regelui David, identificând tribul și familia lui ca fiind cele prin care va veni Mesia. Pavel ne spune ce avantaje au israeliții:
Ei sunt israeliți, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduințele, patriarhii, și din ei a ieșit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin! (Romani 9:4,5)
Așadar, prin națiunea Israel a fost adus Isus Mesia în lume. Acesta este primul personaj prezentat. În continuare pe scena viziunii apare al doilea personaj:
În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roșu, cu șapte capete, zece coarne și șapte cununi împărătești pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului și le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii care stătea să nască, ca să-i mănânce copilul, când îl va naște. (versetele 3,4)
Un pic mai departe în capitol, aflăm identitatea marelui balaur roșu, dacă nu v-ați prins deja. Nu este nimeni altul decât Satana.
Și balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui. (Apocalipsa capitolul 12, versetul 9)
Așadar, acesta este al doilea semn din cer. Știm că deseori satan e ilustrat cu coada bifurcată, având o furcă și coarne și așa mai departe. Este o greșeală să ne gândim că el arată așa.
În realitate, această imagine pe care o au unii despre diavolul este ilustrarea lui Pan, zeul romanilor și al grecilor, care are coarne, furcă și așa mai departe. Satana este descris în Ezechiel ca fiind perfect în frumusețe și desăvârșit în înțelepciune, până în ziua în care s-a găsit nelegiuirea în el.
Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu și umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. (Ezechiel, capitolul 28, versetele 14,15)
El este, fără îndoială, o creatură superbă, una dintre cele mai frumoase din creația lui Dumnezeu. Datorită frumuseții și înțelepciunii sale, el s-a înălțat în mândrie și s-a ridicat împotriva voinței lui Dumnezeu, așa cum ne spune Isaia în capitolul 14.
Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’ (Isaia capitolul 14, versetele 12-14)
Astfel, el a căzut din poziția pe care o avea în împărăția lui Dumnezeu și a devenit de fapt un adversar al lui Dumnezeu și, în cele din urmă, al poporului lui Dumnezeu. Numele Satana înseamnă literalmente adversar, un adversar al lui Dumnezeu.
Acum, în acest punct, trebuie remarcat faptul că Satana nu este opusul lui Dumnezeu. El i se opune lui Dumnezeu, iar împărăția lui este opusă împărăției lui Dumnezeu. Împărăția lui Dumnezeu este Împărăția luminii și a vieții, împărăția lui Satana este împărăția morții și a întunericului. Dar în nici un caz el nu este la același nivel cu Dumnezeu. Dumnezeu este etern, auto-existent, atotputernic.
Satana este o ființă creată și are puteri limitate. El nici măcar nu intră în aceeași categorie cu Dumnezeu și nu ar trebui să fie considerat niciodată ca opusul lui Dumnezeu. Ca înger, se crede că el a făcut parte dintr-unul din cele mai înalte ranguri îngerești. Profetul Ezechiel ne spune că a fost un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse. Deci a făcut parte din clasa heruvimilor, dar nu era deloc opusul lui Dumnezeu.
Dar când s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, a avut o asemenea influență și putere în ceruri, chiar și printre îngeri, încât o treime dintre îngeri i s-au alăturat în răzvrătirea sa. La asta se referă când spune,
Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului și le arunca pe pământ. (versetul 4)
Îngerii sunt adesea numiți în Scriptură stele ale cerului. În Iov, capitolul 38, versetul 7, Dumnezeu ne vorbește despre momentul în care a pus temeliile pământului iar stelele dimineții, adică îngerii, au cântat de bucurie ca urmare a lucrării lui Dumnezeu. Așadar, Satana a tras după el o treime din stelele cerului și le-a aruncat pe pământ.
Balaurul a stat înaintea femeii care stătea să nască, ca să-i mănânce copilul, când îl va naște. (versetul 4)
Copilul care s-a născut din poporul Israel e Isus. Satana a făcut tot ce a putut ca să-L țină pe Isus departe de cruce. Satana nu L-a pus pe Isus pe cruce. El nu a vrut ca Isus să meargă pe cruce.
