Am citit demult o povestire SF, a cărei acţiune se petrecea undeva în viitorul foarte îndepărtat. Lumea evoluase enorm, oamenii îşi dezvoltaseră atât de mult capacităţile intelectuale încât deveniseră nişte creiere enorme, restul corpului fiind doar un fel de apendice… Povestirea surprinde o „şedinţă” a unui fel de consiliu care dezbătea problemele comunităţii planetare… în fine… se discuta problema modalităţii de hrănire… iar la un moment dat cineva a adus în discuţie o propunere mai veche… de creare a unui soi de gumă de mestecat care să conţină toate substanţele nutritive necesare… dar altcineva s-a opus pentru că din cauza masticării acelei gume anumitor persoane au început să le crească… dinţi.
De ce această povestire comico-stupidă? Deoarece… cred că, în proporţie de peste 90%, televizorul are cam acelaşi efect asupra noastră… ne transformă în nişte fiinţe noi… legumele de canapea… „Gândeşte liber” adică „fii liber de orice fel de gândire” că mestecăm noi papa pentru tine, iar tu stai comod şi înghite-o.
De ce spun asta? Pentru că îmi plăceau (şi îmi mai plac) tare mult cărţile. Citind o carte îţi creezi propria lume, cu personajele şi decorurile ei, lucru care nu poate fi egalat de nici un film (Nici chiar unul făcut chiar de tine). Imaginaţia nu are limite… dar poate fi limitată serios de imaginile prefabricate ale mass-media, pe care le înghiţim zilnic.
Mi-a plăcut foarte mult filmul Stăpânul inelelor, însă dacă încerc să-mi aduc aminte de lumea creată în mintea mea când am citit cărţile, nu mai reuşesc… ci doar să încarc golul rămas cu decorurile şi chipul personajelor din film… foarte trist… dar nu disperaţi… încă mai este speranţă… încă n-am ajuns vremurile din „Equilibrium”, încă nu ne-am ucis universul interior…
Nu vreau să închei într-o notă pesimistă… si total off topic va spun o mica gluma despre noi ardelenii: Ce au spus ardelenii când au văzut un câine alb? Ioi, uite un câne nou nouţ…
Autor: Marius