Două mii șaptesprezece

“Două mii șaptesprezece a sosit! La mulți ani și bucurie! Multă sănătate și prosperitate! Un an plin de pace si liniște! Etcetera…”

Cu toate că îți doresc și tie, cât mai mult din cele scrise mai sus, suspectez că, fără să ne dăm seama, sloganurile și lozincile de mai sus, ne adorm conștiința și ne programează oarecum, să ne imaginăm lumea destul de diferit față de cum e realitatea.

Nu vorbesc doar de lumea reală, care ne înconjoară – războiul din Siria, emigranții generați de această catastrofă modernă, foamete, crimă, dezastre ecologice și umane, ci mă refer mai ales la lumea spirituală.

Nu-i așa că e comod sa mergi la Biserică, sa te afunzi în banca comodă sau incomodă, după caz, să cazi într-o reverie plăcută, in ritmul pieselor preferate sau mai puțin preferate și apoi, după un mesaj pozitiv, că mai nou așa se numesc predicile pe care le auzim, mesaje pozitive, să te întorci spre casă, gândindu-te cum să-ți petreci restul zilei de Duminică, cât mai plăcut și liniștit posibil.

Toate astea, în contextul în care, în lumea spirituală, se dă o luptă, literalmente pe viață si pe moarte, pentru noi, sufletele noastre eterne și pentru cei din jurul nostru.

Duminică, la predica de dimineață, pastorul Daniel a avut o intrebare care m-a trezit puțin la realitate. “Cum vrei să auzi glasul lui Dumnezeu dacă te uiți la TV seară de seară?” Nu că mă uit eu așa mult la TV, dar oricum, mă fac vinovat de mult timp pierdut și multă ignoranță în ce privește această luptă care se duce în jurul nostru.

Fiecare alegere pe care o facem, fiecare clipă pe care o petrecem, are repercursiuni în ce se întâmplă în jurul nostru. Inconștient sau conștient, suntem într-o luptă, și toată adormirea noastră nu ajută la nimic. Nu ne ajută pe noi, nu îi ajută nici pe ceilalți.

În 2016, o statistică destul de credibilă, spunea despre Americani că s-au uitat la TV, in medie, 282 de minute pe zi. Nu știu unde se încadrează românii, dar nu cred că pot fi prea departe. Trei ore pe zi de uitat la televizor. Trei ore pierdute pe nimicuri. Trei ore care nu se mai întorc. Trei ore pe zi, care ne afundă mai mult în mocirla lumii din jur. Oare dacă am sta doar o oră pregatindu-ne pentru lupta spirituală, sau daca am citi din Biblie, sau… pune tu ce vrei în locul punctelor. Oare cum ne-ar arăta viața?

Nici nu-i de mirare, că oamenii caută același fel de “entertainment” în Biserică. Televizorul ne dă ce ne place. Dacă nu, schimbăm canalul și tot găsim noi ceva să ne placă. În cel mai rău caz, ne uităm pe Netflix sau Amazon sau HBO sau filme ilegale de pe internet. Când ajungem la Biserică, obișnuiți din timpul săptămânii să ni se dea ce ne place, dorim un program artistic care să ne facă plăcere. Dacă suntem mai în vârstă, vrem muzică corală. Dacă suntem mai tineri, vrem muzică modernă. Oare pe asta trebuie să ne focalizăm la Biserică? Oare nu mergem acolo să-i vedem pe cei care luptă cot la cot cu noi pentru lărgirea Împărăției lui Dumnezeu? Oare mai contează așa de mult, ce muzică se cântă, când eu mă duc să mă întalnesc cu Dumnezeu?

Nu vreau să zic acum să reununțăm 100% la televizor, deși, nu e o idee rea. Ce vreau eu să zic e că, poate n-ar fi rău, să facem anul 2017, un an în care ne refocalizăm pe lucrurile importante, eterne. Un an în care, dacă nu știm care e scopul vieții noastre, să-l aflăm; dacă l-am aflat, să ne apucam, fără lene și să lucrăm iar, pentru Dumnezeu.

Pentru cine deja face asta, felicitări. Pentru cine simte că în anul care a trecut a “dormit” prea mult, să facă bine să se trezească la realitate, să-și ia viața in serios și fără frică, să-și ia armele din cui și să continue lupta.