Prima încercare a lui Satana a fost de a elimina rasa evreiască. Vă amintiți de Haman? Când Haman s-a supărat că Mardoheu, unchiul Esterei, nu i s-a închinat, a complotat pentru a omorî întreaga națiune a evreilor. A mers la rege și i-a spus că evreii sunt un grup de rebeli și că ei reprezintă o amenințare pentru regat. El a propus să se stabilească o zi în care fiecare evreu să fie ucis. Și astfel, regele a dat decretul ca într-o anumită zi, toți evreii să fie uciși. Aceasta a fost încercarea lui Satana de a opri venirea lui Mesia pe scena istoriei.
Dar în această imagine balaurul este gata să devoreze copilul de îndată ce se va naște.
Să ne amintim cum, atunci când magii au venit la Irod întrebându-l unde urma să se nască Mesia, regele lui Israel, el a întrebat cărturarii evrei, iar aceștia i-au spus că în Betleem.
Și astfel, steaua i-a condus acolo, dar Irod le-a spus magilor să caute cu sârguință pruncul și când îl vor găsi, să-l anunțe și pe el unde e ca să meargă și el să i se închine Lui. Irod era un tiran paranoic care a ordonat să fie uciși câțiva dintre propriii săi fii și soția lui preferată, deoarece credea că ei complotau să-i ia tronul. Imaginați-vă ce a simțit el când au venit magii de la răsărit care i-au spus că vor să îl vadă pe regele evreilor și să i se închine pentru că i-au văzut steaua pe cer! Irod s-a simțit amenințat de acest rege nou-născut al evreilor. Și astfel, când magii au fost avertizați de Domnul să nu se întoarcă la Irod și nu au mai mers pentru a-i spune unde se află copilul, Irod a ordonat atunci ca toți copiii de doi ani și mai mici din Betleem să fie uciși. Și astfel, balaurul a încercat să distrugă copilul imediat ce s-a născut.
Ea (Israel) a născut un fiu, un copil de parte bărbătească (pe Isus). El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu și la scaunul Lui de domnie. (versetul 5)
Există atât de multe versete care vorbesc despre Isus fiind răpit la cer, adică despre înălțarea Sa la cer și despre faptul că El este acolo acum. Isus a promis bisericii din Laodiceea că:
Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. (Apocalipsa capitolul 3, versetul 21)
Așadar, Isus este în cer pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu, a fost răpit în cer când s-a înălțat la cer. Acum, în ceruri, El este ca un avocat pentru noi. Satana este adversarul, dar Isus este avocatul nostru care stă la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, mijlocind pentru noi.
Și femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute șaizeci de zile. (versetul 6)
Aceasta este ultima parte a necazului cel mare, ultimii trei ani și jumătate. Întreaga perioadă a necazului în care Dumnezeu se va ocupa de națiunea Israel va avea o durată de șapte ani. Când am studiat cartea lui Daniel, am menționat cum a fost hotărâtă asupra națiunii Israel o perioadă de 70 de câte 7 pentru a finaliza toate profețiile, pentru a termina întregul plan al lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor.
Din momentul în care a fost dată porunca de a restaura și reconstrui Ierusalimul, au fost 69 de câte șapte sau 483 de ani care au fost împliniți.
La 483 de ani după porunca de a restaura și reconstrui Ierusalimul, Isus a venit și s-a prezentat ca Mesia națiunii Israel. Dar profeția lasă o perioadă de șapte ani neîmplinită.
În capitolul 24 al cărții Matei, ni se relatează cum Isus trecea prin templu împreună cu ucenicii Săi, spre Muntele Măslinilor. În timp ce treceau pe lângă templu, ucenicii Îi atrăgeau atenția asupra pietrelor uriașe pe care Irod le folosise la construirea templului. Iar Isus a spus:
„Vedeți voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” (Matei capitolul 24, versetul 2)
Așa că ucenicii au întrebat: Doamne, când se va întâmpla acest lucru, când va avea loc distrugerea templului? Și care vor fi semnele venirii Tale și ale sfârșitului veacului?
