Epistola către Romani
Epistola către Romani este o scrisoare scrisă de apostolul Pavel bisericilor din Roma în anul 57 A.D. Din câteva indicii pe care le avem în textul scrisorii, se pare că ea a fost scrisă din Corint. Pavel o recomandă pe Fivi, (Romani 19:1-2) o creștină din Chencrea, oraș-port de lângă Corint, persoana care probabil a dus scrisoarea la Roma. Un alt indiciu despre locul din care s-a scris epistola este menționarea pe care o face Pavel despre gazda lui, Gaius (Romani 16:23), e foarte probabil să fie același Gaius care locuia în Corint (1 Corinteni 1:14).
Cine este Pavel?
Apostolul Pavel a fost unul din cei mai activi predicatori ai Evangheliei din secolul I, AD, călătoriile lui misionare fiind bine documentate de către el însuși în cele 13 epistole pe care le-a scris și în cartea Faptele Apostolilor, scrisă de doctorul Luca, unul din cei patru evangheliști ai noului testament. El a fost contemporan cu cei 11 discipoli și martori oculari ai vieții, morții și învierii lui Isus Hristos. Scrierile lui alături de cele ale celorlalți apostoli scrise în perioada imediat următoare morții și învierii lui Isus Hristos reprezintă documente istorice de mare însemnătate care confirmă adevărul care stă la baza credinței creștine și anume că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care a fost profețit în vechime în vechiul legământ cu poporul Israel a trăit, a murit și a înviat din morți în conformitate cu profețiile.
Pavel este prima dată menționat cu numele de Saul în cartea Faptele Apostolilor unde la început apare ca persecutor fervent a bisericii nou înființate de către Isus Hristos. În drum spre Damasc, unde mergea, împuternicit fiind de Marele Preot de la Ierusalim, să aresteze creștini, Pavel are o întâlnire supranaturală cu Isus Hristos cel Înviat. În urma aceste întâlniri, Pavel se convertește la creștinism, e botezat și primește Duh Sfânt. In zilele următoare, după aceea Pavel începe să predice Evanghelia în sinagogile din Damasc și mai apoi în multe din centrele importante ale lumii dominate de imperiul roman din secolului I.
La convertire Pavel făcea parte din gruparea religioasă evreiască a Fariseilor. El a primit o educație temeinică în studiul Scripturilor sub îndrumarea lui Gamaliel, un învățător al legii mozaice foarte respectat în acele vremuri. Cunoștințele temeinice în Scripturile Vechiului Testament pe care le acumulase aveau să îi folosească lui Pavel mai târziu în scrierile lui pentru a explica implicațiile împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu în persoana lui Isus Hristos pentru credincioși.
De ce a scris Pavel scrisoarea către Romani?
În general, scrisorile NU sunt compoziții de filozofie și teologie abstractă care explică salvarea prin Isus Hristos, ci ele de majoritatea dăților erau adresate unor situații specifice cu care se confruntau BISERICILE (destinatarul scrisorilor) cum ar fi, învățături false infiltrate în biserici, lipsa de unitate între credincioși, confuzie în ce privește diverse învățături cum e cea privitoare la vremea sfârșitului (escatologie)etc.
Epistola către Romani reprezintă cel mai bine teologia lui Pavel privitoare la neprihănire, acea stare care ne face acceptabili în ochii lui Dumnezeu.
Tratarea problemelor privitoare la evrei și non-evrei sugerează faptul că s-ar putea ca să fi existat tensiuni între evreii și non-evreii din biserica din Roma. Probabil că biserica din Roma a început ca o biserică evreiască iar apoi cu timpul, non-evrei din Roma au devenit creștini. Nu e greu să ne imaginăm că ar fi putut exista astfel de tensiuni între creștinii evrei care împlineau și legea mozaică în care au crescut și creștinii non-evrei care trăiau liberi de restricțiile legii mozaice.
În scrierea lui, Pavel face multe referințe la istoria poporului Israel și pentru a le înțelege mai bine, recomand să fie citite pentru a înțelege în contextul lor explicația lui Pavel și întregul sfat al Scripturii.
Teme cheie în Epistola către Romani
Câteva dintre temele cheie în Epistola către Romani sunt:
Toți oamenii sunt păcătoși, deci cu toții fără excepție, au nevoie să fie salvați de păcat.
Legea mozaică, deși bună și sfântă, nu poate contracara puterea păcatului.
Prin neprihănirea lui Dumnezeu, păcatul e judecat și salvarea este oferită.
Cu venirea lui Isus Hristos vechea eră a răscumpărării s-a terminat, o nouă etapă a salvării început.
Jertfa lui Isus Hristos prin moarte este centrală în planul lui Dumnezeu de salvare a omenirii.
Etc.