Noi cu cine votăm, domnule?

Am vorbit cu câțiva prieteni din România zilele astea și am rămas foarte surprins de ce se întâmplă acolo.

Locuiesc în Statele Unite de ceva ani buni și din punct de vedere politic, s-au întâmplat aici niște răsturnări de situații majore. Nu au fost însă surprinzătoare.

Nu vreau să mă bag în politică, pentru că politica noastră ar trebui să fie răspândirea Evangheliei. Doresc să fac niște observații bazate pe informațiile pe care le am până acum și cu experiența de viață pe care am acumulat-o în ambele sisteme, cel american și cel românesc.

Votezi un program, nu neapărat un om

Înainte de alegerile din noiembrie, mulți creștini din America au declarat că nu vor vota cu nici un candidat la președinție, pentru că niciunul nu întrunește toate calificările morale pentru a primi votul lor. E dreptul fiecăruia să voteze sau nu, însă eu cred că noi ca și creștini, nu ar trebui să evităm implicarea în viața țării în care locuim, chiar dacă acești candidații nu sunt perfecți.

Prin simplul fapt că trăim într-o societate sau alta, suntem implicați în treburile ei, fie că ne place sau nu. Votul poate reprezenta o implicare pozitivă și poate să facă o diferență pentru noi și pentru concetățenii noștri.

În ce mă privește, pentru candidații din America, am ales să analizez programele lor de guvernare pentru a-mi da seama, care dintre cei doi se aliniază cel mai bine cu credința mea. Am evitat să citesc articole din presă despre asta. În schimb, am ales să ascult direct ce a avut de zis fiecare candidat în parte.

La fel cred că se poate aplica și la alegerile din România. Nu trebuie să ne fie frică să alegem un candidat sau altul, care, bazat pe investigațiile pe care le facem, se aliniază cel mai mult cu valorile pe care le susținem, chiar dacă nu ni se pare perfect.

În același timp, să nu uităm că speranța noastră este Hristos, nu un candidat sau un program de guvernare și nu cred că e un păcat să te abții de la vot.

Dacă miroase a comunism, probabil e comunism

In anii ‘90, când a picat comunismul în România, am fost adolescent, și încă mai am amintiri destul de sumbre din perioada de dinainte de revoluție. Îmi aduc aminte destul de bine de felul în care comuniștii s-au raportat la populație în acea perioadă.

Au folosit cenzura, abuzul și crima ca arme politice. Toată presa din România în acea vreme era aservită partidului comunist. Apoi, însă, după revoluție, lucrurile au părut că intră într-un făgaș normal.

În ultima vreme, însă, și în America și în România am început să detectez o aliniere a presei cu guvernele în funcție. În loc ca presa să facă investigații să aducă lumină asupra acțiunilor guvernelor, a început în schimb să le facă propagandă sau reclamă.

S-a ajuns atât de rău, încât anii trecuți, dacă ai fi îndrăznit să spui altceva decât era narativa oficială, ți se punea eticheta de dezinformator și erai cenzurat pe social media. În loc să se lupte cu presupusa dezinformare prin informare, guvernele au ales să cenzureze. Și presa n-a făcut altceva decât să amplifice această cenzură.

De exemplu, în perioada COVID, guvernele și presa aservită lor ne-au mințit în ce privește eficiența vaccinelor, eficiența măștilor, și toate măsurile pe care le-au luat aceste guverne pentru, chipurile, a preveni pandemia, nu doar că au fost degeaba, ci s-au dovedit a fi în detrimentul oamenilor.

Presa care ar fi trebuit să fie la pândă și să ne avertizeze împotriva acestor abuzuri, nu doar că nu a făcut asta, ci din contră, au continuat propaganda și încă o mai continuă.

În ce privește procesul democratic, în America ultimilor ani, majoritatea presei mainstream a dus un război constant de dezinformare împotriva unui anumit candidat. De partea lor, guvernul a folosit aparatul de justiție împotriva aceluiași candidat, încercând prin toate modalitățile să-l oprească din a candida.

Știți care a fost rezultatul în America.

Din câte văd eu, felul în care se aliniază foștii oponenți politici din România cu presa mainstream, pentru a contracara un candidat, fie el bun sau rău, sincronizați parcă de o mână invizibilă, îmi dă de gândit.

România are nevoie de rugăciune

Nu vreau să sugerez cu acest articol nimic altceva decât că România are nevoie de rugăciune. Căci noi nu luptăm împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva stăpânirilor acestui veac. În primul rând este o luptă spirituală, iar mai apoi o luptă politică.

Pentru alegerile din America, m-am rugat ca Dumnezeu să înlăture din conducerea Americii oamenii care luptă împotriva planurilor Lui. Sper ca următoarea administrație să se apropie mai mult de Dumnezeu și prin asta, să aducă o împrospătare morală atât de necesară aici.

Același lucru mă rog și pentru România. Mă rog ca prin ceea ce va urma în procesul electoral, Dumnezeu să elimine din sistemul de guvernare oamenii corupți și oamenii care luptă împotriva planurilor Lui. Mă rog ca El să ridice lideri care au o dorință de a fi curați, morali și plăcuți lui Dumnezeu.

Dumnezeu să binecuvânteze România!