Atunci Isus le-a vorbit despre momentul distrugerii templului și despre lucrurile care se vor întâmpla. Dar apoi a continuat să vorbească despre semnele venirii Sale și ale sfârșitului veacului. Și, vorbind despre semnele venirii Sale, a vorbit despre marele necaz care va veni pe pământ, un timp de necaz cum lumea nu a mai văzut până acum și nici nu va mai vedea vreodată. Și El a spus
... când veți vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, așezată în Locul Sfânt – cine citește să înțeleagă! – (Matei 24:15)
Așadar, Domnul ne spune că ar trebui să înțelegem ceva ce va veni - urâciunea pustiirii despre care a vorbit profetul Daniel - care e unul din semnele celei de-a doua veniri ale Sale, este încă viitoare în acea ultimă perioadă de șapte ani.
Au fost hotărâți 70 de câte 7 ani asupra națiunii Israel. 69 de câte 7 ani s-au împlinit deja și așa cum s-a profețit după această perioadă, Mesia a fost nimicit și nu a primit împărăția, iar evreii au fost împrăștiați.
Apoi, Scripturile au profețit că în zilele din urmă, evreii se vor întoarce din nou în țara lor și va veni o vreme când ceasul va porni din nou la începutul ultimilor șapte ani când biserica va fi luată de pe pământ și omul păcatului va fi descoperit.
În acești ultimi șapte ani Dumnezeu se va ocupa de națiunea Israel. Această perioadă are două părți de câte trei ani și jumătate. În primii trei ani și jumătate, evreii vor fi înșelați de acest om al păcatului care va face un pact de pace cu Israel dându-le dreptul de a-și reconstrui Templul.
Evreii vor crede că acest om este Mesia al lor și îl vor aclama ca atare. Dar după trei ani și jumătate, când templul va fi fost construit și vor fi restabilite închinarea, sacrificiile și rugăciunile, acest om va veni la templu și va opri sacrificiile și rugăciunile zilnice. Va declara că el este Dumnezeu și va cere tuturor să i se închine ca lui Dumnezeu, iar el va sta în Locul Preasfânt din templul reconstruit, proclamându-se Dumnezeu.
Când se va ajunge la acest moment, Isus le spune că evreii trebuie să fugă în pustiu, când vor vedea urâciunea pustiirii sau urâciunea care aduce pustiirea. Această blasfemie a acestui lider mondial va fi ultima picătură, paharul mâniei lui Dumnezeu se va revărsa în acest moment și judecata lui Dumnezeu va cădea peste pământ.
Lucrurile despre care citim acum în Apocalipsa, începând cu capitolul șase până în acest punct, vor fi declanșate atunci când acest om al păcatului va intra în templu, în Locul Preasfânt, cerând să fie adorat ca Dumnezeu. Așadar, ne spune Isus, timp de 1.260 de zile, timp de trei ani și jumătate, evreii trebuie să fugă în pustiu fără să stea pe gânduri:
Cine va fi pe acoperișul casei să nu se coboare să-și ia lucrurile din casă; și cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-și ia haina.(Matei capitolul 24, versetele 17,18).
Dumnezeu le-a pregătit evreilor un loc în pustiu, unde îi va hrăni pe perioada ultimilor trei ani și jumătate din perioada marelui necaz.
Mai departe, citim:
Și în cer s-a făcut un război. Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Și balaurul cu îngerii lui s-au luptat și ei (versetul 7)
Satana îi are de partea lui pe îngerii care nu și-au păstrat prima lor stare, ci s-au răzvrătit împreună cu el împotriva autorității lui Dumnezeu. Se pare că Mihail și Satana sunt în război de multă vreme.
Citim în Biblie, în cartea lui Iuda, în versetul 9:
Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!”
Apoi, când Daniel s-a rugat căutând să înțeleagă planurile lui Dumnezeu cu privire la repatrierea poporului din captivitatea babiloniană, îngerul Gabriel i s-a arătat lui Daniel și i-a spus:
Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ți-ai pus inima ca să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăției Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci și una de zile, și iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor și am ieșit biruitor acolo lângă împărații Persiei. (Daniel capitolul 10, versetele 12,13)
Și astfel, Mihail a venit în ajutorul lui Gabriel pentru a-i permite acestuia să îi aducă mesajul lui Daniel cu privire la problemele la care profetul căuta răspuns de la Dumnezeu.
Și astfel, iată, din nou războiul din ceruri și aflăm că va mai fi un război după acesta între Mihail și Satana și acesta este conflictul final, ultimul război spiritual.
Așadar, în acest război din realitatea spirituală, Mihail și îngerii săi se luptă împotriva balaurului și balaurul cu îngerii săi se luptă împotriva lui Mihail.
