Israel - Moștenirea lui Dumnezeu
Nu trece o zi fără o știre despre Israel și situația de acolo. O relatare despre războiul evreilor împotriva Hamas, proteste pro Palestiniene prin lume, sau, mai nou, un posibil nou front împotriva Hezbollah în nordul Israelului.
Din fericire, ultima știre a fost despre eliberarea celor patru ostatici „ascunși” de Hamas printre civili. Slavă Domnului!
Cu toate astea, chiar și cei care sunt pro Palestina, nu știu exact de ce luptă Hamas și Hezbollah împotriva Israelului.
Există posturi de știri unde ni se prezintă situația ca fiind o luptă de eliberare a palestinienilor de sub ocupația Israeliană.
Doar că, în Octombrie 7, 2023, când Hamas și-a pornit ofensiva satanică de a măcelări evreii din aproprierea graniței cu Gaza, palestinienii se guvernau singuri din 2005.
Israel și-a retras forțele militare și civilii care au mai rămas în Gaza, și de aproape 20 de ani i-au lăsat pe palestinieni să se guverneze singuri. În loc să-și investească miliardele primite pentru a construi un Dubai al Mediteranei, și-au finanțat ura împotriva Israelului și au construit o rețea imensă de tunele.
Te poți întreba atunci, despre ce opresiune vorbesc știrile?
Pe de altă parte, Hamas, Hezbollah și tătucul lor, Iran, au o singură dorință - eliminarea evreilor din regiune. În traducere, fie să-i omoare pe toți evreii (care după declarațiile organizațiilor menționate mai sus, e de preferat), fie să-i fugărească înapoi în „țările lor” de unde s-au strămutat în „Palestina”.
Cum faci pace cu cineva care vrea să te omoare și care își îndoctrinează copiii încă din fașă să te urască? N-ai nici o șansă la pace.
Cum se va rezolva conflictul? Doar bunul Dumnezeu știe.
Sunt însă câteva lucruri destul de clare pe care le găsim în Biblie și care sunt confirmate de evoluția recentă din regiune.
Dumnezeu luptă pentru Israel
Când Iran și-a telefonat intenția să pedepsească Israelul pentru atacul asupra „misiunii diplomatice” din Siria, majoritatea oamenilor au fost surprinși de numărul mare de proiectile și apoi și mai surprinși de eficiența apărării antiaeriene israeliene.
Cu toate că există tot felul de teorii legate de acest succes, cea mai plauzibilă explicație la ce s-a văzut live pe internet și la televizor, e că a fost un miracol. Dumnezeu a protejat Israelul „big time” și fără îndoială, funcționarea mai mult decât perfectă a sistemelor de apărare a fost orchestrată de El.
Nu te atinge de moștenirea lui Iacov
Se tot vehiculează că singura variantă pentru a face pace între Palestinieni și Israel e fondarea unui stat palestinian. De-a lungul timpului, au fost diverși oameni de stat care au încurajat această abordare, inclusiv administrația americană de astăzi.
Asta ar însemna că Israelul ar trebui să piardă din teritoriile lor, pentru a „face loc” așa numitului stat palestinian. Biblia ne spune însă că Israeliții au primit țara lor ca și moștenire veșnică, de la Dumnezeu, și asta nu se negociază.
„Îți voi da, ție și urmașilor tăi, țara în care locuiești acum ca străin, toată țara Canaanului, ca proprietate veșnică. Iar Eu voi fi Dumnezeul lor.” Geneza 17:8
În acest context, mi se pare interesant de făcut conexiunea între moartea președintelui Iranian, Raisi și negocierile pe care acesta le făcea cu administrația Biden, pentru a forța mâna Israelului la un acord care să includă un stat Palestinian.
Noi cunoaștem doar în parte planurile Domnului, dar știm că una din consecințele morții acestui criminal (porecla lui era „măcelarul Teheranului”), este că acest acord dintre SUA și Iran a picat pentru moment.
Planurile lui Dumnezeu cu Israel
Dacă citim atent în Biblie, ne dăm seama că planurile lui Dumnezeu cu Israel nu au fost toate împlinite.
Știm din profeții că Israel mai are de jucat câteva acte spre finalul istoriei: al treilea templu, pacea cu Antihrist, necazul lui Iacov, bătălia de la Armaghedon și în final, recunoașterea lui Isus ca și rege și domnia Lui de o mie de ani.
Până atunci, însă, rugăciunea mea e ca mulți dintre evrei să-L recunoască pe Isus ca și Mesia, și să îl urmeze pe regele lor adevărat.