17,4 RON. „Bine, atunci să îmi caut repede portmoneul şi să plătesc.” Îmi deschid geanta şi în loc să mă uit disperată prin dezordinea din interiorul ei după bani, prima secundă am rămas cu ochii fixaţi în lumea dintre cele două bucăţi de material, izbită de un gând: îmi place ce vorbeşte geanta mea despre mine azi…
O sticlă de ceai verde, două cărţi groase, un portmoneu cu trei poze înghesuite înăuntru, ciocolata cu mentă… îmi place.
Ce ar putea să spună? Că am grijă de sănătatea mea, de intelectul meu, de inima mea, de papilele mele gustative şi le răsfăţ cu gusturi delicate… Şi da, chiar îmi place; doar că ziua aceea era o excepţie, şi geanta mea e de obicei un univers al haosului în care poţi găsi orice, sau ale ori nimic. Mi-ar fi ruşine să îmi pierd geanta, să afle cineva că, de fapt, eu sunt dezordonată, că nu există urme prea profunde care să demonstreze că aş duce o viaţă planificată (ci una care merge „din inerţie”) şi nici măcar echilibrată, că sunt atât de aiurită încât nu port cu mine nici măcar un act de identitate pentru a mă putea găsi, să îmi înapoieze obiectul pierdut (ce bine… măcar aşa nu o să facă niciodată conexiunea între dezordinea din geantă şi faţa mea).
Poate pentru tine nu înseamnă nimica „universul genţii tale”, şi termenul acesta născocit de mintea mea ţi se pare penibil (nu neg că ar fi;))… A fost doar un gând care a pornit de la o geantă şi a parcurs tot drumul până sus, în Ceruri şi până la acel viitor în care Dumnezeu îmi va cere viaţa şi se va uita în ea ca într-o geantă, judecând şi constatând câtă grijă am avut de inima mea, cu ce gust rafinat /ieftin mi-am hrănit sufletul şi cât din El am pus acolo, doar că atunci nu îmi voi putea uita cartea de identitate acasă, pentru că acolo voi fi Acasă.
Tu… tu ce ai în geanta ta?
— Andreutza