Dar n-au putut birui; și locul lor nu li s-a mai găsit în cer. (versetul 8)
S-ar părea că Satana are acces în cer. În cartea lui Iov citim că,
Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfățișat înaintea Domnului. Și a venit și Satana în mijlocul lor. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Și Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” (Iov capitolul 1 versetele 6,7)
Așadar, Satana a avut acces la cer și se pare că încă are, Dumnezeu îi dă voie. El a mers în cer pe vremea lui Iov. Ce făcea el acolo? Îl acuza pe Iov. Când Dumnezeu l-a adus în discuție pe Iov, s-a lăudat cu el. Dumnezeu i-a spus lui Satana:
„Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și curat la suflet, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău.” Și Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui și tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și turmele lui acoperă țara. Dar ia întinde-Ți mâna și atinge-Te de tot ce are, și sunt încredințat că Te va blestema în față.” (Iov capitolul 1, versetele 8-11)
Satana îl acuză pe Iov că este un mercenar, că Îl slujește pe Dumnezeu pentru profit, pentru ceea ce poate să obțină din slujirea lui Dumnezeu. Așadar, Satana și îngerii lui nu au învins. Nici nu s-a mai găsit loc în ceruri pentru ei. Balaurul a fost alungat.
Și balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui. (versetul 9)
Isus a văzut acest moment al alungării lui Satana din cer, în mod profetic, și le-a spus ucenicilor Săi:
Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer. (Luca 10, versetul 18)
Balaurul este șarpele cel vechi. În Grădina Edenului, Satana a luat forma unui șarpe pentru a o ispiti pe Eva. El este numit diavolul. Cuvântul diavol înseamnă "înșelătorul". Satana înseamnă "adversarul".
Așadar, Satana împreună cu îngerii săi au fost aruncați pe pământ.
Așa cum am văzut în capitolul 9 din Apocalipsa, în timpul marelui necaz, tot iadul se va dezlănțui pe pământ. Forțele demonice vor fi dezlănțuite asupra lumii. Va fi o bătălie spirituală de proporții extraordinare, iar puterile întunericului vor prelua controlul total, fără restricții, fără a fi ținute la distanță de biserică, care va fi luată de aici.
Sunt oameni care au multe lucruri negative de spus despre biserică, dar ar trebui mai bine să fie recunoscători pentru prezența bisericii în lume, pentru că dacă biserica nu ar fi printre noi, lumea ar fi în haos astăzi.
Isus a spus despre credincioși că ei sunt sarea pământului. Ei sunt ceea ce împiedică pământul să devină stricat. Sarea, în zilele lui Hristos, era folosită ca agent de conservare pentru carne, deoarece ea ucide bacteriile de la suprafață. Când Isus a spus: "Voi sunteți sarea pământului", a vorbit despre influența de conservare a credincioșilor în lumea de astăzi, influență care împiedică forțele întunericului să preia complet controlul. Lumea ar trebui să fie recunoscătoare pentru prezența bisericii.
Datorită prezenței bisericii, judecata lui Dumnezeu nu se dezlănțuie. Vă amintiți când Domnul a trimis îngerii să distrugă Sodoma cum Avraam a intervenit și i-a spus Domnului:
„Vei nimici Tu oare și pe cel bun împreună cu cel rău? Poate că în mijlocul cetății sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare și pe ei și nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei? Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, așa ca cel bun să aibă aceeași soartă ca cel rău, departe de Tine așa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” Și Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetății, voi ierta tot locul acela din pricina lor.” (Geneza, capitolul 18, versetele 23-26)
Prezența bisericii oprește judecata lui Dumnezeu să se dezlănțuie și e un stăvilar împotriva puterilor întunericului nepermițându-le să preia controlul complet. Așadar când biserica va dispărea, veți prefera să nu mai fiți aici pentru că încă nu ați văzut nimic asemănător cu ceea ce se va întâmpla odată ce biserica va fi îndepărtată.
