Dumnezeu nu are nepoți

Vasile se uită cu ochii înlăcrimați la fiul său, care nu mai e mic copil ci un tânăr în toată firea, și se întreabă cum a ajuns aici. A făcut totul ca la carte. L-a dus la grupele de copii de mic, n-a ratat nici o tabără în care l-a putut trimite, au mers împreună cu familia cât de des au putut la biserică și cu toate astea fiul său nu mai vrea să audă de Dumnezeu, se dezice de Iisus și vrea să se mute cu prietena lui în chirie, într-un apartament, pentru a fi independent. S-a lăsat de școală în clasa a unșpea și lucrează acum la un fast food pentru bani de nimic.

Îți sună cunoscută povestea? Sper că nu e cazul în familia ta, dar din nefericire, povestea asta este destul de comună.

Ce s-a întâmplat? De ce oare aleg copiii crescuți în biserici să se îndepărteze de Dumnezeu și să aleagă valorile unei lumi aflate în rebeliune împotriva lui Dumnezeu?

Răspunsul e în Biblie

Citim în cartea Judecători, capitolul 2, versetul 10 despre două generații de oameni, cei care au fost salvați din sclavia egipteană și copiii lor:

Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinții lui [poporul care ieșise din robia egipteană], și s-a ridicat după el un alt neam de oameni [copiii lor], care nu cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.

A doua generație la care se referă acest text este neamul oamenilor care au intrat în Țara Canaan și au cucerit parțial teritoriul poporului Israel sub conducerea lui Iosua.

Mulți din a doua generație după robia egipteană au fost copii când au trecut prin Marea Roșie ca pe uscat, când Moise, la porunca lui Dumnezeu, și-a întins toiagul și apele Mării Roșii au stat ca niște ziduri de-o parte și de alta.

Totodată acești oameni au mâncat mană din cer, au văzut o grămadă de minuni dar au asistat și la declinul generației precedente care a murit în pustie înainte să intre în țara promisă.

Nu ți se pare ciudat că despre copiii acestor oameni ni se spune că nu L-au cunoscut pe Domnul? De ce oare?

Educația religioasă se face acasă

Am crescut într-o biserică evanghelică și am fost dus de mic la grupele de școală duminicală pentru copii. Am învățat multe despre Dumnezeu acolo, însă tot ce s-a întâmplat la acele grupe a fost doar un „bonus”, un avantaj și un ajutor. Lecțiile, flanelografele, muzica și prieteniile au contat, dar nu au fost esențiale în cunoașterea și credința mea în Domnul.

Părinții mei au avut grijă să planteze în mine adevărurile Bibliei acasă, și am știut de mic că la un moment dat voi fi invitat eu însumi să-L urmez pe Dumnezeu, în mod personal.

Și noi la rândul nostru, împreună cu copiii noștri, citim din Biblie și ne rugăm împreună în fiecare zi. De ce? Pentru că e cea mai importantă activitate pe care o putem face împreună și în același timp, Îl ascultăm pe Dumnezeu.

Din nefericire, societatea modernă e foarte abilă în a ne forma un anumit tipar de gândire, prin care suntem învățați, încurajați și uneori chiar forțați să externalizăm sau să ne debarasăm de atribuțiile care ar trebui să fie ale noastre, ale părinților și să le oferim unor instituții în care societatea vrea ca noi să ne punem toată încrederea.

Ni se spune că e spre binele copiilor să fie dați la grădi-școală cât mai devreme posibil, pentru că, chipurile, va fi mai bine pentru progresul lor academic. Dar dacă te uiți la calitatea școlii moderne, vezi că ea scade de la an la an. Rezultatele promise nu doar că nu apar, dar consecința directă a „trimiterii la școală” e că pruncii o duc din ce în ce mai rău, nu doar academic dar și social și spiritual. De ce?

Societatea abia așteptă să-ți îndoctrineze copilul cu ideile și valorile ei care nu au nimic de a face cu Dumnezeu și valorile Lui, și de la o vârstă cât mai fragedă. Nu te lăsa prostit!

Rolul părintelui nu e opțional în educație, și mai ales în instruirea religioasă.

Sunt multe versete în Biblie prin care Dumnezeu le spune clar israeliților să-și învețe copii despre El și să îi învețe să păzească legile Lui.

De exemplu, Deuteronom 6:6-7:

Și poruncile acestea, pe cari ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi, și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.

Părinții au responsabilitatea în a-și instrui copiii pe calea credinței tot timpul! De ce? Pentru că, vorba creștinilor din America:

“If we don’t teach our children to follow Christ, the world will teach them not to.”
Dacă nu-i învățăm pe copii să-l urmeze pe Cristos, lumea îi va învăța să nu o facă.

Niciodată nu e prea târziu

Dacă nu te-ai gândit vreodată sau nu ai fost perseverent în a avea un rol activ în instruirea copiilor tăi în credința în Dumnezeu, nu fii dezamăgit. Începe de astăzi.

Pune-te pe genunchi, cere-i iertare Tatălui Ceresc pentru că n-ai ascultat de El până acum și apoi cere-i ajutor, prin Duhul Lui cel Sfânt. Trebuie doar să vrei și El promite să îți dea puterea Lui pentru a-L urma.

Dacă însă copiii tăi sunt mari și au plecat de acasă, poate chiar au familiile lor, nici atunci nu e prea târziu. Roagă-te pentru momentele în care vă întâlniți și adu-L pe Dumnezeu în mijlocul discuțiilor voastre cât de des posibil fără a forța nota.

Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și cînd va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
(Proverbe 22:6)

Copiii Domnului nu nepoții Lui

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu
(Ioan 1:12)

Credința în Isus ne dă dreptul să ne facem copii ai lui Dumnezeu, și aceeași credință le dă dreptul copiilor noștri să se facă și ei fii și fiice de Dumnezeu.

Credința în Dumnezeu e individuală, nu se moștenește dar se transmite și se învață. În cer va fi plin de copii ai lui Dumnezeu și zero nepoți sau nepoate.

Ca și părinți, avem o datorie și un privilegiu deosebit în a ne educa copiii să se încreadă în Dumnezeu, să Îl primească pe Isus ca Mântuitor și Domn, ca mai apoi, sa fim toți copiii Domnului împreună cu Tatăl nostru ceresc.

Partea noastră, este să-i învățăm pe copii cu răbdare, credință și perseverență. Partea lor e să-L urmeze pe Isus.

Te încurajez, ca și părinte, să-ți iei rolul în serios și să perseverezi, prin ajutorul Duhului Sfânt, în a-ți învăța copilul să-L urmeze pe Dumnezeu.