Și am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Lui, pentru că pârâșul fraților noștri, care zi și noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. (versetul 10)
Satana nu vă este prieten. Poate că vine la voi ca un înger de lumină și vă oferă lucruri ademenitoare, dar credeți-mă, nu este prietenul vostru. El este acuzatorul, pârâșul fraților. El este acolo sus, acuzându-vă în fața lui Dumnezeu. Dacă nu am avea pe Cineva care să ne ia apărarea, am avea mari probleme. Dar, așa cum Satana este acuzatorul fraților, Isus Hristos este avocatul, mijlocitorul nostru înaintea Tatălui. Ioan a spus:
Vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. (1 Ioan capitolul 2, versetul 1)
Isus ne apără împotriva acuzațiilor lui Satana. Vă amintiți cum scrie Pavel către Romani despre Isus?
Deci ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socotește neprihăniți! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi! (Romani capitolul 8, versetele 32-34)
Cine poate aduce vreo acuzație împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Tocmai asta face Satana. Te acuză în fața lui Dumnezeu, dar Dumnezeu este Acela care te socotește neprihănit prin Isus, astfel că Dumnezeu nu primește acuzații împotriva ta. Dumnezeu te-a exonerat de acuzații. Isus îi poate salva pe deplin pe toți cei care vor veni la Dumnezeu prin El, întrucât Domnul mijlocește mereu pentru ei. Isus este în cer ca mijlocitor al nostru înaintea Tatălui, e avocatul nostru, dar Satana este acolo ca acuzator.
Așadar, cine este cel care aduce acuzații? Cine este cel care condamnă? Este Satana, acuzatorul, pârâșul fraților. Și nu numai că ne acuză înaintea lui Dumnezeu, dar ne acuză față de noi înșine. El îți arată fiecare defect, fiecare eșec, fiecare dată când te-ai împiedicat, el te condamnă și vrea să te țină prizonier condamnării. El te face să simți că nu ești demn să Îi ceri lui Dumnezeu să te mai ierte, pentru că ai fost slab și ai continuat să păcătuiești. Îți arată mereu slăbiciunile și defectele. Se pricepe atât de bine să acuze, să condamne, să te țină în condamnare. Dar Biblia ne spune că acum nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus. Cine este cel care ne condamnă? Nu Isus. Isus a spus:
Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să condamne lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este condamnat, dar cine nu crede a și fost condamnat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.(Ioan capitolul 3, versetul 17)
Prin Pavel, Domnul ne spune,
Acum dar nu este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. (Romani capitolul 8 versetul 1)
Și totuși, de ce trăiesc creștinii în condamnare? Pentru că l-au ascultat pe Satana și i-au înghițit minciunile. Satana îți spune că Dumnezeu este supărat pe tine, e enervat pe tine, Îl iriți. Dumnezeu nu te mai iubește. El i-a făcut pe oameni de multe ori să creadă aceste lucruri. Una dintre replicile lui preferate este că ai comis păcatul de neiertat și cum îi place să-i chinuie și să-i tortureze pe oameni cu gândul că au comis păcatul de neiertat. Scopul condamnării lui față de tine este să te țină departe de Dumnezeu, să te facă să te simți nevrednic și nedemn să te apropii de Dumnezeu. Scopul lui e să te țină departe de Domnul.
Duhul Sfânt, pe de altă parte, ne convinge de păcat. Când fac ceva greșit, Duhul Sfânt este acolo și mă convinge că ceea ce am făcut e greșit.
Atunci cum pot știi când am de-a face cu Duhul Sfânt care mă convinge de păcat sau cu Satana care mă condamnă? Foarte simplu. Atunci când Duhul Sfânt te convinge de păcat, abia aștepți să ajungi la Isus pentru a te elibera de păcat, pentru a obține iertarea, pentru a obține curățirea și împăcarea cu Dumnezeu. Duhul Sfânt te conduce și te atrage la Isus. Când Satana te condamnă, îți vine să spui în sinea ta: "Of, mai bine renunț. Nu mai există speranță pentru mine.” Prin condamnare, el te îndepărtează de Isus, de iertare și de curățire. Acesta este scopul condamnării lui. Așa că, dacă simți că ești nevrednic, fără speranță, că mai bine renunți să încerci, acesta este Satana care te condamnă, nu-l asculta. El este un mincinos și tatăl tuturor minciunilor.
Dar dacă ai impulsul de a-I mărturisi Domnului păcatul și de a-I zice: "Doamne, îmi pare atât de rău, te rog iartă-mă.”Acesta e Duhul Sfânt. El te convinge de păcat și te inspiră să-I mărturisești Domnului ca să primești iertare și să fii spălat de păcat.
Așadar, acuzatorul fraților, pârâșul fraților, care zi și noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor și nu și-au iubit viața chiar până la moarte. (versetul 11)
Ei, frații care erau pârâți și acuzați, l-au biruit pe Satana. Noi, cei care suntem angajați în această luptă împotriva lumii, împotriva cărnii și a diavolului îl biruim prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei noastre. Victoria noastră asupra dușmanului vine prin Isus Hristos care L-a învins pe Satana.
Practic, păcatul este exercitarea voinței tale împotriva voinței lui Dumnezeu. Ori de câte ori îmi exercit voința mea împotriva voinței lui Dumnezeu, sunt în păcat, asta înseamnă răzvrătire împotriva autorității lui Dumnezeu. Acesta a fost păcatul lui Satana. El, primul răzvrătit, a spus:
‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’ (Isaia, capitolul 14, versetul 13)
Iar exercitarea voinței sale împotriva voinței lui Dumnezeu a fost păcatul originar și răzvrătirea lui împotriva lui Dumnezeu.
Când Satana i-a ispitit pe Adam și Eva, i-a îndemnat să încalce porunca lui Dumnezeu. Păcatul originar al omului a fost neascultarea de voia lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu le spusese: "Să nu mâncați din pomul din mijlocul grădinii". Aceasta a fost porunca lui Dumnezeu. Ei și-au exercitat voința împotriva voinței lui Dumnezeu și au mâncat din acel pom.
Așadar, de fiecare dată când îți exerciți voința împotriva voinței lui Dumnezeu, păcătuiești. Dumnezeu ne-a dezvăluit voia Sa, cum vrea să trăim, ce vrea să facem și când îmi exercit voința mea împotriva voinței lui Dumnezeu, de fapt îi spun lui Dumnezeu că vreau să trăiesc așa cum vreau eu, nu cum vrea El. Vreau să fac ce vreau eu. Asta înseamnă răzvrătire împotriva autorității lui Dumnezeu în viața mea.
Satana a căutat să-L ispitească pe Isus să se răzvrătească împotriva voinței lui Dumnezeu pentru viața Sa. Isus a venit să facă voia Tatălui. El a spus:
Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. (Ioan capitolul 6 versetul 38)
Dar voia Tatălui a fost ca Isus să moară pe cruce pentru a plăti datoria pentru păcatul omului, ca substitut al nostru, ca jertfă pentru păcatele noastre. Acesta a fost scopul pentru care Dumnezeu L-a trimis în lume pe Isus. Mântuitorul a spus:
Tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! (Ioan 12:27)
Isus s-a născut pentru a împlini acest scop, a venit în lume pentru acest scop. Satana a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-L îndepărta pe Isus de cruce, oferindu-I lumea fără să trebuiască să ajungă la cruce. I-a spus:
Ție Îți voi da toată stăpânirea și slava acestor împărății; căci mie îmi este dată și o dau oricui voiesc. Dacă, dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. (Luca 4, versetele 6,7)
Așa a căutat diavolul să-L ademenească pe Isus să meargă împotriva voinței lui Dumnezeu. Dar Isus, S-a supus lui Dumnezeu și a ascultat de El.
S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. (Filipeni capitolul 2, versetul 8)
Isus s-a rugat:
Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu. (Matei capitolul 26, versetul 39)
El s-a supus și s-a încredințat voinței Tatălui. Și mergând la cruce, El a învins puterea lui Satana, a răscumpărat lumea. Iar puterea pe care o exercită acum Satana este o putere uzurpată, permisă de Dumnezeu pentru scopurile Lui. Dar zilele lui sunt numărate. Când este alungat din cer, știe că timpul său este scurt și va face cât mai mult rău posibil în timpul scurt care i-a rămas.
Așadar, noi biruim, în primul rând, prin sângele Mielului care arată spre cruce unde a fost învins Satana. Cel rău încearcă să ne ispitească și să ne distrugă. Dar declarând ce a făcut Isus pe cruce pentru noi, ne aducem aminte că Satana a fost învins acolo. Eu sunt în Hristos și El este în mine; prin urmare, nu mai este loc pentru cel rău, a fost învins. Eu declar victoria pe care Isus a obținut-o acolo, pe cruce. Cuvântul mărturiei mele este despre Isus Hristos care este Domnul meu. Acum mă supun Domnului, de El ascult. Voința și dorința mea este să mă supun Lui, El să fie Domnul meu.
De asemenea, noi biruim când Îl iubim pe Domnul mai mult decât ne iubim viața pe pământ.
Cei care au biruit prin sângele Mielului au fost mai interesați să trăiască pentru Dumnezeu și să-L slujească pe Dumnezeu decât să trăiască o viață centrată pe sine în acele zile în care guvernul roman se întorcea împotriva bisericii. Se estimează că până la 6 milioane de oameni au fost martirizați pentru credința lor în Isus Hristos în anii marii persecuții romane împotriva bisericii. Când o persoană era suspectată că este creștină, i se cerea să spună "Cezarul este Dumnezeu". Un creștin nu putea să spună așa ceva. Iar creștinul refuzând să spună că Cezarul e Dumnezeu, era considerat atunci un trădător al Romei și era executat de Roma ca trădător, deoarece nu se supunea autorității guvernului roman.
Creștinii mărturiseau că Isus este Domnul și astfel, preferau să moară decât să renunțe la Isus. Ei nu și-au iubit viața chiar până la moarte. Milioane dintre ei și-au dat viața pentru mărturia lor că Isus este Domnul. Cuvântul grecesc "martyreo", care este cuvântul tradus "martor" din limba greacă, este, de asemenea folosit pentru cuvântul "martir". Ei au fost martori, au fost, în adevăratul sens al cuvântului, martiri pentru Isus Hristos, pentru că nu și-au iubit viața până la moarte.
De aceea bucurați-vă, ceruri și voi care locuiți în ceruri! (versetul 12)
Cerurile se vor bucura pentru că Satana va fi alungat de acolo și toți cei care locuiesc acolo, îngerii și biserica se vor bucura.
Vai de voi, pământ și mare! (versetul 12)
Dacă vă aduceți aminte, acesta e unul din cele trei "vai"-uri care au fost trimise cu cea de-a șaptea trâmbiță. Cei ce locuiesc pe pământ și pe mare sunt vizați de acest "vai".
Căci Diavolul s-a coborât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme. (versetul 12)
Începând cu alungarea lui Satana din locul ceresc, zilele lui sunt numărate. El știe asta. Prin urmare, este furios și face tot ce poate în această perioadă pentru a sfâșia pur și simplu lumea.
Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească. (versetul 13)
Satana i-a hărțuit pe evrei de-a lungul secolelor. El i-a inspirat pe mulți să se întoarcă împotriva evreilor, iar poporul ales a trecut prin mari persecuții. Antisemitismul, ura pe care o au oamenii pentru evrei, nu e plăcută lui Dumnezeu, e un păcat. Mai mult, este o ură supranaturală deoarece e inspirată de Satana. Hitler era foarte implicat în ocultism și a fost condus din umbră de ocultiști. Implicarea în ocultism a fost ceea ce a stat în spatele urii lui față de evrei și a încercării sale de a-i extermina. Totul a fost o chestiune de natură spirituală izvorâtă din ocultism. Din păcate, problemele evreilor nu s-au încheiat încă.
Să ne aducem aminte de momentul în care Isus a fost adus în fața lui Pilat. Dându-și seama că acuzațiile liderilor religioși evrei erau goale și că nu exista nici un motiv pentru care Isus trebuia să fie omorât, Pilat a căutat să facă dreptate conform justiției romane și a spus că Îl va elibera pe Isus, dar evreii continuau să strige: Răstignește-l, răstignește-l! În cele din urmă, Pilat a ordonat să i se aducă un lighean cu apă și a început să se spele pe mâini într-un mod ceremonios, declarând că se spălă pe mâini de toată afacerea aceea și că e nevinovat de sângele lui Isus. Iar ei au replicat: "Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri". Ce lucru oribil! Și vedem tragedia istoriei evreilor pe măsură ce au fost instituite diferite pogromuri împotriva lor, marea persecuție. Din păcate persecuția nu s-a terminat încă pentru ei.
Ea va veni în ultima parte a necazului cel mare, în ultimii trei ani și jumătate, perioadă care se numește, în Vechiul Testament, vremea necazului lui Iacov (Ieremia, capitolul 30:7). Anticristul va face din evrei una dintre principalele sale ținte atunci când va prelua controlul. Când el se va întoarce la templul de la Ierusalim, îl va profana, va profana Locul Preasfânt din templu, va intra în el și va declara că el este Dumnezeu. Atunci evreilor li se vor deschide ochii și realizând ce se întâmplă, îl vor respinge, iar el se va întoarce împotriva lor cu furie și va încerca să-i distrugă.
Așadar, balaurul, când a văzut că a fost aruncat pe pământ, a prigonit femeia (pe poporul Israel) care a născut copilul de parte bărbătească (pe Isus). Satana este încă supărat că Dumnezeu s-a folosit de Israel pentru a-l aduce pe Mesia în lume.
Și cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi și jumătatea unei vremi, departe de fața șarpelui.
Deci, așa cum le-a spus Isus evreilor, când vor vedea urâciunea pustiirii în locul preasfânt, să fugă în pustie.
Ni se spune că Dumnezeu îi va da două aripi de vultur ca să o ducă în pustie.
Există o profeție interesantă în Isaia, în versetul patru din capitolul 16.
Trimiteți miei cârmuitorului țării, trimiteți-i din Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului! Ca o pasăre fugară, izgonită din cuib, așa vor fi fiicele Moabului la trecerea Arnonului. Și vor zice: „Sfătuiește, mijlocește, acoperă-ne ziua nămiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriți, nu da pe față pe cei fugiți! Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniți din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! (Isaia, capitolul 16, versetele 1-4)
Așadar, undeva în pustiul Moabului, și unii cred că de fapt în jurul orașului stâncos Petra va fi locul unde evreii vor fugi în această perioadă scăpând de mânia lui antihrist și a lui Satan care i-a dat putere lui antihrist. Vom afla mai multe despre acest lucru în capitolul 13.
Așadar, o parte din poporul Israel se va ascunde în pustie unde va fi hrănit. S-ar putea ca Dumnezeu să trimită mană din cer timp de trei ani și jumătate, așa cum a făcut-o când poporul era în pustiu, după ce a ieșit din Egipt.
Atunci, șarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. (versetul 15)
Unii comentatori cred că acest râu reprezintă o armată care va fi trimisă să distrugă Israelul.
Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul și-a deschis gura și a înghițit râul pe care-l aruncase balaurul din gură. Balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos. (versetele 16,17)
Așadar, când șarpele nu va reuși să ajungă la evreii care au fugit în pustiu, atunci se va întoarce împotriva celor care nu au fugit și va căuta să-i extermine pe evreii care au rămas, iar aceștia vor trece printr-o altă perioadă grea de mare persecuție.
Când evreii L-au respins pe Isus, El le-a spus că nu-L vor mai vedea pe Fiul Omului până când nu vor spune: "Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului".
Când vor trece prin marele necaz care va urma, când va veni peste ei persecuția grea, ei vor spune: "Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului". Iar Isus va veni, Își va pune piciorul pe Muntele Măslinilor care se va despica la mijloc și apoi va întemeia împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Capitolul 12 ne-a adus la punctul culminant al celei de-a șaptea trâmbițe, dar acum urmează să aflăm mai în detaliu ce va avea loc în zilele în care va suna cea de-a șaptea trâmbiță. Următorul va fi capitolul 13, despre domnia lui antihrist.
Haideți să ne rugăm.
Tată, Îți suntem atât de recunoscători că ne-ai dat biruința prin Domnul nostru Isus Hristos. Așa cum Pavel, recunoscând puterea vrăjmașului și slăbiciunea firii sale, a strigat: "O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de carne?” Și apoi, privind la lucrarea Ta terminată în Isus, el și-a răspuns la propria întrebare spunând: Mulțumesc lui Dumnezeu care ne face să biruim prin Isus Hristos, Domnul nostru. Îți mulțumim, Tată, pentru biruința pe care o avem prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei noastre. Doamne, ajută-ne să ne lepădăm de noi înșine, să ne luăm crucea pentru a te urma, dă-ne puterea să fim gata să ne dăm viața pentru Isus Hristos. În numele Lui, ne rugăm. Amin.